Un grav accident de circulaţie s-a produs sâmbătă, în jurul orei 18,00, pe str.Brăilei, la intersecţia cu str.General Alexandru Cernat („La bănci” – n.r.). Potrivit primelor informaţii, un motociclist care conducea o Honda pe str.Brăilei a fost lovit în plin de un autoturism Opel care a încercat să execute un…
Un accident de circulaţie deosebit de grav a avut loc, sâmbătă dimineaţă, la ora 1,40, pe cea mai circulată arteră rutieră din municipiul Galaţi. Două persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte două au fost rănite. Necropsia a scos la iveală faptul că şoferul care a produs tragedia avea o alcoolemie…
A fost jale, ieri, în Bariera Traian! Lucrările de asfaltare a străzii Traian au dat peste cap circulaţia autoturismelor, a maşinilor de mare tonaj şi a autobuzelor, care au ajuns în unele staţii cu întârzieri de până la 30-40 de minute. Şoferii şi gălăţenii care circulă cu mijloacele de transport…
UPDATE, marți, 14 noiembrie | Șoferul care a provocat accidentul luni seară nu avea permis de conducere. Potrivit polițiștilor, tânărului în vârstă de 25 de ani, decedat în urma impactului, îi fusese suspendat, pe 20 octombrie, dreptul de a conduce, după ce fusese prins circulând cu viteză excesivă. Anchetatorii au…
Pe DN 26 și pe Centura Galațiului, au avut loc două accidente grave de circulație. Cel mai grav dintre ele, în urma căruia un pieton și-a pierdut viața, a avut loc pe DN 26 și, cronologic, a fost al doilea accident al serii de sâmbătă, 11 noiembrie. Bărbatul, în vârstă…
Grav accident de circulație sâmbătă seară pe DN25, între Movileni și Șendreni. Totul din cauza unui șofer în vârstă de 47 de ani, care era băut. Se pare că bărbatul a ajuns cu mașina pe contrasens și a intrat frontal într-un alt autoturism condus de un bărbat în vârstă de…
Duminică dimineaţă, în jurul orei 2,00, a avut loc în grav accident de circulaţie pe raza localităţii Ciureştii Noi. În autoturismul implicat în incident se aflau trei tineri, cu vârste cuprinse între 17şi 25 de ani. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat, din primele verificări, că autoturismul a părăsit…
UPDATE | O tânără de 20 de ani a ajuns în stare foarte gravă la Spitalul Judeţean "Sf. Apostol Andrei", după ce a fost lovită, marți dimineaţă, 17 octombrie, de o maşină. Tragedia a avut loc pe strada Domnească, în zona Parfumul Teilor, acolo unde, de mai bine de un…
Traversarea neregulamentară, neacordarea de prioritate şi, nu în ultimul rând, situaţia precară a iluminatului public în Galaţi au dus la un nedorit record de accidente care au avut ca victime pietoni. Patru femei şi un bărbat au avut de suferit în urma evenimentelor înregistrate luni, în municipiu. Graba pietonilor, neatenţia…
Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, vineri, 29 septembrie 2017, în intervalul orar 6,00 – 13,00 accesul autovehiculelor dinspre Tecuci către Brăila va fi interzis pe bulevardul Dunărea. „Ruta pe care se va putea circula este: strada Brăilei – bulevardul Oţelarilor – bulevardul Galaţi. Traficul rutier dinspre bulevardul Oţelarilor…
Modificări de trafic pentru gălăţenii care vor să îşi facă cumpărăturile în cele două supermarketuri de la ieşirea din oraş spre Brăila, dar şi pentru cei ce vor să ajungă la centrul "Delfinul" şi la Universitatea "Danubius", din cauza unor lucrări care vor începe vineri dimineaţă, la ora 8,00. Astfel,…
La mai bine de un an de la trasarea liniilor duble continue pe bulevardul George Coşbuc, măsură prin care se instituia interdicţia şoferilor de a vira la stânga în dreptul blocului M1, şi respectiv M2 autorităţile abilitate să administreze infrastructura rutieră au revenit la vechea regulă. De câteva zile, una…
Traficul rutier pe digul care face legătura între Galaţi şi Brăila va deveni mai sigur, după ce Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va finaliza operaţiunea de montare a parapeţilor pe partea dinspre Dunăre a şoselei.Lucrările au un stadiu destul de avansat, sistemele de protecţie fiind deja montate…
Un bărbat şi-a pierdut viaţa, iar un altul a fost rănit uşor, în urma unui grav accident petrecut pe bulevardul George Coşbuc. Cei doi bărbaţi, de 62, respectiv, 65 de ani, au coborât, se pare, dintr-un autobuz şi au vrut să traverseze strada prin loc nepermis. Cum nu s-au asigurat,…
Accident mortal produs pe DJ251A pe raza localităţii Matca. Un adolescent de 17 ani şi-a pierdut viaţa, iar un altul de aceeaşi vârstă a ajuns la spitalul din Tecuci. Totul din cauza unui tânăr de 25 de ani care s-a urcat la volan, deşi n-avea permis de conducere. Şoferul care…
UPDATE | Grav accident de circulaţie la intersecţia străzii Basarabiei, cu strada Traian. O autospecială a poliţiei rutiere, care circula cu semnalele acustice şi luminoase pornite, a fost lovită în plin de o Dacia Papuc, care nu i-a acordat prioritate. În urma impactului, autospeciala poliţiei a fost proiectată într-un stâlp…
Primăria municipiului Galaţi anunţă că de luni, 24 iulie 2017, vor începe lucrările de refacere a suprastructurii carosabilului pe strada Traian, segmentul cuprins între strada Venus și strada Alexandru Măcelaru, lucrare cuprinsă în proiectul de modernizare a arterei Traian, între Metro şi strada Brăilei. Conform Biroului de presă al Primăriei,…
Nu o dată am sesizat, în ziarul "Viaţa liberă", faptul că pe Faleza Inferioară intră mult prea uşor autoturisme şi camionete, practic existând riscul ca, în orice moment, fie că eşti pe bicicletă, pe role sau te plimbi, să te trezeşti în spate cu o maşină. Gălăţenii au reclamat şi…
Accident la Schela. Opt persoane au fost transportate la spital Accident, sâmbătă după amiază, la intersecția unui drum communal cu pe Drumul Județean 251, pe raza localității Schela. Totul din cauza unui tânăr de 22 de ani, care conducea un autoturism pe un drum comunal, iar la intrarea pe DJ…
Un accident rutier soldat cu moartea unui gălăţean de 74 de ani a avut loc vineri dimineaţă, pe Drumul Viilor. Din câte se pare, cauza principală a tragediei a fost o traversare neregulamentară, septuagenarul angajându-se în trecerea străzii printr-un loc nemarcat şi fără să se asigure suficient. O şoferiţă în…
Bucuria şoferilor, coşmarul pietonilor, aşa poate fi descrisă situaţia din zona Barierei Traian, recent cosmetizată, prin amenajarea sensului giratoriu şi asfaltarea străzilor adiacente. Oamenii care trebuie să treacă de pe o parte pe alta a străzilor adiacente nu o pot face decât pe riscul propriei integrităţi, dar şi al celui…
Neacordarea de prioritate, „băgatul în faţă” sau slalomurile printre celelalte maşini sunt principiile după care se ghidează în trafic mulţi şoferi care tranzitează Centura. Pe principiul care taie faţa primul, şase persoane au fost rănite în ultimele două zile în urma unor evenimente rutiere petrecute pe şoseaua ocolitoare. Critic şi…
Primăria municipiului Galaţi a anunţat ce restricţii de trafic vor fi în vigoare săptămâna viitoare, impuse de manifestările organizate de Zilele Galaţiului, Ziua Naţională a României şi sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei.Potrivit Primăriei, duminică, 27 noiembrie, între orele 14,30 şi 16,30, se va închide circulaţia pe strada Domnească (din strada Brăilei…
Doi şoferi şi-au pierdut permisele de conducere şi au de plătit amenzi usturătoare, după ce au fost prinşi în trafic circulând cu viteze ameţitoare. Ambele flagrante au fost făcute pe raza localităţilor, unde limita de viteză era mai mică de jumătate faţă de valorile înregistrate de aparatele radar. Primul picat…
Pagina 15 din 15