Cristinel Luca
Șeful U.S. Border Patrol, în vizită la frontiera Galațiului
Joi, 15 Octombrie 2026 17:00 | Publicat în EVENIMENT
O delegație americană, condusă de șeful U.S. Border Patrol (USBP), Rosario Vasquez, a efectuat o vizită oficială de două zile în România, la invitația inspectorului general al Poliției de Frontieră Române, chestor principal de poliție Cornel-Laurian Stoica. Evenimentul a inclus și o vizită la frontiera estică a Uniunii Europene de la Galați. „Vizita a avut loc în contextul recentei numiri a domnului Rosario Vasquez la conducerea U.S. Border Patrol, structură din cadrul U. ...
Restanțe de peste 37 milioane de lei către constructorii gălățeni, în Programul „Anghel Saligny”
Vineri, 16 Octombrie 2026 07:00 | Publicat în Prima Pagina
Plățile restante către constructorii care au executat lucrări în proiectele finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” depășesc 2,3 miliarde lei, informează Arena Construcțiilor, citând datele Ministerului Dezvoltării. Fondurile alocate acestui program s-au epuizat, iar depunerea și înregistrarea de noi cereri de finanțare prin platforma digitală investitii.mdlpa.ro au fost suspendate. Așa cum „Viața liberă” a scris, suspendarea a fost anunțatÄ ...
Cartel ALFA cere intervenția Parchetului, DNA și DIICOT la Liberty Galați. Sindicaliștii acuză posibile fapte penale
Joi, 15 Octombrie 2026 06:00 | Publicat în ECONOMIE
Confederația Națională Sindicală Cartel ALFA solicită, printr-o scrisoare deschisă publicată pe site-ul propriu, intervenția instituțiilor de control ale statului în ceea ce sindicaliștii consideră a fi „situația gravă a platformei siderurgice Liberty Galați SA, cu riscurile asupra patrimoniului industrial, asupra recuperării creanțelor publice și, mai ales, asupra drepturilor salariaților care suportă consecințele acestei crize”.Apelul sindicaliștilor este adresat Parc ...
S-a redeschis circulația feroviară între stațiile Galați și Târgu Bujor. Lucrările continuă pe tronsonul spre Bârlad
Miercuri, 14 Octombrie 2026 15:30 | Publicat în ECONOMIE
Sucursala Regională de Căi Ferate (SRCF) Galați informează că, începând de miercuri, 14 octombrie 2026, ora 15.00, se redeschide circulația feroviară pe linia CF 703, pe relația Galați–Târgu Bujor, în urma finalizării lucrărilor de refacere a infrastructurii afectate de inundațiile produse în perioada 14–15 septembrie 2024. Totodată, continuă lucrările de refacere pe tronsonul Târgu Bujor – Bârlad.
Așa cum „Viața liberă” a scris în repetate rânduri, fenomen ...
Școala gălățeană de nave a început, acum 75 de ani, cu... două facultăți!
Miercuri, 14 Octombrie 2026 22:00 | Publicat în ECONOMIE
Ediția cu numărul 123 a Colocviilor Constructorilor de Nave gălățeni (CCN) este una aniversară și marchează împlinirea, în acest an, a 75 de ani de învățământ superior naval la Galați.Evenimentul va avea loc vineri, 16 octombrie, de la ora 11.00, în sala D01 a Facultății de Arhitectură Navală (FAN). Sponsorul Colocviilor este Bureau Veritas România, iar partenerii, ca de fiecare dată, sunt FAN, ANCONAV, AAN și AGIR Sucursala Galați.
„La sfârșitul celui de-Al Doilea ...
Serviciul de Informații Externe face recrutări la Galați
Marți, 13 Octombrie 2026 06:00 | Publicat în CARIERE
Tinerii gălățeni interesați de oportunitățile unei cariere în domeniul securității naționale au ocazia, în această săptămână, să afle mai multe detalii direct de la sursă. Serviciul de Informații Externe (SIE) și-a anunțat participarea la Târgul de joburi și stagii de practică pentru studenți și absolvenți. Evenimentul este organizat joi, 15 octombrie, în Campusul Științei al Universității „Dunărea de Jos” din Galați, situat pe str. Domnească nr. 111, în p ...
O fabrică din comuna Tulucești, vândută de americani unui fond de investiții italian
Luni, 12 Octombrie 2026 19:15 | Publicat în ECONOMIE
Fabrica din județul Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor periculoase, a trecut, din această lună, sub controlul companiei italiene de investiții Newport & Co, scrie Economica.net. Tranzacția face parte din vânzarea integrală a Justrite Italia, cunoscută și sub numele Sall și având sediul în Reggio Emilia, de către grupul american Justrite Safety Group. „Începând cu data de 1 octombrie 2026, Ju ...
Gălățenii care rămân fără curent începând de luni
Duminică, 11 Octombrie 2026 21:00 | Publicat în EVENIMENT
Compania Distribuție Energie Electrică România (DEER) – Sucursala Galați anunță noi întreruperi de curent planificate în săptămâna 12-16 octombrie. Conform companiei, acestea sunt necesare pentru asigurarea unei bune funcționări a instalațiilor și pentru modernizarea rețelei electrice din oraș și din județ. Printre cei afectați de aceste întreruperi se vor număra și clienți casnici din municipiul Galați.
Luni, 12 octombrie, sunt anunțate întreruperi de până la șa ...
Accident mortal pe DN 26, la Șivița
Duminică, 11 Octombrie 2026 18:48 | Publicat în EVENIMENT
Un accident deosebit de grav s-a produs, duminică după-amiază, 11 octombrie, pe raza localității Șivița, pe DN 26, în urma căruia o persoană a murit și trei au fost rănite. Conform IPJ Galați, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați au stabilit că un bucureștean de 61 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 26, pe raza localității Șivița, dinspre Foltești către municipiul Galați, ar fi pierdut controlul volanului și ar fi pătruns pe sensul opus de mers, u ...
DNA Galați. Fonduri europene obținute cu acte false pentru un service auto
Duminică, 11 Octombrie 2026 14:00 | Publicat în ECONOMIE
Doi administratori de firme au fost trimiși în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați, fiind acuzați de obținerea ilegală de fonduri europene pentru înființarea și dotarea unui service auto.
Primul dintre ei, T. I., este acuzat de folosirea de documente false, inexacte sau incomplete, cu scopul obținerii pe nedrept de fonduri europene, fals în înscrisuri și instigare la fals în înscrisuri, fals informatic, acces ilegal la un si ...

