Articole filtrate după dată: Septembrie 2026 - Viaţa Liberă Galaţi
Vânătoare de ouă pascale pe ambele maluri ale Prutului
Marți, 07 Aprilie 2026 15:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Pe 3 aprilie, în incinta Școlii Gimnaziale Româno-Britanice din municipiul Galați, a avut loc activitatea educativă intitulată „Vânătoarea de ouă pascale - Prietenie peste Prut”, realizată în parteneriat cu o instituție de învățământ din Republica Moldova, Gimnaziul „Alexandru cel Bun”, din localitatea Larga Nouă, raionul Cahul.
Evenimentul a fost organizat, aşa cum am aflat de la prof. Liliana Tcaciuc, în urma încheierii acordului de colaborare „Uniți prin educa ...
Sakura de Galați, câteva zile de lumină și culoare. Primăvara la pas pe strada Războieni
Marți, 07 Aprilie 2026 15:00 | Publicat în SOCIETATE
Primăvara nu pășește grăbită prin Galați, ci pare că se așază încet, ca o lumină caldă peste oraș, iar pe strada Războieni anotimpul își găsește, în fiecare an, una dintre cele mai delicate forme de expresie.
De-a lungul străzii, copacii își ridică ramurile subțiri ca niște brațe care au așteptat, răbdătoare, momentul potrivit. Apoi, aproape peste noapte, apar aceste flori care devin imediat vedetele sezonului. Nu timid, nu pe rând, ci într-o explozie spectaculoa ...
Remember. Peter Grünberg, inventatorul hard-diskurilor moderne
Marți, 07 Aprilie 2026 14:30 | Publicat în MAGAZIN
Fizicianul german Peter Grünberg s-a născut pe 18 mai 1939, la Plzeň (actuala Cehie), într-o familie germană. Este recunoscut pentru descoperirea magnetorezistenței gigantice (GMR) - fenomen esențial care a dus la miniaturizarea și extinderea capacității de stocare a hard-diskurilor moderne. Pentru această realizare, a primit, în 2007, Premiul Nobel pentru Fizică, împărțit cu cercetătorul francez Albert Fert.
În 1946, după expulzarea germanilor din Cehoslovacia, familia sa s- ...
"Străin în Paradis"
Prima TV, marţi, 7 aprilie, ora 20,00Thailanda (2013), acţiune, mister, thrillerCu: Stuart Townsend, Colin Egglesfield, Catalina Sandino Moreno, Gary Daniels, Byron Mann, Sonia Couling
Titlul original: A Stranger in Paradise
Josh este pe punctul de a deveni partener la un fond speculativ de miliarde de dolari, însă viaţa lui este dată peste cap când şeful companiei este investigat pentru tranzacţionare cu informaţii privilegiate. ...
Începe achitarea salariilor restante ale angajaților de la Liberty Galaţi
Marți, 07 Aprilie 2026 13:15 | Publicat în ECONOMIE
Potrivit informațiilor furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galați, confirmate şi de surse din cadrul Liberty, transferurile celor patru salarii restante vor începe în următoarele ore ale zilei de astăzi, 7 aprilie 2026.
Potrivit estimării specialiștilor, banii vor fi vizibili în conturi începând de miercuri după-amiază, în funcţie şi de durata transferurilor bancare.
Plățile propriu-zise sunt făcute de către AJOFM Galați, după ve ...
Premii și mențiuni la Olimpiadă pentru elevi ai Liceului de Arte "D. Cuclin"
Marți, 07 Aprilie 2026 13:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Participarea elevilor gălățeni de la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală, vocală și studii teoretice muzicale pentru învățământul liceal, de la Cluj Napoca, a adus rezultate îmbucurătoare.
Astfel, Matei Cristian, elev în clasa a XI-a, coordonat de prof. Emil Răileanu, a câștigat Premiul al III-lea la pian, Gabriel Bogdan Ștefan, din clasa a X-a, îndrumat de prof. Gabriel Bulancea, a obţinut tot Premiul III pentru interp ...
Parteneriat semnat pentru Centura mare a Galațiului
Marți, 07 Aprilie 2026 12:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Acordul de parteneriat dintre Consiliul Județean Galați și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) privind realizarea obiectivului de investiții „Varianta de ocolire Galați” - Centura mare a Galațiului a fost semnat marţi, 7 aprilie, la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
„Este un pas esențial pentru realizarea acestui proiect strategic, care va contribui semnificativ la îmbunătățirea condițiilor de trafic, în special prin scoaterea ...
Calificare la turneul final pentru juniorii gălățeni
Marți, 07 Aprilie 2026 12:00 | Publicat în SPORT
Cu puțină vreme în urmă, selecționata masculină de juniori a României a obținut calificarea la Campionatul European care va avea loc în Italia. De notat că din lotul tricolor au făcut parte cinci jucători de la Arcada Galaţi.
Aceeași juniori, alături de alți zece, au alcătuit lotul Under 19 al combinatei CSS CSM Arcada care zilele acestea a disputat meciurile ultimului turneu pentru calificarea la turneul final naţional, reuşind încă o performanță pentru voleiul juvenil d ...
Magia cuvintelor scrise, în dar de la copii pentru copii
Marți, 07 Aprilie 2026 11:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Motto: “Un tânăr care citeste devine un adult care gândeşte”
Școala Gimnazială Nr. 28 din Galați continuă proiectele educaționale care vin în sprijinul comunității și în special al copiilor, contribuind semnificativ la evoluția societății prin creativitate, prin încurajarea copiilor să gândească autonom, să se dezvolte liber și să își transforme visurile în realitate. Conducerea școlii și cadrele didactice de aici fac un efort continuu pentru a menține școala ...
Incident grav în parcarea unui supermarket. Un tânăr a fost înjunghiat de mai multe ori
Marți, 07 Aprilie 2026 11:00 | Publicat în SOCIETATE
”Distracțiile” găștilor de tineri care se adună în parcările supermarketurilor au ajuns la un alt nivel duminică, 5 aprilie. Aproape de miezul nopții, doi tineri care se aflau în parcarea unui centrului comercial din Țiglina au trecut de la socializare la conflict, unul dintre ei înjunghiindu-l de mai multe ori pe celălalt.
”La data de 5 aprilie 2026, în jurul orei 23,00, pe fondul unui conflict spontan, în parcarea unui hipermarket situat pe strada Brăilei din municipiul G ...



