TRAFICUL din punctul nodal DRAJNA va fi în continuare INFERNAL!

Sâmbătă, 14 Noiembrie 2015 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Gălăţenii care sunt obligaţi să circule prin punctul nodal Drajna şi s-au săturat de traficul infernal din acea zonă, care generează minute bune de staţionare şi aşteptare, trebuie să ştie că problemele nu vor fi rezolvate prea curând. Aşa cum v-am mai informat, în luna septembrie, deputatul Victor Paul Dobre, copreşedintele PNL Galaţi, a sesizat Ministerul Transporturilor şi a solicitat conducerii de la acea vreme să dispună măsuri pentru ca traficul rutier în punctul ...
DJ 251G, spaima şoferilor şi călătorilor din nordul judeţului Galaţi, va fi refăcut, anul viitor, cu 10.980.000 de lei. Investiţia, ce va fi susţinută de Consiliul Judeţului, cu resurse financiare de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), vizează segmentul cuprins între localităţile Corni şi Măcişeni, care arată ca după bombardament şi riscă să devină impracticabil. Proiectul tehnic al obiectivului de investiţie a fost aprobat ...
Caz incredibil în judeţul Galaţi! Disperaţi că îşi fac praf utilajele agricole şi autoturismele pe un drum public şi sătui de promisiunile neonorate ale Consiliului Judeţului (CJ), mai mulţi fermieri din zona Cerţeşti - Ghidigeni şi navetiştii au pus mână de la mână pentru a face tocmai ceea ce autorităţile judeţene nu au fost în stare: repararea unei porţiuni însemnate a unui drum judeţean! Este vorba despre DJ 240A, segmentul cuprins între Ghidigeni şi Cerţeşti, ...

Cu autostrada nouă în plop

Joi, 15 Octombrie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Gălăţenii şi brăilenii visează de 25 de ani la o autostradă. Am scris de atâtea ori pe subiectul ăsta, încât am impresia că mă repet, precum papagalii, dar parcă nici nu-mi vine să-l abandonez, fiindcă fiecare drum către Bucureşti îmi reaminteşte, dureros de repede, cât de mult ne lipseşte un asemenea drum. Şoferii unei maşini de transport din Bucureşti, care făcuseră pentru prima dată un drum spre Galaţi, îmi spuneau, uimiţi, că n-au ştiut că distanţa e aceea ...
Surprinzător, artera de legătură dintre bulevardul Dunărea şi strada Victor Vâlcovici, prin curtea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră, pe care Primăria Galaţi trebuie să o amenajeze în următorii cinci ani, îi nemulţumeşte pe unii gălăţeni. Este vorba despre locatarii unei scări de bloc din apropiere, care nu sunt deloc încântaţi, aceştia considerând că străpungerea le va aduce un trafic neplăcut. Autorităţile sunt, însă, ferme şi susţin că inv ...
Nemulţumiţi că mai multe drumuri judeţene, care tranzitează comune conduse de primari PNL, nu au beneficiat de lucrări de reabilitare sau plombare, mai mulţi primari liberali şi aleşi PNL din Consiliul Judeţului (CJ) vor face plângere penală împotriva preşedintelui Nicolae Bacalbaşa şi a county managerului Costel Fotea. Liberalii acuză conducerea CJ de abuz în serviciu. Flancat de primarul comunei Ghidigeni, Eugen Tăbăcaru, de consilierul judeţean George Stângă şi de pri ...

Prin hârtoape, pe drum judeţean din pământ

Joi, 24 Septembrie 2015 08:00 | Publicat în SATUL
Dacă unul dintre localnici ne-ar fi spus că drumul care face legătura între localităţile gălăţene Corni şi Urleşti este judeţean, adică aparţine Consiliului Judeţului Galaţi, nu l-am fi crezut, însă borna kilometrică de la ieşirea din Corni a avut grijă să ne lămurească. Drumul din pământ, cu gropi şi hârtoape, pe care îl puteţi vedea în fotografie este chiar drumul judeţean DJ 251F. Ce-i drept, chiar dacă este din pământ şi seamănă mai degrabă cu un drum d ...
Curtea Europeană de Justiție (CEJ) a decis că timpul petrecut în drum spre serviciu, și de la serviciu spre casă va fi considerat timp efectiv de muncă, scrie The Independent, citat de Forbes România. Mai exact, acest timp pe care un angajat îl petrece în drum spre serviciu va fi inclus în programul de lucru. Această decizie va fi aplicată în toate țările membre ale Uniunii Europene și se adresează angajaților care nu au un punct fix de lucru, precum electricienilor, in ...
Majoritatea străzilor din Galaţi poartă o încărcătură istorică unică. Excepţie nu face nici strada Smârdan, dar mai ales, o porţiune de drum din zona industrială a oraşului. Pe o distanţă de aproximativ doi kilometri, de la livada Seromgal şi până la firma Atlas, gropile, cu o adâncime de zece centimetri, se întind dezolant pe ambele sensuri ale DJ 251.  Asfalt peticit, peste liniile de tramvai Se pare că, după „Epoca de Aur” a României, peste liniile de tramvai de ...
Chiar dacă suntem în secolul XXI, o perioadă a dezvoltării din punct de vedere tehnologic, încă mai există gălăţeni care se deplasează, chiar şi în oraş, cu ajutorul căruţelor. Deşi li s-ar putea găsi numeroase avantaje, precum lipsa poluării sau dispariţia accidentelor bazate pe viteză excesivă, vehiculele cu tracţiune animală mai mult încurcă traficul, fie că este vorba de cel pietonal, fie de cel auto, şi provoacă mizerie. Mai mulţi cetăţeni ne-au scris pe adr ...
Pagina 9 din 14