ASTRA, pentru prima dată în spațiul basarabean

Vineri, 01 Septembrie 2023 12:00 | Publicat în EVENIMENT
Asociația Transilvană pentru Literatura și Cultura Poporului Român (ASTRA) și-a desfășurat cea de-a 115-a adunare generală, în perioada 25-28 august 2023, în așezarea românească Feștelița, raionul Ștefan Vodă, din sud-estul Republicii Moldova. A fost o întâlnire de suflet, la care au participat delegați ai asociației din întreg spațiul românesc, de la Tisa până la Nistru. A fost prezent şi prof. univ. dr. Dumitru Acu, președintele asociației-mamă, ASTRA Sibiu, reîn ...
Compozitorului sârbo-croat Goran Bregovici i-a fost refuzată duminică, din raţiuni de securitate, intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, ale cărei autorităţi şi-au înăsprit controalele la frontieră după declanşarea războiului în Ucraina, informează AFP. Potrivit presei locale, opiniile pro-ruse ale muzicianului au jucat cel mai probabil un rol în luarea acestei decizii. Potrivit site-ului deschide.md, Goran Bregovici a susţinut în mod deschis ocuparea Peninsulei Crimeea, à ...

Permisele transnistrene nu sunt valabile în România!

Luni, 21 August 2023 15:02 | Publicat în EVENIMENT
A aflat-o, prea târziu, un cetățean din Republica Moldova, depistat la volanul unui autoturism pe raza județului Galați, de un echipaj al Poliției de Frontieră. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a fost oprit în trafic la Măstăcani, de o patrulă de la Poliția de Frontieră Foltești. La controlul documentelor, agentul a constatat că șoferul avea un permis de conducere emis de autoritățile din Transnistria, document ce nu poate fi folosit pentru a conduce vehicule în țara noa ...

Moldova - locul 2 în UE la decese prin violență

Luni, 21 August 2023 09:30 | Publicat în SOCIETATE
Rata deceselor prin violență este mai mare în Regiunea Nord-Est a României decât în toate țările UE, cu excepția Letoniei, arată datele Eurostat. După Moldova, topul e continuat de Estonia şi Regiunea Sud-Est a României. Majoritatea victimelor (65 la sută) au fost bărbați, arată Eurostat. Ierarhia ia în calcul doar cazurile în care moartea se datorează unei omucideri sau ca urmare a rănilor provocate de o altă persoană ce avea intenția de a răni sau ucide. Sunt excluse d ...
Odată cu apropierea de finalizare a lucrărilor de la noua sală de spectacole a Centrului Cultural "Dunărea de Jos", în cadrul unei alte proceduri de achiziție publică finanțate cu fonduri europene prin Programul Operațional Comun România - Republica Moldova 2014-2020, Consiliul Județean (CJ) Galați dorește să asigure dotările necesare. Astfel, pentru buna funcționare a imobilului sunt necesare diverse obiecte și accesorii de mobilier (inclusiv mobilă de birou), aparate de uz ca ...
Patru migranți marocani au fost depistați de polițiștii de Frontieră de la Oancea, în zona satului Vădeni, din județul Galați, într-o stare precară. Oamenii erau foarte obosiți, murdari și unul dintre ei era rănit grav la o mână. Oamenilor legii nu le-a fost greu să constate că aveau de cercetat un caz de trecere frauduloasă a frontierei, dar investigaţiile aveau să scoată la iveală că era mult mai mult de atât.  Migranții marocani, trei bărbați și o femeie, au aju ...
Pagina 4 din 4