„Nu te întreb ce ai în pantaloni, nu mă întrebi ce am în sutien!”

„Nu te întreb ce ai în pantaloni, nu mă întrebi ce am în sutien!”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Prostituţio in integrum. Din 2014! Becalion (revelionul lui Jiji în pârnaie), Băselion (ultimul revelion de preşedinte al lui Băsescu), Vanghelion (care este!) sau „La mulţi ani de prostituţie fără amendă”, acestea sunt ariile pe care mi le cântă de două zile încoace posturile de ştiri. Dintre toate ofertele, cele mai interesante şi mai atractive mi se par reportajele despre aşa-zisa liberalizare a prostituţiei, în sensul că doar proxenetismul va mai fi în Codul penal, ceea ce mi se pare o treabă de bun-simţ şi de educaţie. Vă rog frumos, nu-mi începeţi cu predicile, cred că legalizarea prostituţiei este o măsură de civilizaţie, sănătate şi înţelepciune. Ideea este că poveştile despre Crucea de Piatră şi prostituatele de legendă ale României se împletesc cu poveştile noi, ale puicuţelor de lux de azi. De pildă, ieri dimineaţă, am aflat de la România Tv despre „Lorena”, o tânără de 35 de ani, care foloseşte acest nume de scenă pe site-urile de escorte şi care ar fi chiar fiica adoptivă, dar renegată, a fostului ambasador al României în Venezuela. Mă aştept ca în scurt timp să aflu clar şi limpede tarifele minime şi maxime în industria sexului pe bani şi, eventual, pentru egalitate de şanse, niscai oferte de escorte cu muşchi antrenaţi şi pătrăţele pe burtă pentru doamne.

* Alăptat cu silicoane. Ehei, unde-s vremurile în care Mihaela Rădulescu îşi punea decolteul la dispoziţia privirilor lui Floriiin Călineeescu şi-l invita să decidă ochiometric dacă are sau nu silicoane. Iată că istoria se repetă, dar cu alt personaj. Mă refer la Măruţă, care s-a ales cu un răspuns mult mai dur din partea vedetei, răspuns care încă mai face înconjurul televiziunilor: „Dacă eu nu te întreb ce ai în pantaloni, nici tu nu trebuie să mă întrebi ce am în sutien. Am avut un complex, am vrut sâni mari să port rochii cu spatele gol şi mi-am pus silicoane. Eu am şi alăptat şase luni cu implanturile, nu am avut nicio problemă şi nici nu am omorât pe nimeni”. Parol că nu! La mulţi ani!

Citit 2056 ori Ultima modificare Luni, 30 Decembrie 2013 15:40

2 comentarii

  • postat de pestisor
    Marți, 31 Decembrie 2013 15:42
    5.13.205.***
    Legalizarea prostitutiei e buna.
    pana se angajeaza nevasta, fica sau nepoatica, ca vb aia doar nu le trebuie scoala sau diplome deci dece nu si ele
    si atunci sa vedem mai e atat de buna
    iar daca pana acum romania era vazuta cu rautate de straini ca o tara de c..rve, astia cu legea lor le dau dreptate
    cred ca nu cumva va asteptati sa fie ca la amsterdam cu fetele in ”vitrine” ci boala de vanzare la strada
    in fine....
    3
    4
    Raportează
  • postat de linuxsc
    Marți, 31 Decembrie 2013 07:06
    71.56.87.***
    I agree, legalizing the prostitution is a good thing...
    4
    4
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.