Cu dreptul de a conduce suspendat, la trecerea frontierei
Marți, 27 August 2024 10:30 | Publicat în EVENIMENT
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au avut surpriza să constate, în momentul în care un bărbat care se afla la volanul unui autoturism a prezentat, la controlul de ieșire din țară, documentele, că acesta avea o dovadă de drept de a conduce expirată.Astfel, pe 25 august, în jurul orei 23.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de ieșire din țară, un bărbat cu c ...
La volan în România, fără permis de conducere internațional
Luni, 19 August 2024 14:26 | Publicat în EVENIMENT
Polițiștii de frontieră de la Oancea efectuează cercetări cu privire la un cetățean american și unul bulgar care au prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere american, respectiv, unul canadian, fără a avea și permis de conducere internațional.Pe 16 august, în jurul orei 12.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare un cetățean bulgar, în vârstă de 47 de ani. Acesta se afla la volanul unu ...
În perioada 9-12 iulie, Poliţia Română a adus în ţară, din Marea Britanie, Olanda, Spania, Italia, Franţa, Belgia şi Germania, 12 persoane care aveau emise pe numele lor mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau de arestare preventivă, pentru trafic de droguri, viol, furt calificat, furt şi infracţiuni rutiere. Printre aceştia se numără un bărbat de 24 de ani, din Galaţi, urmărit internaţional pentru trafic de droguri. Acesta a fost escortat din Spania, a ...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea, împreună cu lucrători vamali, au descoperit în bagajele șoferului unui microbuz, câteva mii de ţigarete de diferite mărci, cu timbru de acciză din Republica Moldova, despre care bărbatul afirmă că le-a achiziționat pentru consum propriu. Descoperirea a fost făcută pe 3 iulie a.c., în jurul orei 16.30, când în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea-ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalit ...
Un gălățean care transporta un autoturism de lux este cercetat penal după ce polițiștii de frontieră au constatat că ”bijuteria” în valoare de peste 30.000 de euro era ”peticită” cu piese de la o altă mașină, căutată de poliție în vederea confiscării. Cei care au făcut constatarea au fost polițiștii din PTF Oancea, unde șoferul de 26 de ani, aflat la volanul unei autoutilitare cu platformă, s-a prezentat pentru control. Ceea ce transporta, respectiv un Mercedes, m ...
Poliţiştii de frontieră de la Oancea efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un ansamblu rutier, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea acest drept. Astfel, pe 7 aprilie, în jurul orei 15.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un cetățean din Republica Moldova. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, conducea un ansamblu rutier format dintr-un autoturism ...
Autoturism cu număr fals, în traficul internațional
Vineri, 05 Aprilie 2024 14:10 | Publicat în TRAFIC
Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privința unui cetățean bulgar, care s-a prezentat la controlul de frontieră, conducând un autoturism cu numere de înmatriculare străine, altele decât cele înscrise în certificatul de înmatriculare al autoturismului. Astfel, pe 4 aprilie, în jurul orei 22,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei ...
Poliţiştii de la Punctul de Trecere a Frontierei Oancea au depistat şi reţinut un cetăţean al Republicii Moldova căutat de autorităţile din Austria pentru implicare în trafic de persoane. Pe 21 martie, în jurul orei 13.00, bărbatul, în vârstă de 22 de ani, pasager într-un microbuz, s-a prezentat, la Oancea, pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în țară. La control, oamenii legii au constatat că pe numele acestuia exis ...
Un proxenet se joacă de-a baba oarba cu poliția din două state
Vineri, 22 Martie 2024 16:40 | Publicat în JURIDIC
Un tânăr de 22 de ani, din Republica Moldova, urmărit internațional după ce împotriva lui au fost formulate acuzații de trafic de carne vie, a fost pentru a doua oară capturat pe raza județului Galați în încercarea autorităților de a pune în executare un mandat de arestare. Dmitri Topciu fusese depistat inițial în Galați la mijlocul lunii februarie, când poliția a cerut Curții de Apel confirmarea mandatului european de arestare emis de autoritățile din Austria. Instanța ...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privința a doi bărbați, cu cetățenie ucraineană, care au prezentat la controlul de frontieră, fiecare, câte un certificat de competență profesională fals. Astfel, pe data de 17 martie, în jurul orei 13,00, în doar câteva minute, la Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, au ajuns pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în România, doi cetățeni din Ucra ...
Pagina 1 din 2