Moaştele Sfintei Ana şi un grup de creştini din Cipru vor fi oaspeţii noştri la Dunărea de Jos, pe 26 şi 27 august. Sfânta Ana este maica după trup a Maicii Domnului, care după multele rugăciuni ale ei şi ale Dreptului Ioachim, a fost binecuvântată cu o pruncă - Sfânta Fecioară Maria. Cei doi reprezintă modelul desăvârşit al Familiei creştine.Racla cu Moaştele Sfintei Ana va ajunge la Galaţi din grija Înalt Prea Sfinţitului Părinte Casian al Dunării de Jos şi prin dr ...
Moaştele Sfinţilor şi Drepţilor Ioachim şi Ana, părinţii după trup ai Maicii Domnului, vor ajunge la Galaţi pe 26 şi 27 august şi vor fi oferite spre închinare la Biserica „Sfânta Ana” din Galaţi. Sfântul Odor şi o părticică din lemnul Sfintei Cruci vor fi însoţite de Înalt Prea Sfinţitul Isaia, Mitropolitul de Tamassos şi Orinis din Biserica Ortodoxă a Ciprului-Grecia, care conduce şi un grup de pelerini. Moaştele Sfintei Ana, bunica Mântuitorului nostru Iisus Hri ...
12 tineri germani au fost oaspeţii Arhiepiscopiei Dunării de Jos, între 1 şi 5 august, în cadrul unui parteneriat cu Biserica Protestantă Luterană din Landul Baden-Wurttemberg-Germania. Cei 12 sunt studenţi de la Facultatea de Teologie (Luterană) Pastorală din Tubingen se pregătesc pentru a ajunge viitori pastori şi profesori de religie. Parteneriatul este în al XVII- lea an de activitate şi constă în efectuarea unui schimb de experienţă între tinerii de la Asociaţia Studenţ ...
Biserica „Sfinţilor Arhangheli” din Bursucani este o bijuterie arhitecturală din lut care dăinuie de peste 170 de ani. Potrivit însemnărilor de pe unele icoane roase de patina vremii, dar şi de pe un „Evloghiu vechiu”, a fost sfinţită în anul Domnului 1842, în ziua Sfântului Apostol Andrei (30 noiembrie). Informaţia vine de la părintele Gh. Bârsan, autorul Monografiei Schitului Zimbru, schit „înfrăţit” cu Bisericuţa din Bursucani. Resfinţirea a fost în 21 iulie 20 ...

7 august: Sfânta Teodora din Carpaţi

Miercuri, 07 August 2013 00:00 | Publicat în CULTURA
Sfânta Teodora de la Sihla, cinstită pe 7 august, este recunoscută drept Teodora din Carpaţi. S-a născută la Vânători, Neamţ, pe la 1650. S-a nevoit întâi la Mănăstirea Vărzăreşti, în Munţii Buzăului, apoi în Munţii Neamţului, unde a purtat rugăciunea într-o peşteră. O tradiţie spune că nevoinţa Sfintei a fost "deconspirată", în chip minunat. Egumenul de la Schitul Sihăstria a observat ceva neobişnuit în zborul unor păsări care veneau şi adunau firimituri din ...
Sărbătoarea Schimbarea la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos i-a surprins pe creştinii gălăţeni de la Biserica Greacă în rugăciune, în lumina cerească a Taborului şi în îmbrăţişarea Maicii Domnului, prin prezenţa Icoanei de la Adam. Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian al Dunării de Jos a fost cel care a slujit, ieri, în această biserică, ridicată la 1864.Biserica Greacă a fost zidită de Comunitatea Elenă, alcătuită la acea vreme din negustori greci şi es ...
Sărbătoarea Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ - de la Biserica din Micro 39C de la parterul blocului C120, care îl are Ocrotitor şi pe Sfântul Daniil Sihastru - s-a desfăşurat ieri în spiritul tradiţiei. Liturghia s-a împletit armonios cu pelerinajul la Icoana Maicii Domnului de la Adam, care a ajuns în mijlocul creştinilor de aici în jurul prânzului. Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian al Dunării de Jos a liturghisit, a încurajat creştinii şi a subliniat personalitatea cel ...
Schimbarea la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos este una din marile sărbători împărăteşti de peste an. Are legătură cu viaţa pământească şi cea viitoare a Fiului lui Dumnezeu - Cuvântul. Schimbarea la Faţă se cinsteşte de prin veacul al IV-lea, din vremea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi are temei biblic. „Şi după şase zile a luat Iisus cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan şi i-a dus într-un munte înalt, departe, pe ei singuri. Şi S-a schi ...

5 august: Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ

Luni, 05 August 2013 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Sfântul Ioan cel Nou de la Neamţ sau Hozevitul a trăit între 1913 şi 1960, fiind canonizat în 1992, cu data de prăznuire în 5 august. Născut în Crăiniceni, comuna Păltiniş, judeţul Botoşani, cu numele de Ilie, a rămas fără cea mai dragă fiinţă la doar şase luni. A stat în grija bunicilor, Maria şi Maxim Iacob, fiindcă la doar trei ani şi tatăl său a plecat la Domnul. A luat bacalaureatul cu note foarte bune, apoi a urmat Facultatea de Teologie de la Cernăuţi. La 20 ...
Icoana Maicii Domnului de la Adam va porni de mâine, 1 august, în tradiţionalul pelerinaj prin satele, cătunele şi oraşele din judeţul Galaţi. În primele trei zile, Icoana Făcătoare de Minuni va mângâia inimile creştinilor din Protopopiatul Tg. Bujor. Pe 1 august, Maica de la Adam va aduna rugăciunile credincioşilor din localităţile Fundeanu, Drăguşeni, Smulţi, Crăieşti, Vârlezi, Băleni, Scânteieşti, Fântânele, Ijdileni, Frumuşiţa. Peste noapte, Maica de la Adam va ...
Pagina 9 din 14