Peste 150.000 de euro, bani de la bugetul local, a costat transformarea unor locuinţe sociale pe care chiriaşii le-au distrus în locuinţe de serviciu pentru personalul de specialitate al Primăriei Galaţi * Chiria percepută noilor chiriaşi a fost între 175 şi 203 lei pe lună Noul primar al Galaţiului, Ionuţ Pucheanu, moşteneşte de la primarul în exerciţiu, Marius Stan, nu doar un cartier de locuinţe sociale încă nefinalizat - deşi ar fi trebuit să fie gata în august anul ...

Câte voturi te fac primar?

Vineri, 17 Iunie 2016 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Nu mai puţin de 43.794 de voturi l-ar fi făcut primar pe Eugen Durbacă, în februarie 1992, dacă primele alegeri locale de după Revoluţie s-ar fi rezumat, la fel ca acum, la un singur tur de scrutin. Principalul său adversar, Octavian Bologa, era cu 8.338 de voturi în urmă. Şi asta în condiţiile în care 134.534 de gălăţeni s-au prezentat la urne. Pe scurt, Durbacă putea fi, acum 24 de ani, primarul a 32,55 la sută dintre cetăţenii care au ales să-şi exercite dreptul constit ...
Răspunsul imediat la această întrebare ar fi "în încăperea de la ultimul etaj al Primăriei municipiului Galaţi, în care şi-au avut biroul primarul Marius Stan şi, înaintea lui, Dumitru Nicolae şi Eugen Durbacă". Numai că, spre deosebire de predecesorii săi, Ionuţ Pucheanu, primarul ales al Galaţiului, nu va rămâne prea mult în acest birou. Şi asta pentru că, la finele anului, ar trebui să se mute în biroul din noua Primărie, aflată în acest moment în construcţie. U ...
Ionuţ Pucheanu şi Nicuşor Ciumacenco şi-au strâns mâinile, s-au îmbrăţişat şi s-au pupat * Moment de reculegere pentru Doruleţ Resmeriţă * Primarul în funcţie, Marius Stan, şi parlamentarii Eugen Durbacă şi Eugen Chebac au lipsit de la ceremonie Într-o atmosferă relaxată, cu aplauze reciproce, dar şi cu şampanie şi fursecuri oferite de primarul ales, Ionuţ Pucheanu, aleşii locali ai Galaţiului şi-au primit ieri, în Sala Mare a Palatului Administrativ, certificate ...
Faptul că "locomotiva" Eugen Durbacă a luat mai puţine voturi decât partidul naşte tot felul de teorii ale conspiraţiei Dacă votul la Consiliul Local este unul de listă, pentru alegerea primarului votul este unul nominal, care ţine mai degrabă de persoană decât de partidul din spatele ei. Tocmai pentru a „trage lista”, obţinând mai multe voturi, candidaţii la Primăria oraşului au fost puşi în fruntea listei pentru Consiliul Local. Cu o excepţie: Ionuţ Pucheanu. Numai ...
Va fi Marius Stan viceprimarul lui Ionuţ Pucheanu? Alegerile s-au terminat, rezultatele se ştiu, mandatele s-au împărţit, deci au început deja negocierile politice. În cazul municipiului Galaţi, în joc sunt două mandate de viceprimar, un post de city-manager şi, evident, şefia societăţilor din subordinea Consiliului Local. Un Consiliu din care fac parte 27 de aleşi: nouă de la PSD, şapte de la PNL, câte patru de la ALDE, şi, respectiv, UNPR, doi de la PMP, un independent. D ...
„Nu este o bucurie când pierzi! Este mai mult decât evident. Ştiam de când am intrat în această lupta că pot pierde, dar mai ştiam şi că, dacă nu lupt, am pierdut deja! Mă bucur că împreună cu un partid mic, dar onest, am dat frisoane celor două mari partide, obligându-le la mobilizare pe toate fronturile (vizibile şi mai puţin vizibile). E păcat, mare păcat ,că pe gălăţeni nu i-a interesat Galaţiul, lăsând soarta lui pe mâinile nucleelor dure ale celor doua parti ...
Doar 1.105 voturi, adică 1,18 procente au făcut diferenţa între învingătorul alegerilor pentru Primăria municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu (PSD) şi Nicuşor Ciumacenco (PNL) * Social-democratul şi-a adjudecat un sfert din voturile valabil exprimate Potrivit rezultatelor finale provizorii centralizate ieri de Biroul Electoral Municipal, social-democratul Ionuţ Pucheanu a câştigat fotoliul de primar al municipiului Galaţi cu 23.378 de voturi, adică 25,10 la sută (puţin peste ...
Din informaţiile pe care le deţinem până în acest moment, finaliştii cursei pentru Primăria municipiului Galaţi sunt Nicuşor Ciumacenco (PNL) şi Ionuţ Pucheanu (PSD), urmaţi la mică distanţă de Marius Stan (UNPR). Pe locul al patrulea în opţiunile gălăţenilor, cu un scor net inferior primilor doi clasaţi se află Eugen Durbacă (ALDE). Vom reveni cu amănunte. AFLĂ mai multe despre ALEGERILE LOCALE desfășurate la Galați - CLICK AICI ...

PRIMARUL Marius Stan a VOTAT de ziua lui

Duminică, 05 Iunie 2016 11:00 | Publicat în EVENIMENT
Însoţit de soţia lui, Simona Stan, şi de cele două fetiţe pe care le au împreună, primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, candidat pentru încă un mandat la Primărie din partea UNPR, a votat în această dimineaţă la secţia de votare nr. 41 de la Şcoala nr. 20. Pentru Marius Stan ziua votului are o semnificaţie în plus - împlineşte 59 de ani. Chiar la uşa secţiei de votare edilul s-a întâlnit cu şeful său pe linie de partid, deputatul UNPR Eugen Chebac, care este pri ...
Pagina 10 din 55