Primăria municipiului Galaţi anunţă că, în perioada 1 - 5 iunie 2017, vor fi reactivate traseele estivale 32 şi 33. Decizia a fost luată „având în vedere că în data de 1 iunie, conform declaraţiei firmei Karan Business & Finance SRL, câştigătoarea contractului de concesiune, se deschide Plaja Dunărea, iar vineri, 2 iunie, a fost stabilită zi liberă”, se arată în comunicatul de presă.Pe ambele trasee 32 Comat - Plaja Dunărea şi retur, şi, respectiv, 33 Intfor - Pl ...

Vom avea plajă tot fără bazine?

Vineri, 26 Mai 2017 00:01 | Publicat în Prima Pagina
Întrebat dacă noul concesionar al Plajei "Dunărea" va respecta termenul de 1 iunie pentru redeschiderea zonei de agrement, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a dat de înţeles că gălăţenii ar putea să mai aştepte până când se vor putea scălda în bazin."Din discuţiile pe care le-am avut cu investitorul, cred că, de deschis, sigur se va deschide, dar nu ştiu dacă la nivelul pe care l-a pretins de la bun început. E posibil - n-am garanţie sută la sută, că nu e a ...
Din august 2014, de când bazinele de la Plaja "Dunărea" au fost închise, gălăţenii s-au scăldat doar în promisiuni deşarte, iar vara trecută au făcut băi de soare şi duşuri reci lângă piscinele îngrădite. Noul concesionar al locului de agrement promite, de la 1 iunie, un ştrand civilizat.După un lung şir de licitaţii anulate, din 2015 până în 2017, Primăria a reuşit să concesioneze, prin negociere directă, pe o perioadă de 49 de ani, terenul cu destinaţia plajă, ...
  UPDATE 11 aprilie, ora 14,10 - Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, şi Neculai Gălăţanu, directorul pe România al companiei Karan – Business & Finance SRL, au semnat astăzi contractul pentru concesionarea pe 49 de ani a Plajei ”Dunărea”.  „Valoarea investiţiei, potrivit ofertei financiare, este de 6.250.000 de euro. Conform planurilor prezentate de concesionar, în această vară vor fi putea fi date în folosinţă atât plaja cât şi unul dintre bazine ...
Licitaţia publică pentru concesionarea Plajei Dunărea, care ar fi trebuit să se desfăşoare ieri, a fost amânată de Primăria Galaţi pentru vineri, 17 martie. Decizia a fost luată de autorităţi în urma adresei transmise de unul dintre ofertanţi, SC Aqua Azur SRL, care a solicitat clarificări cu privire la caietul de sarcini, clarificări pe care administraţia locală le-a considerat îndreptăţite. Pentru actualizarea ofertelor depuse, Primăria a decis că este necesară amânar ...
Primăria municipiului Galaţi încearcă din nou să găsească un investitor în stare să transforme Plaja Dunărea, cu bazinele închise încă din august 2014, în mult-promisul aqualand. Numai că gălăţenii se scaldă în promisiuni din 2014, de când bazinul a fost închis, iar în 2015 licitaţiile Primăriei pentru concesionarea Plajei au eşuat. „Aşteptăm răspunsul unui investitor extrem de interesat şi potent. Nu mă puneţi să vă dau numele, pentru că ţine de un gentlem ...
Pe 31 iulie 2014, aleşii locali au încuviinţat angajarea unui avocat care să reprezinte interesele SC Gospodărire Urbană SRL într-un proces în care un tânăr accidentat la Plaja "Dunărea" cerea daune morale de un milion de euro. Pe 15 decembrie 2016, a venit nota de plată a procesului pierdut: peste 200.000 de euro, pentru achitarea cărora Gospodărire Urbană a avut nevoie de o rectificare a bugetului, prin votul aleşilor locali. Rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli a ...

Un om de afaceri a pus ochii pe PLAJA DUNĂREA

Marți, 03 Ianuarie 2017 00:00 | Publicat în Prima Pagina
În vara anului 2016, printr-un hei-rup coordonat de primarul Ionuţ Pucheanu, Plaja "Dunărea" a fost redeschisă, dar numai pentru băi de soare şi grătare. Efortul financiar a fost unul substanţial - 337.725de lei. Ei bine, deşi suntem în plină iarnă, această lună ar putea fi hotărâtoare pentru Plaja "Dunărea". "Aşteptăm răspunsul unui investitor extrem de interesat şi potent. Nu mă puneţi să vă dau numele, pentru că ţine de un gentlemen's agreement. Dacă răspunsul di ...

Parcă am fi blestemaţi!

Vineri, 18 Noiembrie 2016 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Jur, parcă am fi fost blestemaţi! Parcă ne-am fi născut în zodia racului păgubos, să facem un pas înainte doar ca să dăm iute alţi trei paşi înapoi. Şi nu, n-am picat în butoiul cu negativism. Mi-e de ajuns să mă uit în jur ca să constat cu amărăciune că, la noi, orice începe bine sfârşeşte, inevitabil, prost. Poate de la Pânzarul Moldovenesc mi se trage! C-a fost mândreţe de velier şi-a ajuns epavă a piraţilor din zilele noastre. Piraţi politici, desigur. Da’ ...

Cât a costat redeschiderea Plajei "Dunărea"

Sâmbătă, 03 Septembrie 2016 00:00 | Publicat în Prima Pagina
*Potrivit Primăriei Galaţi, reparaţiile la Plaja "Dunărea" au costat, în total, peste 330.000 de lei *În mai puţin de o lună de la deschidere, 6.600 de gălăţeni au plătit bilet ca să se bucure de băi de soare şi grătare Redeschiderea Plajei "Dunărea" a fost, cu siguranţă, cel mai important eveniment al verii la Galaţi. Printr-o mobilizare generală, sub comanda primarului Ionuţ Pucheanu, autorităţile au reuşit "pur şi simplu un gest de bun-simt, pe care, cu bani relati ...
Pagina 5 din 11