S-a redeschis circulaţia la intrarea în oraş

Joi, 13 Decembrie 2018 00:00 | Publicat în AUTO
Printr-o postare pe pagina sa publică de Facebook, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, anunţă că s-a redeschis circulaţia la intrarea în oraş dinspre Tecuci pe ambele sensuri. „În etapa următoarea, mai precis la primăvară, va fi turnat şi ultimul strat de asfalt. Intrarea dinspre Tecuci va căpăta și ea o altă față, demnă pentru orașul nostru. Deoarece vremea ne permite, am început și lucrările la noul sens giratoriu. Acesta este menit să fluidizeze circula ...

Petru Rareş n-are noroc de sigiliu la Galaţi

Joi, 25 Ianuarie 2018 08:30 | Publicat în EVENIMENT
Din păcate, şi cea de-a doua licitaţie organizată de Primăria municipiului Galaţi pentru achiziţia şi montajul sigiliului lui Petru Rareş - un obiect de artă urbană un diametru de 4,80 metri, care ar urma să fie amplasat la intersecţia bulevardului Dunărea cu bulevardul Galaţi - a eşuat. Potrivit datelor publicate pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, şi de această dată, la fel ca la sfârşitul anului trecut, cererea de ofertă a fost anulată pentru că nu s-a însc ...

Adolescent rănit într-un sens giratoriu

Joi, 22 Iunie 2017 18:00 | Publicat în EVENIMENT
Un eveniment rutier petrecut, joi dimineaţă, la intrarea în Galaţi s-a soldat cu avarierea a două maşini şi cu rănirea unui pasager aflat într-unul dintre autoturisme. Impactul s-a produs, potrivit informaţiilor furnizate de Poliţia Rutieră, din cauză că un şofer de 24 de ani, care conducea pe strada Brăilei, a pierdut controlul volanului, când a ajuns în sensul giratoriu de la intersecţia cu bulevardul Dunărea, şi a pătruns pe contrasens, lovind o maşină condusă de un b ...
Licitaţia organizată de Primăria municipiului Galaţi pentru "Amenajare scuar bulevardul Galaţi - strada Oţelarilor - etapa I" a fost câştigată de SC Tancrad, cu o ofertă 3.208.679 de lei, în condiţiile în care preţul estimat fusese de 4.398.918 lei, fonduri bugetare. Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, anunţă, într-o postare pe Facebook, că în curând vor începe lucrările, care vor dura opt luni, şi că în acest moment se repară trotuarele, pornind de la in ...
  Până pe 20 februarie, Primăria municipiului Galaţi aşteaptă oferte pentru un contract în valoare de 4.398.918 lei, fonduri bugetare, care are ca obiect "Amenajare scuar bulevardul Galaţi - strada Oţelarilor - etapa I". Acesta este unul dintre proiectele prioritare, de schimbare a imaginii intrării în oraş, anunţat de primarul Ionuţ Pucheanu, la finele anului trecut. Potrivit caietului de sarcini al licitaţiei, prima etapă a proiectului vizează amenajarea bulevardului Galaţ ...
Sensurile giratorii de la intrările dinspre Brăila şi Tecuci vor fi redesenate, Uzina de Apă nr. 1 se va transforma în spaţiu neconvenţional pentru evenimente artistice, ba chiar ar putea găzdui un muzeu al industriei gălăţene, iar esplanadele din zona centrală a oraşului vor fi amenajate aşa cum se cuvine într-un oraş civilizat, cu pasajul "Dunărea" cu tot. Nu sunt (sperăm) doar promisiuni, ci câteva dintre proiectele aflate pe lista priorităţilor primarului Ionuţ Pucheanu ...
Sâmbătă, 26 noiembrie, între orele 8,30 şi 16,30, circulaţia maşinilor în sensul giratoriu de la ieşirea din Galaţi, spre Tecuci (intersecţia străzii Brăilei cu bulevardul Dunărea) este oprită, datorită unor lucrări de frezare şi plombare care vor fi efectuate în zonă. Informaţia a fost validată atât de reprezentanţii primăriei Galaţi, cât şi de cei de la Ecosal, care supervizează lucrarea. "Este adevărat, circulaţia va fi oprită în zonă şi deviată pe rute oco ...
* Treptat, "ghiveciul arhitectonic" cu accente rurale din Bariera Traian începe să capete un aspect urban civilizat * Din păcate, unele reminiscenţe ale trecutului rămân pe poziţieBaloturi de paie, covridog, furaje pentru pui, covrigi, franzelă semi-albă, lucernă, ceapă la plasă, produse de patiserie, cafe-bar cu terasă, automat de cafea, bar fără terasă, chioşcuri cu de toate, sucuri, jocuri de noroc, brutărie la etaj şi un spaţiu de închiriat… toate la grămadă, într-o ...
În acest moment, în municipiul Tecuci, se lucrează la reamenajarea şi modernizarea intersecţiei arterelor 1 Decembrie - Gheorghe Petraşcu. Cea care urmează a fi reamenajată, pe un proiect similar, este intersecţia străzilor Tudor Pamfil – Nicoreşti – Vasile Alecsandri, lucrare care implică reamplasarea Statuii Cercetaşului. Este un proiect al fostei administraţii tecucene, aflat, deocamdată, la faza de documentaţie – studiu de fezabilitate - pe care actuala conducere a loca ...

Cine câştigă 10.000 de euro pe zi din sex

Joi, 08 Septembrie 2016 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Mireasa, ca un sens giratoriu. O sărmăluţă, atât a reuşit să mănânce miresica Andreea Tonciu la propria nuntă. Şi asta nu pentru că n-ar fi avut poftă de toate delicatesele servite pe platouri aurite! Din contră! Şi fiind vorba de Andreea Tonciu - ce-i drept, de când a născut, îmi pare mult mai blajină faţă de diva arţăgoasă pe care o ştiam - nu se pune problema că ar fi fost prea timidă ca să mănânce pe săturate la o petrecere. Adevărul l-am aflat marţi seară ...
Pagina 1 din 3