Ce nasc părinții violenți

Joi, 28 Septembrie 2023 00:01 | Publicat în EDITORIAL
Acesta este un articol pe care aș fi vrut să nu fie nevoie să îl scriu. Dar, din păcate, câteva situații observate, în public, de mine și de alte persoane apropiate fac așternerea acestor rânduri obligatorie, oricât ar fi de dureroasă. Din ce în ce mai des, la Galați vedem părinți care își agresează copiii de vârste mici și foarte mici. Ne referim aici la bebeluși de câteva luni sau copii de 2-3 ani, care, din varii motive, ajung să fie zgâlțâiți, scuturați, împin ...
Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Interne propun extinderea ordinului de protecţie pentru orice victimă a violenţei de orice fel, propunerea fiind dezbătută cu societatea civilă, conform news.ro. Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a precizat că numărul cazurilor de violenţă creşte de la an la an, doar în 2022 fiind peste 80.000 de cazuri, cu 5.000 mai multe decât în anul precedent. Gorghiu a precizat că se propune extinderea acestei măsuri de protecţie şi pentru ...
Dezbaterea privind starea de fapt din învățământul gălățean la început de an școlar 2023-2024 a acoperit o plajă largă de subiecte, de la tensiunile sindicale și drepturile dascălilor, până la violența în școli și consumul de droguriConcluzia? Bullying există, violență există, pericolul drogurilor există, presiunea socială asupra copilului este cel mai mare dușman, iar sindicatele așteaptă onorarea promisiunilor din timpul grevei. Din păcate, inspectorul general ș ...
Zona cunoscută drept cea mai rău-famată din Galați a fost din nou scena unor manifestări de o violență extremă, în urmă cu câteva nopți, când mai multe persoane au fost rănite, în urma unor răfuieli cu un individ beat, înarmat și recidivist. Cele întâmplate printre blocurile locuite în mare parte de asistați social fac acum obiectul unei anchete a poliției, după ce un tânăr, încă neidentificat, a ajuns mai mult mort decât viu la Reanimare. Alte două persoane au sufe ...

Moldova - locul 2 în UE la decese prin violență

Luni, 21 August 2023 09:30 | Publicat în SOCIETATE
Rata deceselor prin violență este mai mare în Regiunea Nord-Est a României decât în toate țările UE, cu excepția Letoniei, arată datele Eurostat. După Moldova, topul e continuat de Estonia şi Regiunea Sud-Est a României. Majoritatea victimelor (65 la sută) au fost bărbați, arată Eurostat. Ierarhia ia în calcul doar cazurile în care moartea se datorează unei omucideri sau ca urmare a rănilor provocate de o altă persoană ce avea intenția de a răni sau ucide. Sunt excluse d ...

Hoț de cai, prins înainte să fie reclamat

Luni, 07 August 2023 17:28 | Publicat în JURIDIC
Un localnic de 35 de ani, din Piscu, a fost reținut după ce într-o noapte de la finele săptămânii trecute a fost prins în timp ce făcea un transport mai ”atipic”. Bărbatul a dat nas în nas cu o patrulă de poliție la Tudor Vladimirescu, în noaptea de 4 spre 5 august. Pentru că era o oră târzie, în jur de 3,00 dimineața, prezența camionului pe strada respectivă a atras atenția echipajului, care i-a făcut semn șoferului să oprească. În remorca vehiculului, în care se ...
Pagina 4 din 4