Webinar internațional organizat de Universitatea „Danubius”

Miercuri, 22 Aprilie 2026 15:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Facultatea de Drept și Guvernanță Internațională din cadrul Universității Internaționale „Danubius” propune o dezbatere academică de actualitate, programată online pentru data de 23 aprilie, începând cu ora 14,00. Webinarul, intitulat „Aspecte juridice ale schimbărilor climatice”, își propune să analizeze mecanismele complexe prin care sistemele de drept răspund provocărilor ecologice globale. Invitatul special al acestei sesiuni este dr. Chamu Kuppuswamy, expert în c ...
Rusia se pregătește să oprească exporturile de țiței din Kazahstan către Germania, prin conducta "Drujba", începând cu data de 1 mai, au declarat pentru Reuters trei surse din industrie, scrie Mediafax. Sursele, care au vorbit cu Reuters sub condiția anonimatului, au declarat că un program ajustat de export al petrolului a fost transmis Kazahstanului și Germaniei. O oprire a livrărilor de țiței din Kazahstan ar crește incertitudinea privind aprovizionarea cu combustibil a German ...
Japonia a eliminat marți ultimele sale restricții privind exportul de arme, care erau în vigoare de peste 50 de ani, schimbare care deschide calea către vânzarea de armament de către această țară, a cărei constituție este pacifistă încă de după cel de-Al Doilea Război Mondial, transmite AFP, preluată de HotNews. Renunțarea la politica de autorestricționare a exporturilor de arme pe care Tokyo și-o impusese îi va permite să intre pe deplin pe piața internațională a indus ...

Pod rutier inaugurat între Rusia și Coreea de Nord

Marți, 21 Aprilie 2026 17:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Rusia a anunțat marți că a inaugurat cu Coreea de Nord un pod rutier, care urmează să fie dat în circulație în vara acestui an, prima legătură rutieră între cele două țări aliate, care își consolidează relațiile de la lansarea ofensivei ruse în Ucraina, relatează AFP și Agerpres. Punctul de trecere a frontierei Khassan, pe unde „vor putea trece inițial 300 de vehicule și 2.850 de persoane pe zi”, este, de asemenea, în construcție, potrivit acelorași surse. Rusia ...
Un val de reacții din industria muzicală amplifică tensiunile din jurul ediției din acest an a concursului Eurovision Song Contest 2026, după ce peste 1.000 de artiști au semnat o scrisoare deschisă prin care cer boicotarea evenimentului din cauza participării Israelului, scrie Euronews. Documentul, citat de Euronews și promovat de organizațiile „No Music For Genocide” și „Palestinian Campaign for the Academic & Cultural Boycott of Israel”, solicită European Broadcasting ...

Nadia Comăneci, premiată la Gala Laureus

Marți, 21 Aprilie 2026 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Nadia Comăneci a primit premiul pentru întreaga carieră la Gala Laureus, supranumită „Oscarul sportului”, devenind prima gimnastă onorată cu acest trofeu. Emoționată, „Zâna de la Montreal” a vorbit despre rolul sportului în formarea caracterului și i-a adus un omagiu lui Simone Biles, pentru curajul de a aborda tema sănătății mintale, conform Mediafax. Evenimentul marchează simbolic împlinirea a 50 de ani de la primul 10 olimpic din istorie. Amintim că 2026 a fost dec ...
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a lansat un diagnostic sever asupra stării industriei de apărare din România. Prezent la un eveniment internațional dedicat tehnologiilor de securitate, oficialul a avertizat că dependența Armatei Române de importuri, în detrimentul producției interne, reprezintă o vulnerabilitate strategică majoră, potrivit HotNews. „Armata Română, de ani de zile, era doar client, iar asta ne duce într-o situație periculoasă. În halele în car ...
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a fost audiat marți, 21 aprilie, la Parchetul Militar, într-un dosar vizând achiziția unui elicopter pentru Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) în anul 2017. Investigația vizează neplata TVA pentru un aparat de zbor cumpărat de Inspectoratul General pentru Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, condus la acea vreme de Carmen Dan, scrie Agerpres. Potrivit surselor judiciare, elicop ...
România a intrat oficial într-o criză politică profundă, după ce Partidul Social Democrat (PSD) a decis luni, cu o majoritate zdrobitoare de 97,7%, retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan. Decizia marchează ruperea coaliției de guvernare și deschide un scenariu incert, într-un moment în care stabilitatea economică a țării este deja fragilă, scrie Digi24. În ciuda votului negativ al partenerilor de coaliție, Ilie Bolojan a anunțat ferm că nu va demisiona, ...

Decizia naţională a PSD, susținută și de la Galați

Marți, 21 Aprilie 2026 17:30 | Publicat în EVENIMENT
Decizia PSD de a-i retrage sprijinul politic premierului Ilie Bolojan a fost susținută și social-democrații gălățeni. Conform datelor pe care le-am obținut, de la PSD Galați au venit 115 voturi, în cadrul referendumului intern pe care formațiunea politică l-a organizat luni, 20 aprilie. Este vorba despre social-democrați cu funcții importante în cadrul organizației gălățene și nu numai. Trebuie spus că, la evenimentul care a reunit membri ai organizațiilor județene și a ...
Pagina 5 din 3860