Universitatea „Dunărea de Jos”, locul 5 naţional într-un top mondial
Miercuri, 13 Noiembrie 2024 17:20 | Publicat în Regional
Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi ocupă locul 1.235 în cel mai recent clasament internaţional publicat de portalul specializat "Study Abroad Aide", din cele 8.536 de instituţii de învăţământ superior evaluate la nivel global. La nivel naţional, Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi ocupă locul 5, din 73 de instituţii româneşti incluse în ierarhie.Cea mai bună clasare românească îi aparţine Universităţii Bucureşti, care ocupă locul 857. Pe poziţiile urmă ...
De ziua sa, Școala „Mihai Viteazul” a primit oaspeți (foto)
Joi, 14 Noiembrie 2024 10:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Pe 8 noiembrie a fost sărbătoarea Școlii ”Mihai Viteazul” din Galați. Cu acest prilej, instituţia și-a deschis porțile celor care și-au dorit să cunoască învățătorii, copiii, spațiile și dotările școlii
Astfel, rând pe rând, preșcolari de la grădinițele din apropiere, cei care din toamnă vor fi școlari, au venit însoțiți de doamnele educatoare să viziteze unitatea de învățământ care le-ar putea deveni a doua casă, din toamnă.
”Cu sfială, dar mâna ...
Elevii de la Colegiul Național "Calistrat Hogaș" din Tecuci au participat la un concurs de cultură generală, desfăşurat la iniţiativa diriginţilor claselor a XI-a C, a XI-a G, a XII-a B şi a XII-a D, profesoarele Anca Popovici, Elena Postelnicu, Laura Mariana Irimia şi Ramona Chiş. Liceenii şi-au testat cunoştinţele în domenii precum: limba şi literatura română, geografie, istorie, biologie, fizică, educaţie juridică, educaţie rutieră, educaţie financiară. ...
Peste 50 de şcoli şi grădiniţe fără autorizaţie sanitară
Duminică, 01 Decembrie 2024 09:00 | Publicat în Regional
În judeţul Galaţi, reţeaua şcolară cuprinde 448 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică şi arondate acestora. Dintre acestea, 51 nu au primit autorizaţie sanitară de funcţionare din partea Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Galaţi, respectiv 26 de grădiniţe (25 + 1 parţial), 19 şcoli (12 + 7 parţial) şi 6 licee (2 + 4 parţial), rezultă dintr-un raport prezentat în cadrul Comisiei de Dialog Social desfăşurată recent la Prefectura Galaţi. Par ...
„Muzicienii”, teatru cu elevii școlii din Rediu. Ateliere de actorie într-un proiect artistic
Marți, 12 Noiembrie 2024 12:00 | Publicat în Regional
Elevii de la Școala Gimnazială Rediu au demonstrat tuturor că, pe lângă a fi buni elevi, pot fi și mici artiști talentați
Spectacolul "Muzicienii", pus în scenă de elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Rediu, Galați, în cadrul proiectului educativ "Creștem prin teatru", derulat de Fundația pentru Istorie, Cultură și Educație, a încântat spectatorii.
Scopul proiectului este implicarea elevilor din comuna Rediu în realizarea unei piese de teatru experimentale (cu actori neprofe ...
Se reînființează patrulele școlare în Galați, pentru a-i învăţa pe elevi să traverseze corect
Vineri, 08 Noiembrie 2024 17:00 | Publicat în EVENIMENT
Dat fiind faptul că indisciplina pietonilor, respectiv traversarea neregulamentară, reprezintă factorul cel mai des întâlnit în rândul cauzelor care provoacă accidente rutiere, în majoritate grave, Poliția Galați a decis că educația și supravegherea trebuie făcută încă de la școală și în preajma unităților școlare.
Se vor reînființa patrulele școlare, menite să îi îndrume pe elevi să traverseze corect în drum spăre școală sau la plecarea de la cursuri, astfel ...
Elevii decid cum să pună punct violenței și drogurilor
Sâmbătă, 09 Noiembrie 2024 15:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Elevii de gimnaziu și liceu sunt așteptați să-și exprime cele mai inedite idei despre cum ar trebui stopată violența de orice fel, în cadrul unui concurs organizat de Poliția Română, în parteneriat cu Ministerul Educației
Concursul național de creaţie virtuală "Vocea ta e soluția" își propune să îi antreneze pe elevi din clasele a VI-a și a VII-a, respectiv, din clasele a IX-a și a XI-a și se va desfășura între echipe mixte (fete și băieţi) formate din minimum tr ...
Proiectul „12B” - liceul, ca un ring de box emoțional
Vineri, 08 Noiembrie 2024 12:20 | Publicat în EDUCAŢIE
„Cine n-a avut colegul care era un mic expert în a-ți pune nervii la încercare? Hai să vedem ce se întâmplă când liceul devine un ring de box emoțional! Proiectul «12B» e gata să ia cu asalt scena și să aducă în fața voastră poveștile de liceu pe care le știți prea bine, dar totuși nu le-ați văzut în felul nostru”, este invitația pe care o lansează Teatrul „Impuls” către elevii cu vârsta peste 12 ani, dar și către studenți și profesori.
Teatru creat de t ...
Serviciul Control în Sănătate Publică din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi a efectuat, de la începutul anului, 143 de controale în unităţile de învăţământ, rezultă dintr-un raport prezentat în cadrul Comisiei de Dialog Social, desfăşurată recent la Prefectura Galaţi.În urma acestor controale s-au aplicat 17 sancţiuni, respectiv 11 amenzi în valoare de 24.400 de lei şi şase avertismente. Sancţiunile au fost aplicate, printre altele, pentru: produse ...
Prima școală publică din Galați, la 192 de ani
Vineri, 08 Noiembrie 2024 08:00 | Publicat în EDUCAŢIE
După tradiție, în fiecare an, pe 8 noiembrie, toată suflarea Şcolii Gimnaziale Nr. 24 este în sărbătoare
Așadar și anul acesta, vineri, 8 noiembrie, cadrele didactice, copii și părinții acestora se vor aduna împreună pentru a celebra 192 de ani de la înfiinţare. "Școala noastră poartă hramul Arhanghelilor Mihail și Gavriil. Aceștia veghează asupra școlii, asupra elevilor care s-au perindat prin istorie… pentru că școala nu-i clădirea, școala sunt… oamenii. Este f ...