Ample investiții în modernizarea sistemelor de semnalizare feroviară
Vineri, 16 August 2024 07:00 | Publicat în Regional
Indicatorii tehnico-economici privind centralizarea instalaţiilor de semnalizare feroviară în 48 de staţii de cale ferată de pe raza Sucursalelor Regionale CF Galaţi, Iași şi Cluj, au fost aprobați în ultima ședință a Executivului, informează Compania Națională de Căi Ferate CFR SA.
În total este vorba de investiții de 1,79 miliarde de lei, acestea fiind cuprinse în obiectivul feroviar "Sporirea eficienţei economice şi a siguranţei feroviare prin creşterea nivelului de c ...
Modernizarea Drumului de Centură, realizată în proporție de peste 90 la sută
Vineri, 09 August 2024 22:00 | Publicat în Regional
În cadrul proiectului Drumului de Centură al municipiului Galați s-au derulat în ultima perioadă lucrări de extindere și asfaltare a tronsonului dintre Viaductul Combinatului și strada 9 Mai (blocurile ANL), informează Consiliul Județean (CJ) Galați.
"Întregul tronson a fost lărgit la patru benzi, după ce toate utilitățile au fost relocate. Era una dintre cele mai aglomerate porțiuni de pe Centura Galațiului, unde se formau mereu ambuteiaje. Mai mult, pe o mare parte din şose ...
Comisia Europeană a blocat fondurile pentru toate lucrările la rețelele de apă și canalizare
Duminică, 28 Iulie 2024 20:00 | Publicat în Prima Pagina
Proiectele de apă și canalizare derulate în toată țara ar putea intra într-un impas major, odată cu refuzul Comisiei Europene de a aproba rambursările pentru lucrările de reînnoire și extindere a infrastructurii
În momentul de față, sunt blocați 2,258 miliarde euro, deja cheltuiți pe proiecte de apă și canalizare, pe care Comisia Europeană refuză să îi deblocheze, pe motiv că nu trebuia să investim în sistemele mici de alimentare cu apă, dat fiind că acestea nu consti ...
Infrastructuri electorale separate pentru scrutinurile prezidențiale și parlamentare
Joi, 25 Iulie 2024 18:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, ordonanţa de urgenţă privind organizarea alegerilor prezidenţiale din 24 noiembrie şi 8 decembrie şi a celor parlamentare din 1 decembrie. Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunţat că această ordonanţă de urgenţă va fi urmată de alte trei hotărâri de guvern cu privire la măsurile tehnico-administrative necesare organizării alegerilor, calendarul de desfăşurare şi bugetul alocat, informează Agerpres.
...
Proiectul „Fast Danube 2” depus de AFDJ Galați primește o finanțare europeană de 200 milioane de euro
Miercuri, 17 Iulie 2024 17:00 | Publicat în Bani Europeni
Un alt proiect aprobat la finanțare vizează îmbunătățirea infrastructurii la frontierele Galațiului
Comisia Europeană a anunțat, miercuri, proiectele câștigătoare la ultimul apel de proiecte din Mecanismul pentru Interconectarea Europei, iar România a primit finanțări pentru trei proiecte de infrastructură, în valoare totală de aproape 260 milioane de euro, potrivit unui comunicat al europarlamentarului Adina Vălean, fost comisar european pentru Transporturi, remis Agerpres.
...
Comunicat de presă - Dezvoltarea infrastructurii educaționale în învățământul universitar, prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027
Vineri, 21 Iunie 2024 06:02 | Publicat în Bani EuropeniComunicat de presă - Dezvoltarea infrastructurii educaționale la nivelul învățământului preșcolar, prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027
Vineri, 21 Iunie 2024 06:01 | Publicat în Bani EuropeniROMATSA a aprobat construirea Aeroportului Internațional Galați - Brăila (FOTO și VIDEO)
Vineri, 26 Aprilie 2024 15:17 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Consiliul Județean (CJ) Galați și proiectanții viitorului Aeroport Internațional Galați - Brăila au reușit să obțină avizul Administrației Române a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) pentru realizarea acestui obiectiv. Avizul se referă atât la caracteristicele generale ale aeroportului, cât și la amplasamentul definitiv al acestuia și configurația elementelor privind traficul aerian, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă președintele CJ Galați, Costel Fotea, a ...
Infrastructura energetică rusească, lovită de drone
Miercuri, 24 Aprilie 2024 16:00 | Publicat în Război în Ucraina
Ucraina a lovit cu zeci de drone infrastructuri energetice din regiunea rusă Smolensk, la circa 400 de km de frontiera sa, a declarat miercuri pentru AFP o sursă din cadrul sectorului de apărare ucrainean, insistând că este vorba de "ţinte legitime". Drone ucrainene au lovit "două depozite petroliere care stocau 26.000 de metri cubi de carburant", în timpul acestei operaţiuni organizate de Serviciul de Securitate Ucrainean (SBU), a afirmat sursa. Această revendicare intervine pe fondul ...
Lucrările la calea ferată cu ecartament larg din Portul Galați, finalizate
Vineri, 05 Aprilie 2024 16:33 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În Portul Galați a avut loc vineri, 5 aprilie, recepția lucrărilor ce au vizat extinderea liniilor cu ecartament larg din Dana 47 până în Dana 53. Proiectul a fost derulat de Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galați, în parteneriat cu Zona Liberă Galați și Port Bazinul Nou.
În valoare de aproape 9,15 milioane de lei, proiectul a fost finanțat din fonduri europene și va contribui, printre altele, la consolidarea "coridoarelor solidarității" ce permit creșterea ...