De sărbătoarea Sfinţilor Martiri Brâncoveni, hramul Mănăstirii Cârlomăneşti (GALERIE FOTO)
Duminică, 17 August 2025 15:00 | Publicat în Prima Pagina
Sâmbătă, 16 august, de sărbătoarea Sfinţilor Martiri Brâncoveni, Mănăstirea Cârlomăneşti din judeţul Galaţi şi-a cinstit ocrotitorii spirituali.
Aşa cum am aflat de la părintele Rareş Bucur, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la Altarul de vară din incinta ansamblului monahal, împreună cu un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi din protopopiatul Tecuci. La slujbă au participat oficialităţi l ...
”Războinicii gălățeni” au trecut Dunărea și s-au luptat cu romanii (GALERIE FOTO)
Sâmbătă, 16 August 2025 08:30 | Publicat în EVENIMENT
Trei membri ai Asociației Culturale Tomis – filiala Galați au reprezentat orașul la Festivalul Internațional „Odryuza – Leagănul celor 1000 de orașe”, desfășurat în localitatea Neofit Rilski, Bulgaria. Evenimentul a avut loc într-un parc cu tematică istorică impresionant, care îi poartă pe vizitatori prin istoria milenară a Bulgariei, din perioada neolitică până la epoca de glorie a țaratului bulgar.
Pe durata celor trei zile de festival, „războinicii gălă ...
150 de ani de la fondarea Partidului Național Liberal
Sâmbătă, 16 August 2025 13:00 | Publicat în CULTURA
Într-un peisaj aniversar marcat firesc de centenarul ridicării Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie, anul 2025 aduce și o altă bornă istorică esențială: împlinirea a 150 de ani de la fondarea Partidului Național Liberal.
Un eveniment care, dincolo de dimensiunea sa evocatoare, invită la reflecție asupra forțelor care au modelat România modernă și asupra oamenilor care au transformat ideile în realitate. Actul fondator al PNL a avut loc la 24 mai 1875, într-o reșed ...
Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)
Luni, 11 August 2025 19:00 | Publicat în INTERVIURI
Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, la preţuri rezonabile! Aşa ne-au descris Galaţiul - pe care acum l-au vizitat pentru prima dată - turiştii Linda Lea din Marea Britanie şi Ian Davies din Australia - soră şi frate. Nu ştiau mai nimic despre oraşul nostru, dar au ajuns aici căutând şi urmând paşii bunicilor lor, care au locuit aproape 20 de ani în ţara noastră, în Bucureşti şi Galaţi. Au înţeles acum de ...
Premiul special la Concursului Național de Referate și Comunicări Științifice
Miercuri, 06 August 2025 11:00 | Publicat în EVENIMENT
Deși e vacanță, elevii iubitori de istorie din toată țara și-au dat întâlnire la Vaslui, la etapa națională a Concursului Național de Referate și Comunicări Științifice pentru elevii de liceu, disciplina Istorie. Galațiul a fost reprezentat de Ștefan Pavăl, elev în clasa a X-a, la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”. Acesta a prezentat exemplar o lucrare de cercetare de istorie locală și s-a clasat pe locul 9 în ierarhia națională, aducând acasă „Premiul Speci ...
Cea mai veche bibliotecă din Ungaria, ameninţată de gândaci
Luni, 14 Iulie 2025 16:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Zeci de mii de cărţi, vechi de secole, sunt scoase de pe rafturile bibliotecii arhiepiscopiei Pannonhalma, o abaţie veche de 1.000 de ani din Ungaria, în încercarea de a le salva de o infestare cu insecte care ar putea distruge veacuri de istorie consemnată, relatează Associated Press și News.ro.
Specialiştii în restaurare scot aproximativ 100.000 de cărţi legate manual de pe rafturi şi le aşază cu grijă în lăzi, începând procesul de dezinfecţie, care are scopul de a ucide ...
Profesoara Maria Abaza, cetățean de onoare al comunei Cavadinești
Joi, 10 Iulie 2025 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Sărbătoare mare printre locuitorii comunei Cavadinești. Joi, 10 iulie, ziua în care Maria Abaza, fostă directoare și profesoară la Școala Gimnazială Nr. 1 din comuna gălățeană, va împlini 70 de ani, va primi, din partea Primăriei, titlul de „Cetățean de onoare” al comunei Cavadinești.
Atât actualii profesori, cât și întreaga comunitate spun că domnișoara profesoară Maria Abaza, timp de 20 de ani directoare a școlii, a fost în toată această perioadă un model pen ...
Simpozion internaţional la Dunărea de Jos, de ziua fluviului
Sâmbătă, 28 Iunie 2025 10:00 | Publicat în Regional
Muzeul Brăilei „Carol I”, Casa Colecțiilor Etnografice, alături de Centrul de Studii Europene din cadrul Facultății de Litere, Universitatea din București, Biblioteca „V. A. Urechia” Galați și Asociația „Prietenie & Integrare” din Galați organizează duminică, 29 iunie, începând cu ora 10,00 la Casa Alexiu din Brăila, str. Polonă nr. 14, ediția I a Simpozionului Internațional „Confluențe culturale la Dunărea de Jos – istorie, tradiție, comunitate”, eveni ...
Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”, în parteneriat cu Grupul „Şezătoare Galaţi”, îi invită pe gălăţeni vineri, 20 iunie, de la ora 17,00, la Muzeul „Casa Cuza Vodă”, din str. Al. I. Cuza nr. 80, Galaţi, la vernisajul expoziţiei temporare "Ziua Internaţională a Iei - poveste de 10 ani cu Grupul "Şezătoare Galaţi"".
Celebrată în fiecare an pe 24 iunie, de Sânziene, Ziua Internaţională a Iei reuneşte o multitudine de manifestări culturale, artistice, sociale, m ...
1313 - Se naşte GIOVANNI BOCCACCIO (m. 1375), scriitor italian. 1801 - Se naşte JULIUS PLUCKER (m. 1868), matematician, fizician german. A adus contribuţii fundamentale în domeniul geometriei analitice.1835 - Începe să funcţioneze, la Iaşi, Academia Mihăileană - prima instituţie de învăţământ superior din Moldova, unde s-au predat cursuri de istorie, drept, chimie, matematică, arhitectură. Şi-a încheiat activitatea pe 9 februarie 1847.1878 - Încetează din viaţă CRAWFORD L ...