O nouă Gropzilla paşte Galaţiul, de astă dată pe strada Prelungirea Brăilei, în zona restaurantului Atlantic, pe sensul către capătul autobuzului 9. Deja s-a format o groapă, iar autorităţile s-au mişcat destul de repede şi au semnalizat-o. În jurul gropii se poate observa cu ochiul liber că asfaltul este vălurit şi poate oricând să cedeze. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei, Mihai Costache, groapa ar putea fi cauzată fie de un şanţ săpat de către Distrigaz ...
În 2010, în Guatemala, o mega-gaură a înghiţit 15 suflete şi o clădire de trei etaje. Surparea avea gura de 20 de metri şi era adâncă de aproximativ 30 de metri. Cauzele care au dus la această tragedie sunt multiple: o furtună tropicală, erupţia unui vulcan din vecinătate şi o conductă de apă care era fisurată. În august, 2013, în Statele Unite ale Americii, o mega-gaură lată de 15 metri şi adâncă de 5 metri aproape că a pus la pământ un ...
Precipitaţiile abundente, înregistrate în urmă cu două zile, au distrus nenumărate drumuri comunale la Suceveni, dar şi mai multe segmente ale DJ 242D. Ieri, traficul rutier a fost blocat pe drumul judeţean, potrivit vicepreşedintelui CJ Cornel Hamza. „Noi am început cu utilaje, deja, să îndepărtăm efectele ploii şi, în continuare, experţii vor analiza cam ce sume sunt necesare pentru a se repara acea porţiune de drum şi nu numai”, ne-a declarat Cornel Hamza. Potrivit Pref ...

Şvaiţer stradal. Iată ceva ce Galaţiul are din belşug

Miercuri, 17 Iulie 2013 16:00 | Publicat în SOCIETATE
Galaţiul s-a specializat în şvaiţerul stradal - nu-i zonă în care să nu numeri câteva găuri, mai mari sau mai mici, în asfalt! Iată acum: în spatele blocurilor din Piaţa Energiei, undeva în dosul magazinului CE, am găsit una plasată eficient, chiar într-o curbă adică - nu se poate s-o ratezi, măcar noaptea (foto 1). Ea pare să facă parte dintr-un complex, căci este înconjurată de mai multe guri de canalizare.Şi la Trei Star pândeşte o groapă, însă de mai mici dimen ...
Nicio săptămână fără surpări la Galaţi. De această dată a cedat asfaltul în apropiere de Parcul Rizer. Din câte se pare, de vină este proaspătul sistem de canalizare, finalizat în locul cu pricina prin intermediul programului ISPA. Oraşul Galaţi a început de mai mulţi ani să se scufunde în canalizare. Haideţi să facem un exerciţiu de imaginaţie. Unde credeţi că se va prăbuşi asfaltul data viitoare? ...
Un incident care ar fi putut avea urmări extrem de grave a avut loc miercuri după-amiază în apropierea Viaductului, lângă Liceul nr. 9. O vidanjă a SC Apă Canal s-a prăbuşit într-o groapă apărută instantaneu în plăcile de beton care pavează împrejurimile clădirii neterminate aflată alături de unitatea de învăţământ. Din fericire, şoferul nu se afla în cabina vehiculului, staţionat la acel moment."S-a prăbuşit asfaltul sub vidanjă. E gol sub plăcile astea de beton ...
* Circulaţia pe podul care leagă oraşul de platforma siderurgică va fi interzisă, pentru orice tip de vehicule * Municipalitatea promite că lucrările la edificiul afectat de surpări vor începe în curând Începând de vineri, de la ora 9,00, traficul rutier pe Viaductul care face legătura între municipiu şi Combinat va fi restricţionat pentru orice tip de vehicule, dar şi pentru pietoni şi biciclişti. Este decizia Comisiei pentru Siguranţa Circulaţiei, care s-a întrunit ie ...
* Tasările care afectează structura de rezistenţă a podului ce face legătura dintre oraş şi platforma siderurgică s-au agravat în ultima vreme * Una dintre benzi este închisă, iar Comisia de Siguranţă a Circulaţiei va decide astăzi dacă închide de tot traficul pe Viaduct O construcţie simbolică pentru Galaţi şi până nu demult cel mai mare viaduct din ţară, podul care leagă oraşul de platforma siderurgică stă să se surpe din cauză şubrezirii structurii de rezist ...

Un nou crater îşi anunţă apariţia pe Faleza Superioară!

Miercuri, 05 Iunie 2013 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Fisura apărută în asfaltul trotuarului din dreptul parcului de la „Pastilă” este însoţită de o tasare accentuată a terenului Una dintre cele mai circulate porţiuni de pe Faleza Dunării este în pericol de surpare. Este vorba despre zona din imediata vecinătate a parcului de la „Pastilă”, unde trotuarul este marcat, de ceva vreme, de o crăpătură care brăzdează asfaltul de la jumătate, pe o distanţă de circa zece metri. Fisura în covorul asfaltic intens călcat de g ...
Articolul "Străzile Galaţiului se scufundă în canalizare" a deschis cutia Pandorei * Cititorii ne-au semnalat o grămadă de străzi surpate, în toate zonele oraşului * Primăria nu ne-a putut răspunde cine va plăti şi cine va reface lucrările executate de mântuială Bani aruncaţi în canalizare - asta se vede, efectiv, cu ochiul liber după terminarea proiectului ISPA, proiect ce ar fi trebuit să dea Galaţiului o reţea de canalizare demnă de standardele europene. Mai exact 75 ...
Pagina 7 din 9