Lansarea primei cărţi semnate de Florin Buzdugan, „mai mult de trei cuvinte”, la Casa de Cultură a Studenţilor, a lăsat scoarţa şi discursul pseudoacademic la o parte. Într-o atmosferă prietenească, s-a vorbit lejer despre evoluţia lui Florin de la prima lectură în cenaclu, acum cinci ani, şi până la carte, care, potrivit autorului, reprezintă o recunoaştere a paşilor săi întru ale poeziei şi o etapizare de la singurătate până la revoltă. Cu tot efortul lui Florin d ...
Duminică, la Bucureşti, Librăria Bastilia a devenit, pentru două ore, “un teatru altfel, al copiilor de azi”, după cum declară Daniela Mişcov, dramaturg, coordonatoarea Companiei independente de teatru „Atelier D”, cea care a pus în scenă, alături de actriţa Andreea Bolovan, spectacolul pentru copii “Poveste de colorat”, pe un text de Victor Cilincă. „Relaţia cu copiii a fost intensă, directă, creativă, astfel că Povestea de colorat a fost mai aproape de ideea de a ...

"Argo" de Ben Affleck a câştigat premiul USC Libraries Scripter

Duminică, 10 Februarie 2013 17:00 | Publicat în MAGAZIN
Filmul "Argo" de Ben Affleck a câştigat premiul USC Libraries Scripter, acordat de către un comitet de la University of Southern California pentru cea mai bună adaptare a unei cărţi, informează Variety. Premiile, aflate la cea de-a 25-a ediţie, au fost acordate în cadrul unei gale festive. Un comitet format din 41 de membri a ales filmul regizat de Affleck după volumul semnat de Tony Mendez, "The Master of Disguise", din 24 de titluri eligibile (realizate după adaptări ale unor căr ...
Andrei Velea este cel mai premiat tânăr scriitor din Galaţi. A debutat în 2010, la vârsta de treizeci de ani, cu un volum de poeme intitulat „Gimnastul fără plămâni” (Editura Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galaţi), o antologie de poeme, pentru care a primit patru premii: la „Porni Luceafărul” (Botoşani), Premiul Uniunii Scriitorilor Filiala Sud-Est (Galaţi), la Festivalul „Emil Botta” din Adjud şi în cadrul „Serilor de poezie de la Negrileşti” (Liga Scriitori ...
"Moş Crăciun & Co. Cel mai rapid roman din lume" este titlul volumului redactat în doar 5 ore şi 35 de minute de 53 de scriitori, sâmbătă, la Universitatea din Bucureşti, premiera mondială fiind înscrisă pentru validare ca record în Guinness Book of Records. Redactarea cărţii a început la ora 10.20, cu cei patru naratori principali, scriitorii Gabriel H. Decuble, Florin Iaru, Răzvan Ţupa şi Marius Chivu, stabilind împreună planul şi titlul romanului - "Moş Crăciun &am ...
Ca să facem o comparaţie: intri pe Google să cauţi un autor, o operă, un produs, fără să ştii numele căutat – ai nevoie de un catalog, un dicţionar, o listă. Un catalog a lansat dr. Dan Râpă Buicliu, unul de publicaţie veche. Iată „lista de bucate”, pe secţiuni: Tipărituri româneşti vechi (1643-1828); tipărituri străine vechi şi moderne (1545-1938); cărţi şi publicaţii româneşti moderne şi contemporane (1832-1928; partituri muzicale; manuscrise româneşti: re ...
Cartea sa va apărea înainte de… Sfârşitul Lumii * Un destin de roman: din Brăila în Libia, de la herghelie la catedră A început să scrie pe la 14 ani, proză şi teatru, chiar a jucat în şcoală, a dus, pe mai multe direcţii, o viaţă de roman, care ar putea fi descrisă, desigur, în mai multe cărţi, iar din 2008 s-a apucat să scrie ca o fabrică: anul şi romanul! De ce s-a apucat tocmai acum de scris ca de un nou job? „Nu ştiu. Aşa s-a întâmplat, acum…” Al treil ...
Traducătorul gălăţean de limbă franceză Vasile Savin s-a implicat într-un proiect proaspăt şi incitant al Editurii Litera Bucureşti, tălmăcindu-ne cartea „Mamă sau femeie?" O polemică despre maternitate ca o nouă formă de sclavie”, un „bestseller internaţional” semnat de Elisabeth Badinter. Volumul are pe prima copertă şi inscripţia: „Cartea care a scandalizat Europa”. Notăm la lectură că libertatea şi egalitatea în drepturi cu bărbaţii prinde teren odată ...

Dezlegaţi misterele somnului!

Marți, 30 Octombrie 2012 13:00 | Publicat în SOCIETATE
Singurul medic gălăţean răsplătit cu un premiu al Academiei Române a scris o carte din paginile căreia aflăm aproape tot ceea ce trebuie să ştim despre somn  * Volumul poate fi cumpărat on-line Cine se trezeşte de dimineaţă ajunge departe, dar numai dacă somnul i-a fost lin şi odihnitor! O ştiu sau nu, tot mai mulţi dintre gălăţeni suferă de pe urma diverselor tulburări ale somnului nocturn, care le răpesc odihna şi pofta de viaţă din timpul zilei. Toţi cei ...

Lansare de carte - Doi Ioni la Bibliotecă

Sâmbătă, 20 Octombrie 2012 06:00 | Publicat în CULTURA
Un poet „de Cartea Recordurilor”, umoristul liric, pictorul şi umbra lui Caragiale la „Axis Libri” Plină-ochi Sala „Eminesu” a Bibliotecii „Urechia” joi, la Salonul literar condus de Theodor Parapiru: ofertă multiplă - cărţile lui Ion Zimbru şi Ion Grosu, pictorul Vişan şi prezentarea albumului dedicat lui Caragiale. Zimbru a venit cu două: „Casa mea cu cer la uşă”, proză scurtă mustind de lirism îndelung, şi reeditarea volumului de versuri în metru „clasi ...
Pagina 43 din 44