Nu mă mir - o profă dădea soluţii la televizor: să fie scoşi din manuale Creangă sau Eminescu, pentru că  azi plictisesc. Adică, arhaismele nu sunt înţelese (din păcate, am constatat, măcar în câteva clase vizitate, nu le înţeleg nici toţi profesorii - şi nici nu cercetează). Vor fi studiate postările şi SMS-urile. L-am întrebat odată pe rapsodul Tudor Gheorghe: n-ar trebui cumva „tradus” Creangă, tipărit „bilingv” - în româna veche şi, „cool”, în cea a ...
Centrul de Cercetare, Dezvoltare, Educaţie şi Cultură Turcă al Filialei Galaţi a Uniunii Democrate Turce din România (UDTR), centru iniţiat în 2002 şi condus de inimoasa ambasadoare culturală gălăţeană Gulten Abdula Nazare, preşedinta filialei UDTR, împreună cu Casa de Cultură a Sindicatelor, care găzduieşte Centrul, l-au omagiat, de Ziua Culturii Naţionale a României, pe Eminescu. Sub genericul „Eminesciana”, duminică, la Centrul de la primul etaj al Casei de Cultur ...
Destul de multă lume strânsă laolaltă, duminică, 15 ianuarie, la prima statuie ridicată lui Eminescu, pentru a marca un dublu eveniment: a şaptea ediţie a Zilei Culturii Naţionale, dar şi 167 de ani de la naşterea celui care a dat cuvinte potrivite gândurilor şi visurilor noastre. Cu flori în mână, gălăţenii au ascultat apoi versuri recitate de actorii Teatrului Dramatic - Mihaela Lecca şi Lică Dănilă. O prezentă impresionantă a fost, desigur, actorul şi fostul directo ...
Vineri, 13 ianuarie, pe scena Teatrului Muzical „Nae Leonard”, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, ziua de naştere a lui Mihai Eminescu, a avut loc un spectacol omagial, în organizare Bibliotecii Judeţene „V. A. Urechia”, alături de Teatrul Muzical, de Primărie, Consiliul Local şi Inspectoratul Şcolar Judeţean. Prezentat de actorul Ionuţ Negrişanu, spectacolul a însemnat muzică (coruri, muzică uşoară), recitaluri de poezie din Eminescu, evocări. O surpriză a fost preze ...

POETUL, cercetător ghinionist la Kaliningrad

Sâmbătă, 14 Ianuarie 2017 05:00 | Publicat în CULTURA
Când avea 24 de ani, student fiind, Mihai Eminescu a stat cinci zile la un coleg de facultate, fiu de comerciant, în Königsberg (Kalinigrad, în rusă), la Marea Baltică şi „am putut vorbi cu directorul arhivei despre existenţa documentelor regatului Poloniei şi a ţărilor învecinate, am cules notiţe asupra acelora cari sunt publicate deja în Corpora documentorum, dară o cercetare cu ochi proprii a documentelor originale nu este permisă decât după o învoire înscrisă a guvernu ...

OMAGIU | Eminescu, la comunitatea turcă gălăţeană

Vineri, 13 Ianuarie 2017 03:00 | Publicat în CULTURA
Filiala Galaţi a Uniunii Democrate Turce - Centrul de Cercetare, Dezvoltare, Educaţie şi Cultură Turcă, în parteneriat cu Casa de Cultura a Sindicatelor, marchează Ziua Culturii Naţionale la Sindicate. „Eminesciana” oferă: expoziţia foto-documentară „Eminescu în imagini şi versuri”, deschisă în holul Casei de Cultură, între 13 şi 30 ianuarie, iar masa rotundă „Poezia şi proza românească tradusă în limba turcă şi limbile minorităţilor naţionale din Români ...

Ziua Culturii Naţionale, la Galaţi

Joi, 12 Ianuarie 2017 00:00 | Publicat în CULTURA
Ediţia a VII-a, la Galaţi, a Zilei Culturii Naţionale a început ieri şi ţine şase zile, în organizarea Consiliului Local, a Primăriei, Consiliului Judeţean,  Bibliotecii „V.A. Urechia”, Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, Teatrului Muzical „Nae Leonard”, Inspectoratul Şcolar al Judeţului şi al altor instituţii culturale. Până pe 17 ianuarie, la Biblioteca „V.A. Urechia“ vor fi manifestări şi expoziţii la sediu, la filial ...
Lumea tot trece nepăsătoare, de 103 ani, pe lângă semnătura în "piatră" a inginerului care a realizat decorul rustic al Parcului "Eminescu", parc aflat pe Lista monumentelor istorice din judeţ. Acelaşi stil poate fi descoperit şi în "Micul Paris", la Bucureşti, în Parcul "Cişmigiu" (sub semnătura aceluiaşi inginer!), dar l-am găsit chiar şi în Parisul-Paris! O modă care imită natura, realizând copaci din beton armat. Cu câţiva ani înainte de sosirea viitorului rege Carol ...
Ca în fiecare 15 ianuarie - ziua de naştere a marelui poet Mihai Eminescu şi Ziua Culturii Naţionale - scriitorii, membri ai Reprezentanţei Galaţi - Tecuci a Filialei Iaşi a USR şi scriitorii Societăţii Scriitorilor „C. Negri” Galaţi, precum şi alţi scriitori din Galaţi şi Brăila l-au omagiat pe poetul nostru naţional cu flori, cu gânduri, versuri şi muzică. În primele ore ale dimineţii de 15 ianuarie, Librăria „Donaris” a găzduit colocviul şi recitalul poetic i ...

STATUIA lui Eminescu, SALVATĂ prin DONAŢIILE gălăţenilor

Joi, 21 Ianuarie 2016 00:00 | Publicat în CULTURA
Statuia lui Eminescu, care a suportat bombardamentul ultimului război mondial, a fost mutată în fostul parc de peste strada Domnească, apoi în Grădina Publică şi apoi, iavaş-iavaş, înapoi la locul ei, n-o mai duce mult! Pentru salvarea statuii din marmură, adică un calcar degradabil la umezeală, care probabil nu va mai rezista 20 de ani (statuia are deja de câţiva ani fisuri mari, care pornesc de la bază, în zig zag), este necesar ca aceasta să fie reabilitată şi mutată în ...
Pagina 5 din 9