BNR a menținut dobânda-cheie la 6,50%

Duminică, 17 Mai 2026 18:30 | Publicat în ECONOMIE
Banca Naţionaă a României (BNR) a decis, vineri, să mențină dobânda de politică monetară la 6,50%/an, nivel stabilit în august 2024, dobânda pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50%/an, respectiv, pe cea la facilitatea de depozit la 5,50%/an. Decizia a venit pe fondul creșterii ratei anuale a inflației la 10,71%, iar analiștii anticipează menținerea ratei-cheie la 6,50% până în primele luni din 2027, în condițiile în care inflația ar putea urca la 11-12% în urm ...
PIB-ul României a pierdut în primul trimestru 1,7% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, iar faţă de ultimele trei luni din 2025 economia a scăzut cu 0,2%, continuând astfel evoluția negativă din ultimele trei trimestre. Conform INS, economia României a crescut anul trecut cu 0,7%, iar rata anuală a inflaţiei a urcat în aprilie la 10,7%, mai mult cu 3,1% față de decembrie 2025, fiind a nouă lună consecutivă cu creşteri ale prețurilor de peste 9%. Aceste date negat ...

Iranul refuză negocierile de pace din Pakistan

Luni, 20 Aprilie 2026 19:45 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Negocierile de pace dintre Statele Unite și Iran, programate să aibă loc în Pakistan, sunt puse sub semnul întrebării, după ce Teheranul a anunțat că nu va participa la discuții. Anunțul a fost făcut de agenția oficială IRNA, care a invocat mai multe motive pentru refuzul iranian. Potrivit autorităților iraniene, decizia vine pe fondul nemulțumirilor față de poziția Washingtonului, acuzat de „pretenții exagerate”, cerințe nerealiste și schimbări repetate de poziție. ...

A debarca sau a se retrage strategic

Marți, 07 Aprilie 2026 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Mai sunt doar câteva ore până la expirarea utimatumului dat Iranului de Donald Trump pentru a redeschide strâmtoarea Ormuz ("Open the Fuckin' Strait, you crazy bastards!", în limbaj... prezidenţial), iar negocierile pentru încheierea un armistiţiu par să se fi împotmolit, deşi practic abia au început. Previzibil, de altfel, în condiţiile în care atacurile aeriene israelo-americane n-au slăbit aproape deloc capacitatea iranienilor de a lansa rachete şi drone, distrugerile de supr ...
Pentagonul elaborează planuri militare pentru o „lovitură finală” în Iran, care ar putea include implicarea forțelor terestre și o campanie masivă de bombardamente, spun doi oficiali americani și două surse bine informate, citate de site-ul american Axios, informează HotNews. Informațiile vin în contextul veștilor neclare despre stadiul negocierilor dintre Washington și Teheran privind sfârșitul războiului. Potrivit Axios, unii oficiali americani consideră că o demonstra ...

Iranul respinge planul de pace propus de Trump

Miercuri, 25 Martie 2026 19:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Iranul a respins o propunere de plan de pace în 15 puncte primită, prin intermediul Pakistanului, din partea președintelui american Donald Trump, considerând-o „excesivă”, și în plus a formulat propriile sale condiții pentru încetarea războiului declanșat de SUA și Israel, a relatat miercuri presa de stat iraniană preluată de agențiile Reuters și EFE, informează Agerpres. O sursă oficială a declarat pentru postul iranian Press TV că Washingtonul a trimis Teheranului prop ...

Euro ar putea trece de 5,16 lei la începutul lui 2027

Duminică, 22 Martie 2026 18:45 | Publicat în ECONOMIE
După începerea conflictului din Golful Persic, analiștii care fac parte din CFA România anticipează o creștere a prețurilor la peste 10%, în condițiile majorării costurilor la petrol și gaze naturale, care crează premisele intrării în recesiune a întregii economii mondiale. Trendul s-ar putea modifica începând cu luna august, odată cu estomparea efectelor de bază ale inflației, ce ar urma să încheie anul la 7-8%, față de valoare anticipată de BNR, de 3,9%. Nivelul ridic ...

Mănușa Tamara va salva lumea de bandiții frumoși

Vineri, 20 Martie 2026 00:00 | Publicat în MAGAZIN
* Am primit, ieri, un apel telefonic, cu număr ascuns. N-am răspuns, că nu-mi stă-n fire. Intuiția îmi spune că era Donald Trump, care voia să-mi ceară să dau o mână de ajutor la deschiderea strâmtorii Ormuz. Nu regret câtuși de puțin că n-am răspuns, știut fiind că Ormuz nu e genul meu de strâmtoare. La nici zece minute de la "incidentul" telefonic, am aflat din presă că traficul prin strâmtoarea Ormuz a fost deschis parțial. Adică, prin strâmtoare trec aproximativ 10 ...

Nici Polonia nu trimite trupe în Orientul Mijlociu

Marți, 17 Martie 2026 16:45 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Polonia nu va trimite trupe în Iran pentru a contribui la securizarea strâmtorii Ormuz, deoarece conflictul nu îi afectează în mod direct securitatea, a declarat, marți, prim-ministrul polonez Donald Tusk, adăugând că Statele Unite ale Americii și alte puteri înțeleg decizia Varșoviei, a consemnat Reuters. Guvernul Poloniei „nu plănuiește nicio expediție în Iran și acest lucru nu ridică niciun fel de dubii din partea aliaților noștri”, a afirmat Tusk. El a precizat că ...

Donald Trump, refuzat de aliații din NATO

Luni, 16 Martie 2026 17:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Marea Britanie evită un angajament ferm, în vreme ce alți aliați ai SUA au spus deja un „nu” clar, după apelul Washingtonului, scriu Reuters și Daily Telegraph. Prim-ministrul Keir Starmer a declarat luni că Marea Britanie nu se va lăsa antrenată într-un război de amploare în Iran, dar va colabora cu aliații la un „plan colectiv viabil” pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz, deși a recunoscut că aceasta nu va fi o sarcină ușoară, scrie HotNews. Reacția lui Starmer vi ...
Pagina 1 din 2