Cadrele didactice din țară, din nou la protest în faţa ministerului
Joi, 31 Iulie 2025 14:30 | Publicat în Regional
A doua zi de proteste ale cadrelor didactice din învățământul preuniversitar din țară s-a derulat joi, 31 iulie. Deși zona în care se află sediul Ministerului Educației și Cercetării este una destul de îngustă și aprobarea pentru pichetare a fost pentru doar 150 de persoane, numărul profesorilor care au dorit să-și exprime public nemulțumirile a fost aproape dublu.
Protestatarii au cerut la unison demisia lui Daniel David și, pentru a-l convinge să plece, i-au „făcut” ...
* Educație. „Îmi pare rău că nu mi-am continuat studiile, dar viața mea și voința de a face lucruri le-am îndreptat spre cariera muzicală, copil, familie, cumva m-am educat singură, știu să-mi las loc de bună ziua pe stradă”, mărturisea Betty Salam, la finalul celor „40 de întrebări” ale lui Denise Rifai. N-are decât șapte clase, dar aș putea spune că înțelepciunea și maturitatea o fac să fie cu mult peste clasele altora cu diplome fabricate. Era în clasa a III- ...
Experiențe educative și donații valoroase pentru elevii din Smulți
Duminică, 27 Iulie 2025 09:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Elevii Școlii Gimnaziale „Ene Patriciu” din comuna Smulți au beneficiat, în această vară, de o serie de activități educative organizate în cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS).
Inițiativa are ca obiective învățarea prin experiență, consolidarea motivației pentru școală și sprijinirea elevilor în continuarea parcursului educațional. „O experiență care va combina învățarea cu distracția, dezvoltarea personală cu socializarea ș ...
Educația viitorului, în centrul atenției la Galați
Duminică, 27 Iulie 2025 10:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) din cadrul Universității Internaţionale „Danubius” din Galați a organizat cea de-a patra ediție a Conferinței internaționale „Educația în era digitală”, eveniment de anvergură care a reunit specialiști din domeniul educației din mai multe țări europene.
Desfășurată în format hibrid, conferința a adus laolaltă cadre didactice, cercetători și experți din Italia, Republica Moldova, Bulgaria, Albania și U ...
Universitatea „Dunărea de Jos” are centru de kinetoterapie și recuperare (FOTO)
Luni, 21 Iulie 2025 15:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a inaugurat oficial, luni, 21 iulie, Centrul de Kinetoterapie și Recuperare, proiect de referință în peisajul educațional și medical regional. Acest centru reprezintă un important pas înainte în consolidarea legăturii dintre mediul universitar și comunitatea locală.
Dotat cu aparatură modernă și echipamente performante, centrul va oferi servicii de kinetoterapie, recuperare medicală și evaluare funcțională pentru gălățeni, co ...
Sprijin pentru educatorii din comunitățile vulnerabile
Joi, 17 Iulie 2025 13:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Profesorii de învățământ preșcolar se pot înscrie, până pe data de 1 august 2025, în cea de-a treia ediție a programului „Educator de viitor”. În fiecare an, programul selectează 20 de educatori care lucrează în comunități vulnerabile și care se implică activ în proiecte educaționale și civice.
Pentru ediția din acest an, pot aplica profesori din următoarele județe: Bacău, Botoșani, Brăila, București, Buzău, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgi ...
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, Filiala nr. 1 „Costache Negri”, a dat startul celei de-a X-a ediții a Clubului "BiblioVACANŢA". Programul, devenit deja tradiție, se desfășoară în perioada 16 iulie - 20 august și este dedicat copiilor cu vârste între 6 și 12 ani.
Reprezentanții bibliotecii anunță deschiderea noii ediții: „Suntem nerăbdători să dăm startul unor noi aventuri în lumea cărților, să ne amuzăm cu povești noi, jocuri interesante și multe alte ...
Elevii din Rădești, faţă în faţă cu provocările viitorului
Miercuri, 16 Iulie 2025 16:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Chiar dacă vacanța de vară este în toi, la Școala Gimnazială Nr. 1 Rădești din județul Galați, clopoțelul a sunat din nou adunarea miercuri, 16 iulie 2025, de la ora 9,00. Nu a fost vorba despre teme sau testări, ci despre o activitate educativă organizată de cadrele didactice din școală, având drept scop pregătirea elevilor din comună pentru alegerea viitoarei meserii.
În sala de informatică a școlii, cadre didactice, părinți, actuali și foști elevi, în prezent licee ...
„Dacă prietenii tăi îți spun să te-arunci în cap, te-arunci?!”. Generația din care fac parte a crescut cu întrebarea asta adresată de părinți - în copilărie și adolescență - ori de câte ori li se părea că prietenii au o influență nefastă.
Poate sună anacronic, dar fix la replica asta m-am gândit urmărind imaginile în care un adolescent se azvârle de pe scena festivalului „Beach, Please!”, la „îndemnul” și sub presiunea idolului. Nu erau decât trei metri ...
Afișarea rezultatelor finale ale Evaluării Naționale a adus încă o medie de 10 curat la Galați. Bucurie mare în rândul comunității gălățene, a profesorilor și a noastră a tuturor, căci este o mândrie să vezi atfel de copii. Așadar, dacă inițial, la nivelul întregii țări, erau 75 de medii de 10, acum, după soluționarea contestațiilor, numărul lor a crescut la 85. Nu poate decât să ne bucure numărul mare de elevi performanți, mai ales în contextul actual în care ...