SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

ANRSC reclamă discriminare în furnizarea agentului termic

Scris de Sâmbătă, 22 Octombrie 2011
Un control efectuat în luna mai a acestui an, de ANRSC la Galaţi relevă mai multe probleme de care se face vinovată SC Apaterm SA: apă caldă menajeră livrată la temperaturi la care germenii nu mor, ci din contră, se simt foarte bine, emiterea de facturi la alte date decât…

Au apărut escroci care se pretind angajaţi Apă Canal şi care intră în casele gălăţenilor!

Scris de Joi, 20 Octombrie 2011
Coincidenţă sau nu, dar exact în prima zi de recensământ naţional, la uşile gălăţenilor au început să bată şi alte persoane decât cele abilitate, prin lege, să ne calce pragul. Este vorba despre mai mulţi indivizi care se pretind a fi angajaţii Apă Canal şi care spun că sunt trimişi…

O istorie a fracturilor gălăţenilor

Scris de Joi, 20 Octombrie 2011
În ultimii 39 de ani, prin mâinile lui Vasile Pocovnicu au trecut circa 13.000 de gălăţeni cu oasele frânte. Specializat în montarea ghipsului, asistentul medical în vârstă de 64 de ani lucrează la Judeţean încă de când s-a inaugurat spitalul, în anul 1972. Avea atunci doar trei ani de experienţă,…

Vaccinarea – inamicul numărul I al gripei

Scris de Joi, 20 Octombrie 2011
Campania de imunizare împotriva gripei, desfăşurată la nivel naţional de către Ministerul Sănătăţii, ar trebui să înceapă la Galaţi la începutul lui noiembrie, adică peste mai puţin de două săptămâni. Direcţia Judeţeană de Sănătate Galaţi a primit circa 70.000 de lei şi va cumpăra o primă tranşă de aproximativ 6.500…

Ajutoare de la Crucea Roşie Galaţi

Scris de Joi, 20 Octombrie 2011
"Tocmai ne-am întors din Micro 17, unde am fost cu ajutoare, la o familie. Le-a ars casa într-un incendiu şi le-am dus îmbrăcăminte, mobilă, cearşafuri şi alimente", ne-a declarat directorul Crucii Roşii Galaţi, Ghiorghiţă Hogea, contactat telefonic în cursul după-amiezii de ieri. "Săptămâna trecută, am fost la Braniştea, la câteva…

Tomberoanele pline, bucuria câinilor maidanezi

Scris de Joi, 20 Octombrie 2011
Un locatar al Blocului Siret, situat în Port, ne-a anunţat astăzi că tomberoanele cu gunoi din jurul blocului n-au mai fost golite de patru zile şi că mirosul degajat de sacii menajeri se poate simţi de la depărtare.Ne-am deplasat la faţa locului şi am putut constata că, într-adevăr, tomberoanele nu…

Aproape 2.500 de infecţii respiratorii

Scris de Joi, 20 Octombrie 2011
Potrivit celor mai recente raportări ale Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică (DJSP) Galaţi, alţi 2.416 gălăţeni au fost diagnosticaţi, în cursul săptămânii 11 – 16 octombrie, cu infecţii respiratorii acute. Numărul de cazuri este cu 153 mai mic decât cel înregistrat în cursul săptămânii precedente. Cei mai afectaţi au fost…

Să-l aducem acasă pe Silviu Orăşanu!

Scris de Joi, 20 Octombrie 2011
La doar 34 de ani, umerii Gabrielei Pământ sunt apăsaţi de o povară grea. Tatăl copilului ei, Silviu Mitică Orăşanu a murit în Spania, unde plecase în această vară, în căutarea unui loc de muncă. A vrut să le facă viaţa mai uşoară Gabrielei şi fiului lor de bolnav, de…

Frig şi nervi în blocurile ANL din cartierul "Dimitrie Cantemir"

Scris de Miercuri, 19 Octombrie 2011
Două din cele nouă blocuri ANL din cartierul Dimitrie Cantemir nu primesc agent termic, deşi ele nu sunt racordate la sistemul de furnizare centralizată a căldurii, ci au centrale termice de bloc. Respectivele centrale funcţionează cu gaze naturale şi, din cauza datoriilor mari pe care cele două blocuri le-au acumulat,…

Palmieri dârdâind în frig

Scris de Miercuri, 19 Octombrie 2011
Nu numai noi dârdâim de frig în case, şi palmierii de pe scuarul Brăilei îndură cu greu temperaturile scăzute. Luni, salariaţii SC Gospodărire Urbană SRL se apucaseră să dezgroape ghivecele de pe domeniul public, dar au renunţat la mutarea lor, pentru că s-a ivit o activitate mai importantă. Directorul SC…

A doua zi de tremurat în şcolile gălăţene

Scris de Marți, 18 Octombrie 2011
În timp ce în şcolile din mediul rural toţi copiii au fost întâmpinaţi cu atmosferă plăcută şi caldă, pentru că primarii au fost obligaţi să se îngrijească de şcoli să aibă lemne, cea mai mare parte a elevilor gălăţeni a continuat să tremure şi ieri. Că doar sunt de la…

Doar 825 de apartamente primesc căldură de la Apaterm

Scris de Marți, 18 Octombrie 2011
Administratorul special al societăţii Apaterm, Adriana Stratulat, susţine că, în acest moment, 825 de apartamente din Galaţi primesc energie termică fiind alimentate de centralele termice de bloc sau de cvartal pe care societatea le exploatează (blocurile ANL, cele din Campusul Universitar şi cele de pe strada Cezar). Din păcate, societatea…

Maşini lăsate în mijlocul străzii - Mitocanii din faţa Palatului de Justiţie

Scris de Marți, 18 Octombrie 2011
Pentru că materialul apărut în weekend despre mitocanii din trafic a trezit un real interes printre cititorii “Vieţii Libere”, ne-am gândit, la sugestia lor, să continuăm cu prezentarea situaţiei din zona Palatului de Justiţie. Înarmaţi cu un aparat de fotografiat şi cu multă răbdare, am pornit să vedem cum stau…

În şcolile gălăţene este frig de-ngheaţă mintea

Scris de Marți, 18 Octombrie 2011
În şcolile gălăţene Frig de-ngheaţă mintea * Cu excepţia unităţilor cu centrale proprii în unităţile de învăţământ s-a tremurat ieri la greu * Unii directori au apelat la aparatele de aer condiţionat din dotare şi la radiatoare * Cu paltoanele şi gecile pe ei, înfăşuraţi cu fular, ba chiar şi…

Frigul ne chinuieşte inimile

Scris de Marți, 18 Octombrie 2011
* Numărul de pacienţi internaţi în secţia de Cardiologie a Spitalului Judeţean a crescut brusc, weekend-ul trecut * Schimbările de presiune ne fac mai nervoşi * Dr. Eugenia Nechita ne explică modul în care schimbările bruşte de temperatură pun la grea încercare inima şi sistemul circulator Liniştea dinaintea furtuniiNumărul pacienţilor…

Când este bebeluşul bolnav?

Scris de Marți, 18 Octombrie 2011
* Dacă are febră, trebuie să contactaţi medicul de familie * Plânsetul copilului poate fi un semn de boală * Ştergeţi cu atenţie urechile bebeluşului, după baie * Dacă îl doare ceva, cel mic încearcă să vă arate ducând mâna spre zona dureroasă * Sfaturi pentru o alimentaţie sănătoasă a…

Căldură în spitalele de urgenţă

Scris de Marți, 18 Octombrie 2011
„Dăm deja căldură în saloane de săptămâna trecută”, ne-a informat managerul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii din Galaţi, dr. Victoriţa Ştefănescu. Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi urmează să deschidă caloriferele mâine. „Am testat instalaţia încă din august, dar acum a mai apărut o defecţiune. Eu dispusesem începerea încălzirii de…

Aproximativ 400 de capace de canalizare furate

Scris de Marți, 18 Octombrie 2011
Galaţiul ar putea fi declarat raiul hoţilor de capace de canalizare în condiţiile în care, de la începutul anului şi până acum, s-au furat nu mai puţin de 361 de capace de canalizare de toate tipurile, unele cu ramă cu tot şi alte 133 de grătare de la gurile de…

Părerea Asociaţiilor de Proprietari Apaterm trebuia să se pregătească!

Scris de Marți, 18 Octombrie 2011
Antoneta Gafiţuc, prim-vicepreşedintele Federaţiei Judeţene a Asociaţiilor de Proprietari din Galaţi, susţine că, de acum două săptămâni, de când s-au anunţat prognozele meteo şi faptul că se răceşte, SC Apaterm ar fi trebuit să fie pregătită şi să fi început demersurile pentru furnizarea agentului termic. „Legal, Apaterm ar fi trebuit…

Copiii, cei mai expuşi virozelor respiratorii

Scris de Luni, 17 Octombrie 2011
La Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfântul Ioan” din Galaţi au ajuns, în cursul săptămânii trecute, aproape 190 de pacienţi cu infecţii respiratorii, potrivit managerului instituţiei menţionate, dr. Victoriţa Ştefănescu. Acestora li s-au adăugat cei aproape 40 de copii diagnosticaţi cu pneumonie, tot săptămâna trecută. Potrivit şefului Serviciului de…

Gălăţenii, victime colaterale în războiul rece - Căldura nu vine prea curând

Scris de Luni, 17 Octombrie 2011
* Apaterm vrea să înceapă să dea căldură în spitale şi în şcoli, aşa că i-a cerut CET-ului să mărească parametrii agentului termic * Însă termocentrala, care este pe cale să piardă creanţe de 100 de milioane de dolari de la Apaterm, nu mai vrea să dea agent termic pe…

13.000 de bolnavi de cancer în Galaţi

Scris de Luni, 17 Octombrie 2011
Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică (DJSP) Galaţi desfăşoară, în perioada octombrie-noimebrie, o campanie de prevenire a îmbolnăvirilor de cancer. Potrivit specialiştilor instituţiei citate, circa 40 la sută dintre îmbolnăviri pot fi prevenite prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi prin vizite regulate la medic. Diagnosticarea cancerului din primele stadii…

Cui îi este frică de taximetrişti?

Scris de Luni, 17 Octombrie 2011
* Nu au voie să fumeze, să asculte muzică şi nici să fie îmbrăcaţi inadecvat * Sunt obligaţi să-ţi pună la dispoziţie bonul fiscal * La rândul lor, nici taximetriştii nu sunt protejaţi împotriva clienţilor rău-platnici Taximetriştii care ne duc la destinaţie au o serie de alte îndatoriri, prezente în…

Dr. Radu Grigore - o viaţă în slujba gălăţenilor suferinzi

Scris de Luni, 17 Octombrie 2011
O viaţă întreagă nu îţi de ajuns să faci tot ce ţi-ai propus, atunci când te dedici, trup şi suflet, unei cauze nobile. Medicul gălăţean Radu Grigore (născut la Independenţa) are acum 84 de ani şi este cardiolog format la şcoala clujeană încă din 1954. A fost, timp de un…
Pagina 422 din 589