1.
Moartea unui poet...(Panait Căpăţână, să zicem)...însemnează o Metaforă mai puţin în Arsenalul Păcii şi Iubirii universale! Însemnează o lacrimă de tristeţe pe obrazul Candorii! Însemnează un strigăt de reproş peste gardul Providenţei! Şi nu numai atât! Însemnează prezenţa unei Absenţe! Şi absenţa unei Prezenţe! Reprezintă o adăugare la Minus şi o scădere la Plus!...Când Panait Căpăţână rostea „priveam absent biserici şi femei/ când mi-a călcat o lacrimă tramvaiul”, (se) făcea linişte-n sângele Republicii!...Rezon!...Uite-aşa zicem şi noi!
Închide ochii, uită-te în spate: Totu-i Nimic...(nimic nu se deschide)...toarnă-ţi nisip în pâlnia clipirii...şi nu mai lăcrăma la piramide! Deschide ochii, uită-te în Clipă...(în ceastă clipă)...unde Veşniciei îi dai Lumină şi îi iei Lumină...şi vezi Deşertăciunea cât de Vie-i! Deschide ochii, naşti...că eşti născută să dai clipitei (câte ai) Păcate, să-i ceri Iertare şi să-i dai Iertare...şi vezi ce simplă-i Moartea pe gustate?! Închide ochii, uită-te în faţă: vezi mâna falsă a mulţimii Vide?!... rămâi Acum, Aici, unde nu-i Capăt...şi nu mai lăcrăma la Piramide!
2.
Dorul...(izvorât din naivitate sau din necesitate, dacă se transformă în supărare, adică în depresie)...poete ucide lent şi sigur, mai ales că-i un mare şi ticălos şi biruitor nesimţit la rugile şi plecăciunile Dorului corespondent! Celebra Maria Magdalena a fost în Stare de Dor! Şi doare continuu şi frumos, chiar şi după două mii de Ani Hristoşi!...Rezon!...Uite-aşa zicem şi noi!
Vii (mâine) să te văd, comoara mea?...azi sunt legat de lipsă!...lipsa ta mai grea-i decât răbdarea unui Mire plecat după comori pentru Mireasă, în loc să şadă lângă ea, acasă, de rochia-i umplută să se mire...să-i mângâie mătasea când e goală, când sfinţii o râvnesc în Catedrală şi-o cheamă (pe furiş)...să-i ducă trena frumoasei lui: Maria Magdalena!...Vii (mâine) să te văd, comoara mea!...Dacă până-n nu vii, fac lacrimi şi dambla, fac drumuri, gânduri negre până-n zare, mă dau drept bun la orice întâmplare!...dar, mult mai rău ca orice răutate, hlizesc şi-alerg (cu mâinile la spate) prin cest Infern...şi tremur de plăcere, dar nimănui nu zic „la revedere”...şi-o scuip în ochi pe tanti-a mea, Gheena, că mi-a răpit Maria Magdalena!
