Nea Ion Emil Batog are o plantă exotică aproape moartă! Abia mai suflă biata vegetală! Cred că-şi dă duhul! Vai de părinţii săi şi de toate neamurile sale! Vai de cucurigu ei de plantă! Oare cine-i fi adus-o pe meleagurile noastre? Şi oare cine-o fi zvârlit-o la gunoi, de unde a luat-o epitropul Batog? Şi oare ce-o fi în mintea cestor oameni care aruncă rarităţi vii la container? Cum să arunci, oare, o păpuşă la tomberon, chiar dacă nu-i vie? Cum să arunci, oare, un câine, chiar dacă-i mort? Cum să arunci un papagal când încă nu şi-a dat ultimul tril? Oare cum Dumnezeu să te-nduri şi să arunci mormane de cărţi printre atâtea şi atâtea resturi mizerabile, printre atâtea şi atâtea „rezultate” menajere şi metabolice de tip animal şi „uman”?... Bineînţeles, Omenirea Gunoaielor va plăti foarte scump nesimţirea de a zvârli Viaţa şi Moartea şi Cultura la Gunoaiele Omenirii!... Însă nu despre asta-i vorba aici şi acum!
Cum ziceam, nea epitropul Ion Emil Batog are o plantă exotică recuperată de la container... şi cică vrea s-o întoarcă la viaţă... şi cică planta îşi va reveni sigur şi va trăi şi va creşte mare şi voinică! Şi cică degeaba cred eu că-i sunt numărate clipele cestei vegetale cu suflare sacadată, cu frunze veştejite, cu tulpină flască şi rădăcină cotrobăită de furnici! Şi cică, dacă nu cred în minuni, n-am decât să mă prind în rămăşag pe cauza asta! Şi, naiv, cam prea naiv pentru acest mileniu umplut ochi cu deştepţi, mă înham la pariul propus de nea Batog şi cu pedeapsa stabilită de mine: dacă planta îşi revine şi începe să crească în timp de o lună, eu va trebui să mă spânzur cu ce vreau şi de unde vreau, în termen de trei zile... iar dacă planta va muri „definitiv”, nea Emil urmează să-mi citească şi să-mi recite cele mai frumoase poezii despre Moarte, în termen de toată Viaţa!
Sigur că da: rămăşag pus, palmă bătută, cuvânt dat, martor ocular... şi pecetluire cu-n pahar de ambrozie şi nectar! Eu sunt foarte sigur de câştig! Şi nea Ion este foarte sigur de câştig! Ori, mai bine-zis, amândoi suntem siguri că nu pierdem!
Şi uite-aşa, aproape zilnic, pândesc planta... să văd dacă am greşit sau dacă nu am greşit în curajul de a mă prinde-n pârdalnicul rămăşag! Şi uite-aşa, în fiecare zi, constat că exotica începe să înverzească, şi începe să nu mai moară, începe să se îndrepte, să respire mult mai frumos şi mai elegant decât mine! Şi uite-aşa văd că-mi scad şansele de a nu pierde pariul cu nea Ion Emil Batog!... (Stai să vezi!)...
