Ceru un şvarţ - toată noaptea avea să-şi mai fiarbă, cafea şi să-şi umple cămăruţa de fum pân´ la tavan - şi, până să i-o aducă băiatul, îşi copie articolul pe o foiţă, plimbându-şi unghia pe aceasta, aşternută peste ziarul “Le Debat”. Cerneala, proaspătă, se şi întipări. Mâine o va citi pe-un geam la redacţie, invers. “Timpul” primea ştiri externe şi de la agenţia Havas, un fel de Reuters a timpului, prima agenţie din istorie. Azi trăim într-o mare de ştiri, însă, fără cultură, puţini le şi interpretează corect. Eminescu, nu simplu ziarist, ci chiar prim-redactor, adică redactor-şef la “Timpul”, ar fi şi în timpul internetului analist limpede şi cu viziune.
Eminescu a tot fost însă demontat pe componente. Aurul poeziei sale a creat o limbă aproape neschimbată în veac: în vogă internaţională atunci, un Alecsandri sau Macedonski au rămas plăcut-arhaici.
Dar cine citeşte analizele ziaristului?! Epigonii răpciugoşi de după Eminescu au făcut din analistul extraordinar doar un romantic clorotic, fie un dulceag îndrăgostit, fie un ateu ce nu credea “nici în Iehova”, “antisemit”, protocomunist (“braţele nervoase, arma de tărie” etc.), în cel mai bun caz un filosof şi fizician voluntar, fără să înţeleagă că retorismul, obligatoriu unei poezii declamative, nu însemna întotdeauna chiar discursul poetului, ci al personajului său. Altfel, “xenofobul” Eminescu ceruse însă ca să nu se impună doar limba română bulgarilor şi turcilor din alipita Dobroge. Membru al societăţii secrete “Carpaţii”, implicat deci în lupta pentru unire cu Transilvania, care îl adusese sub ochii agenţilor secreţi din toată Europa, Eminescu îl blamase însă pe senatorul Petre Grădişteanu, care îi spusese public regelui că îi lipsesc din coroană “perlele” ţinuturilor româneşti înstrăinate - doar vorbe, care forţau însă Guvernul să-şi ceară umilitoare scuze Pestei, aşa cum s-a şi întâmplat. Iar acordarea cetăţeniei în masă străinilor, fără de care Puterile nu ne recunoşteau statul, s-a făcut chiar după viziunea ziaristului: numai celor care se dovedeau leali ţării. Cum fac, de altfel, şi americanii…
