UPDATE O elevă acuză că a fost violată în incinta Colegiului "Dumitru Moţoc"

UPDATE O elevă acuză că a fost violată în incinta Colegiului "Dumitru Moţoc"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

Situaţia este controversată, având în vedere că fata recunoaşte că au fost prieteni timp de şapte luni şi susţine că nu a opus rezistenţă, deoarece băiatul o teroriza * Elevul acuzat de viol a declarat poliţiei că a fost un act sexual consimţit de ambele părţi şi că nu este prima dată când au fost împreună


O elevă de 15 ani, în clasa a IX-a I la Colegiul „D. Moţoc” susţine că a fost violată de un coleg de liceu pe holul unei clădiri anexă a instituţiei.

„Actul sexual s-a întâmplat în jurul orei 10.00, iar fata a reclamat dirigintei şi directoarei în jurul orei 13.00. Ea susţine că nu a opus rezistenţă, deoarece băiatul, care era prietenul ei de şapte luni, ar fi ameninţat-o constant şi ar fi terorizat-o”, ne-a declarat inspectoarea generală Laura Marin.

„Au trecut ţinându-se de gât pe lângă gardian”

Directoarea instituţiei, Anca Diculescu, susţine că a anunţat imediat poliţiştii de la Secţia IV, care au venit şi au luat declaraţii fetei. „Nu a fost vorba de violenţă, dimpotrivă, cei doi au trecut ţinându-se de gât pe lângă gardian şi pe lângă profesorul de serviciu şi nimeni nu a bănuit absolut nimic. În clădirea respectivă, la etajul al II-lea nu se învaţă, deoarece aici sunt clasele a XII-a care au terminat cursurile şi susţin  bacalaureatul. La etajul I erau două clase care aveau cursuri, dar fata susţine că nu a ţipat pentru că-i era frică şi pentru că a fost ameninţată”, spune Anca Diculescu. „Este o fată serioasă şi cuminte” Băiatul are 17 ani şi este pentru a treia oară în casa a IX-a, rămânând repetent de două ori. Despre fată, diriginta ei Elena Grigoraş are numai cuvinte de laudă: „Este cuminte şi serioasă. Deşi face naveta în fiecare zi, de la Schela, nu are nicio absenţă. Nu am ştiut nimic de relaţia ei cu respectivul, nici de faptul că o teroriza. Mi-a spus că a ameninţat-o cu moartea, dar şi că o va da pe mâna băieţilor de cartier. Iar ea, pentru a scăpa de el, s-a îmbrăcat în doliu (într-adevăr a venit la şcoală în negru) şi i-a spus că i-a murit bunica, s-o lase în pace, dar el, sub pretextul că  vrea să discute cu ea, a dus-o la etaj unde s-a întâmplat incidentul. Colegele au văzut-o plângând în clasă. Ea a spus unei prietene ce a păţit, iar fetele m-au sunat acasă şi m-au chemat la şcoală. A fost cumplit să le văd plângând pe toate. Am mers şi am anunţat conducerea şcolii”, spune diriginta.

Camere de luat vederi, degeaba   

La faţa locului am constatat că pe palier se afla instalată o cameră de luat vederi despre care directoarea ne-a spus că nu este însă conectată la reţea, pentru că nu au fost bani. Nu putem să nu ne întrebăm dacă, incidentul ar fi avut loc, dacă cei doi ar fi ştiut că sunt camere de supraveghere pe holul şcolii.

Băiatul susţine că nu a fost viol

Deşi directoarea colegiului ne-a declarat iniţial că elevul acuzat de viol ar fi dispărut, de la Poliţie am aflat că a fost la Secţia IV şi a dat declaraţii. Cu toate că eleva declară că era virgină, băiatul susţine că nu a violat-o şi că nu este pentru prima dată când au întreţinut un raport sexual.

„Se fac cercetări, fata a fost trimisă la medicina legală pentru un certificat. Vom vedea care este situaţia”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ, comisar Cristina Tatulici.

Citit 8623 ori Ultima modificare Miercuri, 20 Iunie 2012 18:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.