Scandal armat la Maşniţă! Jadarmii au intervenit în forţă pentru prinderea unor bătăuşi periculoşi

Scandal armat la Maşniţă! Jadarmii au intervenit în forţă pentru prinderea unor bătăuşi periculoşi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Patru indivizi care şi-au atacat un rival cu arme albe au fost lăsaţi în libertate de instanţa de judecată

Un incident deosebit de grav, care ar fi putut avea urmări extrem de serioase atât pentru cei implicaţi dar şi pentru gălăţenii care locuiesc în zona Maşniţă, a necesitat intervenţia în forţă a jandarmilor. Primele semnale, lansate prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, indicau faptul că mai mulţi tineri care se deplasau cu două maşini s-au luat la bătaie cu arme albe pe strada 1 Decembrie 1918. În zona indicată, jandarmii au interceptat în trafic un autoturism BMW negru, în care se aflau patru tineri şi care opriseră în trafic un Chevrolet Aveo, condus de un individ pe care l-au luat la bătaie provocându-i leziuni. După ce au avariat şi maşina, cei patru tineri s-au urcat la bordul BMW-ului şi au părăsit zona.

„Având în vedere cele sesizate, patrula de jandarmi aflată în zona „Bariera Traian”, s-a postat pentru a vizualiza toate autovehiculele ce se deplasau prin zona respectivă, şi a reuşit la scurt timp să observe autoturismul în cauză. În continuare, jandarmii au pornit în urmărirea acestuia şi după aproximativ 500 de metri, cu ajutorul semnalelor acustice, luminoase şi a somaţiilor verbale amplificate prin staţia autospecialei,  s-a reuşit blocarea autoturismului şi totodată somarea ocupanţilor acestuia, extragerea, încătuşarea, controlul corporal, controlul auto şi conducerea la sediul Secţiei 4 Poliţie din municipiul Galaţi”, a precizat cpt. Costin Barbu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galaţi.

Cei patru ocupanţi ai BMW-ului au vârste cuprinse între 27 şi 34 de ani şi sunt din Galaţi, iar în maşina folosită la răfuială au fost găsite o secure, o macetă de 54 cm, un cuţit tip baionetă de 39 cm şi un cuţit cu lama rabatabilă de 22 cm.

Suspecţilor le-a fost întocmit dosar penal pentru lovire şi alte violenţe, port ilegal de armă albă, distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice. Reţinuţi iniţial pe bază de ordonanţă, cei patru suspecţi au fost lăsaţi în libertate de instanţa de judecată, care a dispus în privinţa lor doar măsura interdicţiei de a părăsi ţara.

Citit 4559 ori Ultima modificare Marți, 13 August 2013 14:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.