Acuson S2000, un aparat ultraperformant pentru depistarea cancerului mamar

Acuson S2000, un aparat ultraperformant pentru depistarea cancerului mamar
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* În ţară, un asemenea ecograf mai există doar la Craiova, iar în lume sunt în exploatare doar 200 de astfel de dispozitive * Acuson S2000 cu Automated Breast Volume Scanner (Scanare Automată a Volumului Mamar) sau, pe scurt, ABVS, foloseşte o tehnologie de ultimă generaţie, cu ajutorul căreia examinarea este sigură, nedureroasă, neiradiantă şi neinvazivă * ABVS reprezintă o tehnologie de scanare ecografică, cu ultrasunete, şi o reconstrucţie tridimensională a întregului sân, ce permite obţinerea unor imagini cu rezoluţie foarte mare


La Brăila a fost pus de curând în funcţiune unul dintre cele mai performante ecografe din lume, cu care se poate examina într-un mod complet şi complex pacientul. Investiţia a fost făcută de doctorul Claudiu Leonida, de la Clinica "Kaliophion Medical", care, astfel, dispune acum de cel mai inteligent coleg de cabinet. ABVS îi facilitează medicului munca şi îl ajută să stabilească diagnosticul corect şi rapid în ceea ce priveşte diversele forme de cancer specifice femeilor.

Sigur, nedureros şi neinvaziv

Ecograful Acuson S2000 cu Automated Breast Volume Scanner (Scanare Automată a Volumului Mamar - n.r.), abreviat ABVS, vine în ajutorul femeilor şi le ajută la depistarea cancerului la sân, ovarian, de col uterin etc., fază în care acesta se poate elimina cu uşurinţă, dacă pacienta se prezintă din timp la medic. Este sigur, nedureros, neiradiant şi neinvaziv. ABVS reprezintă o tehnologie de scanare ecografică, cu ultrasunete, şi o reconstrucţie tridimensională a întregului sân, ce permite obţinerea unor imagini cu rezoluţie foarte mare.

Gălăţencele se pot considera norocoase că au la dispoziţie un astfel de ecograf la o distanţă de doar câţiva kilometri de casă. În România, există doar două astfel de aparate: la Brăila şi la Craiova, iar în lume sunt doar 200. "Pentru cei care nu cunosc prea multe detalii despre lumea medicală, aş vrea să le dau ca sistem de raport computerele tomograf. În România, există peste 2.000 de CT, iar asemenea tomografe (ABVS) sunt doar 200 în toată lumea", a precizat medicul brăilean cu competenţă de ultrasonografie.

De ce sunt totuşi atât de puţine

Tot dr. Leonida are răspunsul: "Nu din cauza preţului. Este vorba de noutatea tehnologiei. În acest ecograf sunt adunate sute, poate chiar mii de ore de cercetare, de studii, de tehnologie de ultimă generaţie, care s-au concretizat într-un ecograf extraordinar de performant. E singurul ecograf pe care eu îl ştiu că are staţie de lucru dedicată, adică toate informaţiile pe care le culege ecograful sunt transferate către această staţie de lucru şi rămân stocate în memoria acesteia de lucru pentru o verificare ulterioară sau studii comparative".

Medicul spune că a aflat de existenţa ABVS-ului dintr-un articol, a început să caute mai multe informaţii despre ce poate face acest dispozitiv medical, iar, pe măsură ce aprofunda diverse texte de specialitate, îşi dorea din ce în ce mai mult să achiziţioneze unul. "Este o tehnologie inventată de Siemens, dar folosită doar de trei producători de ecografe. Iniţial, mi s-a părut prohibitiv acest ecograf din cauza preţului foarte mare, aproximativ 250.000 de euro, şi foarte greu de obţinut o finanţare pentru aşa ceva. Pe măsură ce aprofundam problema, cu atât mă îndrăgosteam mai mult de aparat, de posibilităţile pe care le are şi de diferenţele majore pe care le poate aduce într-o patologie foarte grea şi cu consecinţe foarte grave şi anume patologia oncologică a femeii, pe româneşte cancerul de sân, de ovar, de col uterin, etc. Am fost extrem de plăcut impresionat de echipa Siemens Romania, nişte oameni dedicaţi şi conştienţi de ajutorul pe care îl pot oferi în sistemul medical, şi cu care am colaborat şi colaborez pentru a găsi cele mai rapide şi eficiente soluţii în absolut toate problemele, de la finanţare la service şi asistenţă tehnică. Tot respectul pentru aceşti profesionişti!", a mai explicat dr. Leonida.

Cum puteţi găsi Cabinetul "Kaliophion Medical"

Într-o serie de articole viitoare, dr. Leonida va explica în amănunt în ce constă examinarea pentru fiecare tip de cancer, care sunt diferenţele între o examinare cu AVBS şi un ecograf normal, precum şi avantajele unui examen cu un aparat atât de performant.

Doamnelor, dacă v-am stârnit interesul, trebuie să ştiţi că programările se fac de luni până vineri, apelând numărul 0729.580.509. Cabinetul "Kaliophion Medical" este situat pe Aleea Ştiinţei, nr. 2, bl. 2, sc. 4, în cartierul Viziru, iar ca punct de reper, vizavi de Şcoala Nr. 28.

                                                                                                                                          (P)

Citit 10261 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Mai 2015 16:42