Porniţi aerul condiţionat, avem radare şi caniculă

Porniţi  aerul condiţionat, avem radare şi caniculă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Oricât l-am iubi, de Galaţi e uşor să ţi se facă silă la sfârşit de săptămână. Aceia dintre noi care au volanul la îndemână – suntem fericiţi, ştiu – o tulim rapid, să respirăm aerul altor locuri, mai prietenoase cu omul trăitor în ele.

Filtre

Agentul-şef Ştefănache Stan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi: „În acest weekend radarele se vor afla pe toate drumurile naţionale şi judeţene, pentru o cât mai eficientă supraveghere a traficului.

Duminică se vor întoarce acasă (din vacanţă) mai multe maşini, recomandările noastre pentru şoferi vizând atenţionări cu privire la consumul de alcool şi la viteza excesivă. În acest sens, vor exista filtre pentru depistarea şoferilor care au băut înainte de a se urca la volan, în special duminică după-amiază, pe Drumul Naţional 25 Galaţi-Tecuci”.

Drumuri şi supraveghere

Gălăţeni, radarele ne aşteaptă pe DN 24 – trei, Drumul European 581 – două, DN 26 şi DN 24 – câte două, în Târgu Bujor, Bereşti, Matca şi în comune, dar şi în Galaţi - pe arterele principale.

Poliţia ne recomandă să plecăm odihniţi la drum, să depăşim doar aşa cum scrie la Codul Rutier, să îi credem şi pe pietoni, că şi ei trebuie să treacă strada şi să folosim, ori de câte ori este nevoie, instalaţia de aer condiţionat.

Pa, ne vedem în trafic!

Citit 804 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.