Centru de informare şi relaţii cu publicul, la Tribunal

Centru de informare şi relaţii cu publicul, la Tribunal
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Preluând modelul de la Curtea de Apel, Tribunalul va deschide, începând cu 2 decembrie, Centrul de Informare şi Relaţii cu Publicul. Practic, tot ce va fi legat de petiţii, studierea dosarelor, solicitările de informaţii legate de procese ori cele pe Legea accesului la informaţii publice va fi depus la camera P25.

În afară de deţinuţi, care îşi vor studia dosarele tot la Arhiva Secţiei penale, toţi ceilalţi, avocaţi, părţi în dosare, consilieri de probaţiune, etc., se vor prezenta la P25 pentru a afla ceea ce-i interesează.

Tot la P25 se vor primi cererile pentru eliberarea certificatelor, se vor efectua copii de pe hotărâri sau alte acte din dosare, se vor restitui înscrisurile originale, se vor legaliza hotărâri şi se vor elibera acte şi înscrisuri solicitate.

"Activitatea Centrului constă în asigurarea legăturilor instanţei cu publicul, în vederea furnizării informaţiilor, asigurarea accesului la dosare şi garantarea transparenţei activităţii judiciare, în condiţiile stabilite de lege", se arată în comunicatul Tribunalului.

Citit 901 ori Ultima modificare Duminică, 23 Noiembrie 2014 22:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.