CONCESIUNILE de la GÂRBOAVELE, în atenţia procurorilor gălăţeni

CONCESIUNILE de la GÂRBOAVELE, în atenţia procurorilor gălăţeni
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Concesiunile din Pădurea Gârboavele au ajuns pe masa procurorilor gălăţeni. Conducerea Consiliului Judeţului a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi cu privire "la modalitatea de încheiere a contractelor de concesiune fără a exista în prealabil acordul scris al proprietarului, ceea ce denotă că există elemente de eludare a legii". Precizarea este făcută de reprezentanţii CJ într-un raport privind finalizarea şi implementarea măsurilor solicitate de Camera de Conturi, în urma unor controale.

"Viaţa liberă" va reveni cu punctele de vedere ale societăţilor care operează în Pădurea Gârboavele, precum şi cu cele ale avocaţilor contractaţi de CJ.

Reamintim că auditorii instituţiei de control au consemnat o serie de nereguli cu privire la concesiunile din Pădurea Gârboavele, despre care v-am şi informat în exclusivitate, şi au dispus Consiliului Judeţului să supună unei analize legalitatea acordării concesiunilor. Instituţia publică a apelat, anul trecut, la Societatea Civilă de avocaţi Dumitriu, pentru a face o serie de verificări, iar aceasta a şi formulat un punct de vedere în acest caz. Potrivit reprezentanţilor CJ, avocaţii au constatat că "respectivele contracte analizate au fost încheiate cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 219/1998 şi a Normelor de aplicare şi prin fraudarea acestora, deoarece din cuprinsul actelor puse la dispoziţie de UATJ Galaţi se constată că nu a fost respectată nicio etapă dintre cele prevăzute de lege", în cazul unora dintre contractele de concesiune. Acesta este, de altfel, şi motivul pentru care CJ i-a sesizat pe procurori.

În ceea ce priveşte oportunitatea menţinerii contractelor de concesiune, conducerea CJ enumeră în raport paşii şi hotărârile adoptate de Consiliu în anul 1999, care au stat la baza concesiunilor, acte administrative despre care spune că "se bucură de prezumţia de legalitate". "Se poate aprecia că "judecarea" modului de punere în aplicare a hotărârilor excede competenţei decizionale a Consiliului Judeţului", concluzionează reprezentanţii CJ.


CITEŞTE ŞI: Contracte de o LEGALITATE ÎNDOIELNICĂ/ Concesiunile de la GÂRBOAVELE, subiect „tabu” la Consiliul Judeţului Galaţi

Citit 2745 ori Ultima modificare Vineri, 01 Mai 2015 14:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.