"Câini", scris şi regizat de Bogdan Mirică, a avut duminică premiera de gală la Festivalul de Film de la Cannes, într-o sală plină, în prezenţa a două comisii de jurizare, cea pentru secţiunea "Un Certain Regard", prezidată de actriţa Martha Keller şi de comisia ce acordă premiul Caméra d'Or, prezidată de regizoarea Catherine Corsini, întrucât filmul concurează la cele două mari premii.
Povestea este a lui Roman (Dragoş Bucur), un tânăr de la oraş care ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moştenit de la bunicul său, Alecu, care a murit cu câteva luni în urmă. Roman face demersurile pentru vânzarea moşiei, dar asta contravine planurilor contrabandistului Samir (Vlad Ivanov), care vrea să ducă mai departe „moştenirea” lui Alecu.
Poliţistul locului, Hogaş (Gheorghe Visu), apare în peisaj. E un poliţist de la ţară, fără resurse băneşti de la comandament („Poliţia nu dă bani decât de benzină”), cu metode rurale, aproape doborât de boală. Deşi este om al locului, acest ţinut nu mai este pentru el, aici e un soi de „No Country for Old Men”, pentru cei care au văzut filmul lansat în 2007.
Dacă nu s-ar vorbi în limba română, am putea uşor plasa "Câini" în orăşelele pierdute din preeria americană sau în deşertul australian, în acel „no man's land”. Genul acesta de loc sălbatic, rupt de lume, uitat de Dumnezeu, e atipic pentru realitatea satelor din România. Publicul străin nu va remarca asta, ci chiar va recunoaşte geografia locului şi psihologia din filmele americane. Pe lânga asta, ce sătean român, fie el şi contrabandist, ar lăsa 550 de hectare de pământ necultivate din anul 1983 până în prezent - în ce scop? E neclar, iar gestul în sine - neplauzibil pentru o persoană din zona rurală a ţării noastre. Mai mult, la ora actuală, satul românesc, şi aici vorbim în special de ipostaza tipică, nu mai este cel ancestral, ci a devenit o prelungire a oraşului. Localităţile sunt relativ accesibile şi, în plus, sunt penetrate de un mod de gândire relativ urban, mai ales că în majoritatea satelor tinerii au plecat la lucru în Europa, de unde revin din când în când. Cât poate fi de plauzibilă o societate din aceasta, ruptă cu totul de legile statului şi guvernată de legi proprii? E vorba de Dobrogea, nu de Sicilia unde s-a născut Camorra ca un sistem propriu de legi dar dezvoltat contra autorităţilor. Cu toate acestea, acceptăm convenţia, pentru că povestea te prinde cu totul.
Regizorul şi scenaristul Bogdan Mirică recurge la imagini şocante, scene tari, umor negru, dialoguri vii, iar personajele sunt memorabile. O scenă cu Gheorghe Visu la masă vă va da fiori. Pare o punere în scenă gândită de pictorul Francis Bacon. Umorul negru însoţeşte secvenţa pe de-a-ntregul. Apoi o remarcă precum „vine băiatul ăla, doar n-a intrat în pământ”, ne face să ne gândim, cu toată atmosfera deja creată, că lucrurile stau exact pe dos - că nu o să mai vină băiatul, iar că în propoziţie nu e nicio metaforă. Peisajul e un personaj în sine, iar atmosfera creată dă o stare continuă de tensiune. Ameninţarea vine şi din replici. „Nu pleci la drum fără un topor, ceva, sau măcar un câine”, spune „Nea Epure” (Constantin Cojocaru).
Roman (Bucur) are deja un cumpărător pentru cele 550 de hectare. Îşi dă seama de valoarea locului, însă, când agentul imobiliar Voicu (Emilian Oprea) îi spune că „cine îl cumpără îl vrea nu pentru ce are pământul pe el, ci pe lângă el, deschiderea la Marea Neagră, graniţa cu Ucraina”. Dar Alecu, bunicul, „ este o traumă a protagonistului” (Bogdan Mirică), aşa că Roman vrea să scape de pământ cu orice preţ. „Alecu a făcut multe la viaţa lui”, spune şi Hogaş (Gheorghe Visu), poliţistul, întărind percepţia protagonistului despre bunic, pe care l-a văzut, copil fiind, omorând un om. Este motivul pentru care Roman este atât de îndârjit să scape de tot ce a reprezentat el în trecut şi în prezent – concretizat acum de pământ.
Premisa filmului e agravată de gestul fără cale de întoarcere al lui Voicu (Emilian Oprea), care acţionează intempestiv dar neverosimil; el e - totuşi - un agent imobiliar (sau avocat), nu un „justiţiar” („sunt pe proprietatea ta”, îi spune Voicu lui Roman, referindu-se la maşinile care în miezul nopţii dau târcoale pe proprietatea lui Alecu). Dar de gestul lui era o nevoie dramaturgică, pentru că provoacă o serie de evenimente ce conturează portretul lui Samir (Vlad Ivanov).
Cu Vlad Ivanov, regizorul Bogdan Mirică reuşeşte să continue tipologia actorului de erou negativ. Replica definitorie pentru personajul lui Ivanov ar putea fi „Mi-e frică de Dumnezeu, dar şi lui îi e frică de mine”. Imediat după gală, Vlad Ivanov a declarat pentru Cinemagia că „nu mă gândeam că o să joc un personaj mai rău decât Domnul Bebe din 4 luni, 3 săptămâni, 2 zile”...
Atât Ivanov, cât şi Dragoş Bucur au mari şanse la un premiu de interpretare aici la Cannes. Filmul va putea fi văzut cel mai devreme la începutul lui iunie, în cadrul Festivalului de FilmTransilvania.
"Câini" are toate şansele şi motivele să placă atât publicului iubitor de filme de autor, cât şi pasionaţilor de action-thrillere. Sursa: cinemagia.ro
