* Am urmărit la televizor câteva scene improbabile fără evenimentul furat în decembrie 1989. Dar, ca orice obiect uşchit, la un moment dat îşi poate demonstra utilitatea. Nenea Ficior, torţionar cu carte de muncă, întâlnise fără să dorească un mănunchi de victime din perioada în care el domnea la Poarta Albă. Faţă-n faţă, cu presa în jur, un bătrânel supt, vai de mama lui, îi reamintea nemernicului cu pălărie şi trecut odios caznele la care a fost supus cu decenii în urmă. Nu, domnule, nu-i adevărat, mă confunzi, îi replica gâdele, zâmbind cu neruşinare. Chiar aşa, Ficior aduce puţin cu Andreea Marin, Maica Tereza şi Scufiţa Roşie, nicidecum cu bestia din cauza căruia s-au stins oameni în putere la mijlocul secolului trecut...
* Gluma nereuşită din titlu, Pe-un Ficior de plai, a izvorât din dorinţa de a portretiza călăul cu ajutorul rimelor, dar după ce mi-am reamintit durerea din ochii amărâtului ajuns la jumătate de metru de monstrul care-l maltratase mi-a dispărut şi cea mai mică urmă de inspiraţie. De unde lirism într-un context diabolic? Şi-aşa nu pot înţelege cum au făcut natura şi băieţii de la Sfatul Popular de i-au trecut în buletin numele de Ficior, când el avea să devină - o spun victimele, destul de târziu şi autorităţile statului - ditamai Spurcatul?
* Al naibii, era bun şi de politician... A avut şi încă prezintă potenţial: cinism, vicleşug etc. Tot la Ficior mă refer, ins care a beneficiat de ani frumoşi de pensie, de o viaţă normală, de obrăjori care parcă ascund un bunic jos pălăria (exact pălăria pe care o evocam ceva mai devreme), nicidecum o bestie cu figură umană. Îmi pare mai înfiorător acest Ficior decât cocârjatul Vişinescu - măcar celălalt produs al bolşevismului manifestă dispreţ de la un kilometru, după cum te priveşte, darămite atunci când suduie şi aruncă upercuturi înspre camerele de luat vederi. Ficior e varianta elitistă a torţionarilor, îşi controlează sentimentele, ţine la propria imagine, bănuiesc că nici nu cobora foarte des în „ring”. O făcea doar pentru distracţie, for fun, cum se zice în zilele noastre. Iar distracţia s-a plătit regeşte: cam 5.000 de lei lunar, retribuţie jos (de tot) pălăria!
