Sportul românesc, în 3D

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

* Chiar la spargerea târgului electoral, ne-a lins pe bot satisfacţia că, în ciuda investiţiilor inexistente, sportul românesc obţine rezultate incredibile, Dumnezeu ştie cum. Avem sport în 3D, Dedu, Diaconu şi Dragoman. Prima este portăriţa naţionalei de handbal care a învins campioana olimpică, Rusia (dacă n-aţi urmărit meciul, e imposibil să pricepeţi entuziasmul doar dintr-o banală cronică), iar celelalte două au câştigat în premieră Mondialul de tenis de masă pentru junioare. Lasă-l, bă, că merge şi-aşa, îşi vor spune politicienii noştri. La sport se referă, mereu ne loveşte câte o minune în moalele capului.

* Preşedintele României e responsabil cu sfaturile înainte de scrutinul de duminică. Spusele sale sunt precum tăbliţele de pe vremea lui Ceauşescu, alea prinse în cui pe casa scării - Să nu daţi drumul la străini, să închideţi apa şi gazele (butelia, adică, doar nu exista conductă), să păstraţi liniştea, curăţenia şi să nu ascultaţi Vocea Americii! Ultima e de la mine, înştiinţarea asta se făcea doar la şedinţele de partid sau când trecea sectoristul pe la bloc. Eh, Klaus Iohannis ne-a transmis ieri că, dacă ne enervează politicienii, e bine să ieşim la vot şi, cel mai important, să aplicăm ştampila doar pe cei pe care îi apreciem. Ceva de genul ăsta... Mai avea un pic şi ne povestea că cei care vor aduna cele mai multe sufragii vor câştiga alegerile. Bravo, boss, ne-ai scos la lumină!

* Un cămătar din Bucureşti - un necunoscut, nu-i vorba de-alde Nuţu - a fost prins de poliţişti ascuns într-un perete exterior al saunei din propria casă. Probabil că omul voia să transpire şi mai tare, ştiind că sunt unii pe urmele sale...

* Un cunoscut lanţ de fast-food-uri a lansat lumânările cu miros de pui prăjit. Abia aştept să apară şi odorizantele auto cu iz de radar amplasat ilegal.

* Parlamentarii ruşi susţin că jocul FIFA 17 (joc de fotbal pe calculator) ar face propagandă gay. Aiurea, aşa e peste tot în lume - fundaşii sunt mai numeroşi decât atacanţii.        

Citit 551 ori Ultima modificare Joi, 08 Decembrie 2016 16:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.