Ministrul din Twin Peaks

Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

* Torţionarul Ion Ficior, cu 88 de primăveri la bord, a fost ridicat de mascaţi de la domiciliu pentru a merge la mititica pentru două decenii. Nu înţeleg de unde atâta grabă pentru procurori şi judecători... Omul este acuzat de crime comise acum jumătate de secol şi-l condamni acum, cu puţin timp înainte de a şti cine va câştiga campionatul intern de fotbal? Mai staţi, nene, nu vă mai grăbiţi ca mireasa londoneză la Brexit!

* Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a vorbit miercuri seară ca o moară defectă timp de 44 de minute, pentru ca în ultimele 30 de secunde ale discursului să anunţe, cu zâmbetul pe buze, că momentan nu e oportună debarcarea şefei DNA şi a procurorului general al României. Observaţii:

1. Mă lasă memoria în pană, aşadar nu ştiu dacă m-am mai tăvălit de râs în această rubrică pe seama vocii acestui cetăţean cu privire dubioasă. Are ceva din personajul Gollum, ceva mai răguşit, şi din Scooby Doo, erou în seria animată cu acelaşi nume. Pare că se caină mereu când vorbeşte, aşteaptă compătimiri din toate părţile, dar nu-ţi recomand să călătoreşti cu el în acelaşi compartiment. Niciodată.

2. Justiţiarul cu aer de pitic dansator din Twin Peaks (căutaţi scenele pe Youtube, mi se par relevante!) a încercat să ne inoculeze chestiuni greu de crezut, aproape improbabile, cum că singur i-a analizat pe cei doi şi tot de capul său a pus diagnosticul. Îhîm, parcă-l şi văd pe Dragnea nedormit de vreo trei nopţi în aşteptarea rezoluţiei. Oare ce-o face Tudorică, oare o cere eliminarea lor, oare nu? Of, of, of, mai bine rămâneam la pescuit cu Sorin...

3. Încerc să povestesc ca în prima compunere întocmită la şcoala generală: Cel mai important om din justiţie a intrat în televizorul meu din dormitor ca să-mi spună că Lazăr şi Codruţa sunt oameni răi, care nu-şi văd doar de propria oală. Ce ar fi trebuit să facă cel mai important om din justiţie? Să le ceară plecarea la scara lor. De ce n-o face? Pentru că îi este teamă de oamenii care ies în stradă şi pentru altceva decât să cumpere pâine şi lapte.        

Citit 559 ori Ultima modificare Joi, 30 Martie 2017 18:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.