Unde ar trebui să fie reşedinţa regiunii?

Unde ar trebui să fie reşedinţa regiunii?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Proiectul de lege privind regionalizarea României dă târcoale de ceva vreme, iar acum se pare că este inevitabil. Noi am încercat să aflăm ce părere au locuitorii Galaţiului despre problematică, dar mai ales cât de bine primesc ei vestea că Brăila ar putea fi reşedinţa regiunii Sud-Est, în detrimentul Galaţiului.

Caliopia: „Eu sunt născută în 1950 şi pe timpul când România era împărţită în raioane şi regiuni, era regiunea Galaţi. Niciodată nu a fost regiunea Brăila. Aşa că nu cred că ar fi cineva de acord ca reşedinţa să fie la Brăila şi nu la Galaţi. Probabil se alege reşedinţa la Brăila pentru că au primarul puţin mai descurcăreţ şi au oraşul mult mai frumos şi mult mai aranjat, curat. Probabil din cauza asta. Alt motiv nu cred că există, pentru că Brăila nu este mai mare decât Galaţiul”.

Nelu Petrescu: E greu de a comentat toată chestiunea regionalizării, dar consider că este un lucru benefic. Îmi doresc să fie la Galaţi reşedinţa de regiune, dar depinde şi de noi, de oameni, de edili. De cât de mult se impune şi câtă putere are municipalitatea. E greu de comentat faptul că Brăila ar putea fi reşedinţa regiunii, în detrimentul Galaţiului. Aşteptăm cu toţii să prospere un pic şi ţara asta şi mai ales o cale de a ni se rezolva problemele”.

Maricel Coşeru: „Nu înţeleg de ce să fie Brăila reşedinţa regiunii de Sud-Est. Eu înţeleg să fie Galaţiul reşedinţa regiunii Moldova, doar este un oraş mai mare, mai important decât Brăila. Brăila nu mai are nimic. Galaţiul mai mişcă, dar Brăila e ca şi cum n-ar exista. Trebuie să avem în vedere că pe timpuri tot Galaţiul a fost centrul regiunii. Era regiunea Galaţi, nu Brăila. Că o fi bună regionalizarea, că o fi rea, vom vedea, însă nu cu reşedinţa la Brăila”.

Citit 2726 ori Ultima modificare Joi, 07 Februarie 2013 18:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.