Se investeşte pentru FACTURI MAI MICI la utilităţi (FOTO)
Foto: Foto Bogdan Codrescu

Se investeşte pentru FACTURI MAI MICI la utilităţi (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Până pe 28 decembrie 2015, trei blocuri din Ţiglina II, C11, C12 şi D8, aparţinând Asociaţiei de Proprietari nr. 257, vor deveni eficiente din punct de vedere termic graţie unui proiect în valoare de 4,4 milioane de lei, din care 60 la sută sunt fonduri europene nerambursabile. Restul va fi susţinut de Primărie şi de cei 374 de locatari ai celor 200 de apartamente. Investiţia va fi amortizată pentru că locatarii vor plăti facturi la căldură cu 40 la sută mai mici.

Felicitările prefectului

Lansarea proiectului privind creşterea performanţei energetice a blocurilor C11, C12 şi D8 a avut loc ieri, în prezenţa prefectului judeţului Galaţi, Dorin Otrocol. Reprezentantul Guvernului i-a felicitat pe reprezentaţii Asociaţiei 257 pentru proiect. „La apartamentul unde au locuit părinţii mei am făcut termoizolarea şi închiderea balconul cu banii personali şi vreau să vă spun că se simte substanţial la buzunar, cheltuielile cu întreţinerea sunt mult mai mici. La prietenii mei din Bucureşti, care locuiesc în blocuri reabilitate termic, au dispărut mirosurile din subsol, nu se mai sparg conductele. Apreciez că Primăria este se preocupă de un astfel de proiect benefic mai ales astăzi, când sunt suficiente probleme cu Electrocentrale şi cu falimentul Apaterm”, a spus prefectul.

De ce aceste blocuri

Preşedintele Asociaţiei 257, Aftene Popa (foto 3), spunea că locatarii nici nu mai credeau că blocurile lor vor fi reabilitate termic, având în vedere că aşteaptă acest lucru din 2009: „Asociaţia noastră a fost printre primele agreate în 2009 pentru a beneficia de lucrări. Faţă de acel moment, proiectul este îmbunătăţit: terasele la balcoane se zidesc şi închid cu tâmplărie performantă, iar în standardele de cost am văzut şapă armată cu plasă sudată”.

Directorul Direcţiei de Proiecte şi Finanţări Externe din cadrul Primăriei, Costel Hanţă, a explicat că Guvernul României a iniţiat în 2008 un program pentru reabilitarea energetică a blocurilor. „În momentul în care Guvernul nu a mai sprijinit această schemă de finanţare, Primăria Bucureşti şi primăriile de sector au acoperit ele costurile, la noi s-au făcut doar nişte proiecte care au zăcut acolo până s-a deschis această axă de finanţare, în decembrie 2012. Noi am şi luat lista de proiecte deja depuse şi am discutat cu preşedinţii şi administratorii asociaţiilor, pentru a vedea cine îşi menţine interesul şi unde este cel mai important de făcut reabilitarea. Am constatat cu surprindere că mulţi au renunţat şi atunci am mers cu cei care s-au implicat, pentru că trebuie încheiate o sumedenie de documente. Acum, după ce au văzut că se poate, interesul a crescut, din păcate schema s-a închis”, a spus Hanţă.

Cât vor plăti locatarii

Proiectul lansat prevede anveloparea clădirii, termoizolarea intradosului la casa scării, termohidroizolarea terasei, schimbarea tâmplăriei cu sisteme termopan, schimbarea şi izolarea conductelor de la subsolul blocului pentru alimentare cu agent termic de încălzire şi apă caldă menajeră. Multe dintre apartamente sunt în acelaşi stadiu de la momentul la care au fost date în folosinţă, altele au îmbunătăţiri care vor fi păstrate numai dacă ele corespund standardelor.

Potrivit unui calcul preliminar, valoarea maximă pe care ar putea-o plăti locatarul unui apartament cu trei camere este de 5.600 de lei. „În urma licitaţiei pentru lucrări, ne aşteptăm ca valoarea să scadă la 85 la sută, iar cheltuiala s-ar amortiza în cel mult 28 de luni, în condiţiile în care se atinge acest indicator, de 40 la sută eficienţă energetică, din economiile făcute la factura de energie”, a explicat Costel Hanţă.

 

 

Citeşte şi: CUM au fost alese primele BLOCURI din Galaţi care vor fi REABILITATE TERMIC din bani europeni (FOTO)

Citit 2100 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Ianuarie 2015 19:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.