Zonă aproape de centru, cu aspect de marginea oraşului. În zona Parcului Libertăţii, lipsa investiţiilor afectează traiul | REPORTAJ

Scris de  Luni, 13 Martie 2017 00:00
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)
Zonă aproape de centru, cu aspect de marginea oraşului. În zona Parcului Libertăţii, lipsa investiţiilor afectează traiul | REPORTAJ Foto ”Viața liberă”, Marius Prisacariu


Hârtoape care, pe alocuri, ar putea înghiţi o maşină. Ăsta a fost primul lucru pe care l-am văzut, şi de această dată, în zona Parcului Libertăţii. Multe dintre străzile din zonă sunt încă neasfaltate, iar gropile se cască una după alta. Oamenii au făcut zeci de sesizări către Primărie, însă mereu au primit acelaşi răspuns: nu sunt bani!

La întâlnirea cu cititorii de joia trecută, gălăţenii care locuiesc în preajma Parcului Libertăţii au ajuns devreme, cu liste de doleanţe şi de nemulţumiri, toate îndreptate către Primărie.

"De ani buni ne plângem şi tot degeaba. Eu, personal, am făcut zeci de cereri la Primărie, am cerut asfalt, nu am văzut să se facă nimic. Strada Libertăţii, spre exemplu, este în continuare o mocirlă. Mai ceva ca la ţară. Sunt gropi imense, nici taxiul nu ajunge pe aici, că nu vor şoferii să îşi rupă maşinile. Când plouă, ce să mai zicem?", ne-a explicat Adrian Dima, unul dintre cei cu care am stat de vorbă în zonă.

Lipsesc banii pentru investiţii


Domnul Dima ne-a pus la dispoziţie şi solicitările către Primăria Galaţi formulate de dumnealui. "În numele tuturor locuitorilor de pe strada Libertăţii, vă rugăm să binevoiţi a programa pentru anul 2017 în planul de investiţii reabilitarea acestei străzi, deoarece întâmpinăm greutăţi în ceea ce priveşte traficul stradal, dar şi la siguranţa clădirilor", se arată în ultimele două solicitări depuse de cetăţean, una la final de 2016, cealaltă la început de 2017. Răspunsul autorităţilor a venit, însă, ca un buzdugan peste speranţele oamenilor. "Urmare a adresei dumneavoastră, vă comunicăm că pentru modernizarea străzii Libertăţii nu sunt alocate fonduri în bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei municipiului Galaţi pe anul 2016. Obiectivul este cuprins în programul de perspectivă al municipiului Galaţi 2016-2020", a replicat Primăria.

Oamenii rămân, însă, nemulţumiţi. "Plătim impozit mare, că suntem aproape în centrul oraşului, dar avem condiţii extrem de proaste. Când plouă, sunt numai bălţi, iar vara trec maşinile cu viteză şi lasă numai praf în urma lor. Primarul avea, în programul de campanie, la punctul 2, refacerea străzilor, a trotuarelor şi a zonelor pietonale din oraş. A fost doar, aşa, o gogoriţă?", ne-a mai spus Adrian Dima.

O bandă de circulaţie, blocată de resturi


Pe strada Războieni, joia trecută, un sens de circulaţie era blocat complet, din cauza unei grămezi de moloz, provenită dintr-o aparentă demolare. Astfel, şoferii care circulau dinspre strada Basarabiei erau forţaţi să oprească, să acorde prioritate celor care circulau din sens opus şi să ocolească, ulterior, mormanul. Oamenii din zonă ne-au spus că astfel de lucruri sunt la ordinea zilei şi că nu îi mai miră nimic. "Dacă nu îi trage nimeni de mânecă, ce să se întâmple? Puteau foarte bine să facă cerere la Ecosal pentru un container, în care să pună molozul. Aşa, chiar dacă vor strânge repede grămada, tot va rămâne mizerie. Şi apoi ne vom plânge iar că avem un cartier murdar. Păi, uitaţi de ce e aşa", ni s-a plâns o gălăţeancă. De altfel, femeia ne-a spus că mormanele de moloz din cartier sunt şi periculoase. "Copiii sunt imediat atraşi de aşa ceva, dar se pot răni. Cine plăteşte atunci?", a conchis aceasta.

Angajaţii Ecosal, muncă cu dedicaţie?


Una dintre plângerile cetăţenilor cu care am stat de vorbă a fost legată de munca depusă în cartier de cei de la Ecosal. Oamenii ne-au spus, direct, că îi bănuiesc pe cei de la salubrizare că muncesc "cu dedicaţie". "Vin, fac curat numai la unii în faţa porţii, la alţii nici nu se ating, iar când vine vorba de gunoi, iau doar ce e în găleţi şi tomberoane sau saci, nu se uită că poate a mai zburat, din cauza vântului, un gunoi", ne-a spus o doamnă.

Câinii maidanezi le dau mari bătăi de cap oamenilor


Oriunde te uiţi, în cartier, vezi cel puţin un câine al străzii care trage de un sac de gunoi, care scormoneşte printre ruinele unei foste fabrici pentru mâncare ori care stă pregătit să sară pe roţile unei maşini în trecere. Locuitorii zonei spun că s-au săturat de situaţia actuală şi cer o schimbare din partea municipalităţii.

Cei câţiva locuitori ai zonei care au venit la intrarea în Parcul Libertăţii pentru a sta de vorbă cu noi, joia trecută, au pus pe tapet o problemă a întregului oraş: câinii maidanezi. Nemulţumiţi de numărul din ce în ce mai mare al acestora, dar şi de ultimele anunţuri ale municipalităţii, oamenii vor o schimbare, mai ales că, spun ei, taxa de ecarisaj este una consistentă, dar care nu dă roade. "Am auzit că primarul vrea să sterilizeze câinii cu stăpân, din bani publici. De ce? Cumva au dispărut toţi maidanezii şi trecem la cei din casele oamenilor? Nu, domnule, să facă invers. Să îi adune pe ăştia de pe stradă, să îi sterilizeze şi apoi să le dea drumul înapoi. În câţiva ani se curăţă singuri", ne-a explicat Adrian Dima.

Unde se duc banii din ecarisaj


"Taxa asta pe care o plătim, ecarisajul, unde ajunge? Că nu văd să se fi micşorat populaţia de maidanezi, nici un padoc nou nu văd, nimic. Când era director la Ecosal, domnul primar spunea că pârghiile pentru scăderea numărului de maidanezi sunt la Primărie. Acum, e acolo. De ce nu se face nimic?", ne-a mai explicat bărbatul.

Punctul său de vedere a fost susţinut şi de ceilalţi cetăţeni cu care am stat de vorbă în zonă. "Nu poţi să ieşi din casă că imediat sar câinii pe tine. Nu e normal aşa ceva. De gunoaie trag, dacă vii cu sacoşe, vin repede să miroasă, latră, unii chiar muşcă. Am dat zeci de telefoane la Ecosal, dar tot ce ni se spune este că am fost notaţi undeva şi că se va interveni. Când? Aşteaptă cineva să se întâmple o tragedie pentru a strânge 50 de câini de pe o stradă? E normal aşa ceva? Pentru ce plătim?", ne-a spus o doamnă.

Fostele fabrici, o pată pe imaginea cartierului


Fosta fabrică Mehid este, şi acum, o pată pe imaginea acestui cartier, şi aşa greu încercat de lipsa investiţiilor. Pe strada Libertăţii, chiar în spatele fostei fabrici, se adună gunoaie, rable, câini şi oameni ai străzii, iar mirosul este unul extrem de neplăcut. "Am înţeles, nu se poate face nimic aici, nu se mai poate construi. Dar nici nu se poate curăţa? Avem Gardă de mediu degeaba în Galaţi? De ce nu se face curăţenie? Suntem obligaţi să stăm cu gunoiul la nas, cu câinii care se adună, cu toţi beţivii şi drogaţii... aşa ceva nu e normal", ne-a întrebat un bărbat.

Ce-i drept, imaginea este una dezolantă. Pe mai bine de 400 de metri, cât se întinde fabrica, nu vezi decât ruine, pereţi care stau să cadă şi mulţi câini. Galaţi, 2017!

Multe străduţe din cartier, ca-n palmă


Din fericire, zona din jurul Parcului Libertăţii nu este definită de străzi neasfaltate. În cartier există şi multe străzi refăcute, cu asfalt fără gropi, fără denivelări, pe care se poate circula foarte bine. Cu toate astea, spun cetăţenii, starea bună a asfaltului îi face pe şoferi să calce mai tare pedala de acceleraţie, motiv pentru care la trecerile de pietoni ar trebui montate limitatoare de viteze.

Joi, venim în Vadu' Ungurului


"Viaţa liberă" continuă raidurile în cartierele Galaţiului, pentru a afla direct de la oameni ce îi nemulţumeşte la zona în care locuiesc. Astfel, joi, 16 martie, între orele 9,00 şi 9,30, vă aşteptăm la chioşcul nostru din faţa sediului AJOFM, pentru a ne spune cu ce probleme vă confruntaţi în cartier şi să le sugeraţi autorităţilor care sunt soluţiile pentru remedierea lor.

Citit 4092 ori Ultima modificare Marți, 14 Martie 2017 00:10

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.
ATENTIE: Comentariile nu se mai publica automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.