* "În luptele cu talibanii, rutina în pregătirea misiunilor înseamnă moarte"
Locotenent-colonelul Valentin Sfrejea este şeful operaţiunilor şi instrucţiilor la Batalionul 300 Infanterie Mecanizată "Sf. Andrei" Galaţi. A luat parte la toate cele trei misiuni de menţinere a păcii în Afganistan la care militarii gălăţeni au participat, în 2005, 2008 şi 2012. În 2010, a fost, timp de un an, observator al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) în Nepal.
Deşi un militar de elită, distins şi apreciat de comandanţii armatelor străine alături de care a lucrat, lt. col. Valentin Sfrejea vorbeşte despre realizările şi despre experienţa sa de luptă pe un ton liniştit şi egal. Spune că şi-a făcut doar datoria de soldat şi că imaginea bună pe care militarii români o au se datorează eforturilor şi sacrificiilor pe care fiecare dintre ei le face.
2008, anul de foc
Misiunea pe care soldaţii gălăţeni au avut-o în Afganistan a fost una cu un grad înalt de risc. "Apogeul insurgenţei talibane a fost în anul 2008, atunci când doi dintre membrii Batalionului 300 şi-au pierdut viaţa acolo. Războiul cu insurgenţii a fost şi este unul perfid. Trebuia să luptăm cu un inamic pe care nu îl vedeam. Lovea, fugea şi se adapta mereu la strategiile noastre de apărare. Astfel, trebuia să schimbăm mereu planul de operaţiuni. Conformismul însemna acolo moarte sigură. Totuşi, am reuşit de cele mai multe ori să prevenim atacurile", spune lt. col. Valentin Sfrejea.
Timpul trece mai greu pentru cei de acasă
În baza militară din Afganistan, timpul se împărţea între pregătirea pentru misiuni, misiunile propriu-zise şi momentele de odihnă. "Pentru noi, timpul trecea destul de repede acolo. Nu aveam timp să ne plictisim. S-a pus la un moment dat problema ce facem în timpul liber pe care îl aveam. Am hotărât cu toţii că e mai bine să-l dedicăm pregătirii tactice, lucru care ne-a ajutat mai apoi, în timpul misiunilor de patrulare. Timpul a trecut mult mai greu însă pentru cei rămaşi acasă. Aşteptarea este cea care te macină. Cele mai grele momente au fost atunci când ne pierdem un camarad. Dincolo de furia şi frustrarea pe care o resimţeam noi acolo, şi rudele rămase în ţară stăteau cu sufletul la gură, până ce autorităţile anunţau numele victimei. Sunt momente teribile", adaugă ofiţerul.
Bine văzuţi printre străini
Dacă pentru mulţi a devenit o ruşine să spună că sunt români, pentru militarii români din teatrele de operaţiuni naţionalitatea nu este deloc un motiv de jenă. Din contră, printre soldaţii celorlalte ţări, colegii lor români sunt percepuţi ca adevăraţi profesionişti. "În timpul misiunilor, pregătirea şi tehnica de care dispunem nu diferă faţă de cea a militarilor de celelalte naţionalităţi. Oficialii din cadrul ISAF şi chiar cei din cadrul NATO ne-au felicitat şi chiar ne-au dat exemplu pentru felul în care ne-am îndeplinit misiunile. Sunt oameni care nu vorbesc doar de complezenţă. Dacă nu au nimic de spus, se abţin. Şi populaţia locală, afganii, ne primea mai bine decât pe ceilalţi soldaţi, probabil datorită felului nostru de a fi", mai spune lt. col. Valentin Sfrejea.
Voroneţul din mijlocul deşertului
În timpul primei misiuni de menţinere a păcii din Afganistan, în 2005, militarii Batalionului 300 Infanterie Mecanizată Galaţi au construit la Kandahar (al doilea oraş ca mărime din Afganistan - n.r.) o biserică din lemn, după modelul Mănăstirii Voroneţ. Lucrările de ridicare a lăcaşului de cult au durat doar 40 de zile, biserica fiind gata chiar înainte de Paşti. Proiectul a fost conceput de un militar american, care a vizitat România şi care a rămas profund impresionat de Voroneţ. Astfel, lăcaşul de cult creştin-ortodox, ce poartă hramul "Sf. Gheorghe", este folosit şi astăzi, într-o ţară profund musulmană, aflată la peste 5.000 de kilometri de România. Este cea mai mare biserică ortodoxă din întregul Afganistan. Un perete al bisericii îi aminteşte pe cei 20 de soldaţi români care şi-au pierdut viaţa în Afganistan, în cei zece ani de misiuni umanitare şi militare.
Venit la Galaţi datorită soţiei
După ce a terminat şcoala de ofiţeri militari, lt. col. Valentin Sfrejea şi-a început cariera militară la Caransebeş, acolo unde a stat un an. A fost mutat apoi pentru jumătate de an la Râmnicu Sărat, după care, din 1991, a venit la Galaţi, la Regimentul 301 Mecanizat, actualul Batalion 300, datorită soţiei sale, originară din oraşul de la Dunăre. Deşi s-a născut în localitatea Cislău, din judeţul Buzău, spune că a considerat Galaţiul, încă din primul moment, ca pe locul potrivit pentru el. Este căsătorit şi are o fiică de 21 de ani, studentă la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti.
Citiţi şi: Armata ca MOŞTENIRE de familie, de la bunici către nepoţi (FOTO)
