Justinia Marina a fost unul dintre cei mai controversaţi patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române (BOR). A slujit în timpul comunismului şi e lesne de înţeles că a colaborat cu regimul. Cum ar fi putut să nu colaboreze, de vreme ce Biserica, chiar instituţie independentă de stat fiind, era în România, iar ţara era condusă de comunişti? Cercetătorii istoriei bisericeşti spun, însă, că sub aparenţa unei aserviri faţă de stat, Biserica a avut mult de câştigat în primii zece ani de patriarhat ai lui Marina.
Numit „Patriarhul roşu”, Justinian Marina a fost în permanenţă angrenat într-un joc periculos cu regimul comunist. Acest „popă de ţară”, cum ajunseseră să-l numească regimul, a şi câştigat. Dar, în 29 de ani, nu avea cum să facă şi concesii şi – o spun chiar unii dintre teoleogi – greşeli.
Repere biografice
Ioan Marina s-a născut în satul Sueşti din judeţul Vâlcea, pe 22 februarie 1901. A făcut Seminarul Teologic la Râmnicu Vâlcea şi Facultatea de Teologie, la Bucureşti. A fost căsătorit şi a slujit ca preot de mir. Totodată a lucrat şi ca învăţător. Rămas văduv, în 1945, a fost ales arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, iar doi ani mai târziu ajunge locţiitor în scaunul mitropolitan de la Iaşi. Ulterior, va fi înscăunat mitropolit, iar în 1948, ajunge arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al BOR.
Realizările
Cel mai simplu este să îl judeci pe Justinian după cuvintele sale "Cristos este Omul Nou. Omul Nou este omul sovietic. Prin urmare, Cristos este sovietic!". Totuşi, dincolo de această aplecare către regim – modul său de a lucra pentru BOR – patriarhul a avut multe realizări. A reformat învăţământul bisericesc, iar acesta şi-a păstrat forma şi modul de funcţionare până la Revoluţie, cu facultăţi la Bucureşti şi Sibiu şi seminarii la Bucureşti, Buzău, Mănăstirea Neamţ, Cluj, Craiova şi Caransebeş. În plin comunism, Justinian a dispus şi, direct sau indirect, a coordonat construcţia a 302 biserici şi reabilitarea a 2.345, dintre care 999 monumente istorice, potrivit datelor Patriarhiei Române. A canonizat figuri marcante ale ortodoxiei româneşti, a înfiinţat aziluri pentru călugări şi călugăriţe în vârstă şi a întreţinut relaţii cu biserici din afara ţării.
Misterul şederii de la Dragoslavele
Până în anul 1948, Justinian Marina a reuşit, se pare, să-i ducă pe comunişti cu vorba. Aparatul lui Gheorghe-Gheorghiu Dej de ar fi considerat că biserica era “pe mâini sigure”. Din păcate, sunt puţine documente din acea perioadă. Firesc, poate, într-o vreme de represiune.
Cercetători ai BOR susţin că în primii 10 ani, Patriarhul a reuşit atât de multe – inclusiv construcţia de biserici, reorganizarea învăţământului şi a asistenţei sociale bisericeşti - încât biserica ajunsese să fie organizată exemplar şi să fie o instituţie puternică, sub înfăţişarea uneia care să lăsase înrobită de comunişti. În a doua jumătate a anului 1958, comuniştii au înţeles ceea ce reuşise să facă Justinian şi au creat un sistem represiv, menit să distrugă Biserica. I-au arestat mai mulţi colaboratori apropiaţi din grupurile “Rugul Aprins” şi “Viforâta”. Încep, în acelaşi an, să circule zvonurile cu privire la faptul că regimul comunist i-ar fi stabilit patriarhului domiciliul stabil la mănăstirea Dragostavele. Şederea de trei săptămâni - susţin cercetători din cadrul Bisericii - chiar a existat, în perioada în care Justinian Marina încerca să amâne o şedinţă a Sfântului Sinod. Oficial, patriarhul nu a spus despre şederea de la Dragoslavele decât că a folosit acel timp pentru a scrie un memoriu liderilor comunişti, document care s-a recuperat.
Misterul şederii de la Dragoslavele
Parte dintre greco-catolici susţin că, în timpul patriarhatului lui Justinian Marina, au traversat cea mai neagră perioadă. Motivul: desfiinţarea bisericii greco-catolice, la 1 decembrie 1948, în timpul şi – spun parte din greco-catolici - cu sprijinul lui Justinian Marina, care le-ar fi preluat integral infrastructura. Oricum ar fi, trecerea în ilegalitate a greco-catolicilor a fost un cadou otrăvit pentru BOR, care în curând va deveni, de asemenea, ţinta persecuţiilor comuniste.
Gheorghiu Dej şi Patriarhul
Mai cu seamă detractorii patriarhului Justinian Marina pun ascensiunea sa rapidă, în ierarhia Bisericii Ortodoxe Române, mai puţin pe seama meritelor sale teologice şi administrative şi mai mult pe seama faptului că, în anul 1944, pe vremea când era încă preot de mir, la Vâlcea, l-ar fi adăpostit în casa sa pe Gheorghe-Gheorghiu Dej, care tocmai evadase din lagărul de la Târgu Jiu. Or, Dej avea să devină un mare lider şi l-ar fi susţinut şi pe preotul care-l ajutase.
