SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

Hram la Biserica ”Sfinții Trei Ierarhi”

Scris de Marți, 30 Ianuarie 2024
Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” din cartierul gălăţean Mazepa II și-a sărbătorit marți, 30 ianuarie, patronii spirituali, prilej de binecuvântare și mare bucurie duhovnicească, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. Sfânta Liturghie a fost oficiată în biserica acestei comunităţi parohiale din centrul oraşului Galaţi de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos,…

Condamnați violenți, arestați în județ

Scris de Marți, 30 Ianuarie 2024
Trei persoane condamnate definitiv pentru infracțiuni de mare violență au fost arestate în aceeași zi de polițiștii care au pus în aplicare mandatele emise de Tribunalul Galați zilele trecuteÎn custodia autorităților a ajuns un tânăr de 29 de ani, din Rediu, găsit vinovat și condamnat definitiv la 6 ani de…

Temperaturi de până la 12 grade, în primele zile din februarie

Scris de Marți, 30 Ianuarie 2024
Vremea se va încălzi în primele zile ale lunii februarie, când temperaturile maxime vor ajunge la 14-15 grade, în mai multe zone ale țării, conform Administrației Naționale de Meteorologie, care a anunțat prognoza pentru perioada 29 ianuarie - 11 februarie. În zona Moldovei, de la medii în jurul a 1…

Baciu la (n)oi

Scris de Marți, 30 Ianuarie 2024
Sunt un politician deschis la problemele cetățenilor...Citește și Viorel Baciu, artistul stângaci la propriu, nu și la figurat: „Acum trăim într-o dictatură a proștilor”

Slujire arhierească la Catedrala Arhiepiscopală Galați

Scris de Luni, 29 Ianuarie 2024
În Duminica a 14-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați. ”La slujbă au fost prezenţi numeroşi credincioşi din municipiu, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de corul acestui sfânt lăcaş. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a…

Afaceri în scădere pentru firma Belor România

Scris de Luni, 29 Ianuarie 2024
Traderul gălăţean de îngrăşăminte şi cereale Belor România a finalizat anul 2023 cu afaceri de 54 milioane de euro. Potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor, Belor a raportat pentru 2022 o cifră de afaceri de 93,2 milioane de euro, în timp ce în 2021 a avut afaceri totale de 82,5…

Măsuri pentru impulsionarea asigurării obligatorii a locuinței

Scris de Luni, 29 Ianuarie 2024
Prețul asigurării obligatorii pentru locuințele cu structura mai rezistentă (tip A) a crescut de la 100 de lei la 130 de lei pe an, începând din luna noiembrie 2023, în timp ce despăgubirea maximă în cazul unui dezastru produs de cutremure, inundații sau alunecări de teren a rămas aceeași -…

Concurs de robotică, la Tecuci

Scris de Luni, 29 Ianuarie 2024
Sâmbătă, 17 februarie 2024, Sala de sport a Clubului Școlar Tecuci va găzdui o competiție de robotică, la care şi-au anunţat participarea echipe din întreaga țară. Concursul este organizat de Clubul de robotică "Thobor", format din elevi ai Colegiului Naţional "Calistrat Hogaş" din Tecuci, echipă care a câștigat de-a lungul…

Baciu la (n)oi

Scris de Luni, 29 Ianuarie 2024
...Când se-nvârte "roata,ne merităm soarta…Citește și Viorel Baciu, artistul stângaci la propriu, nu și la figurat: „Acum trăim într-o dictatură a proștilor”

Fermierii gălățeni afectați anul trecut de secetă pot cere amânarea plății creditelor

Scris de Duminică, 28 Ianuarie 2024
Fermierii gălățeni afectați de seceta din anul 2023 ar urma să beneficieze, până la sfârșitul anului, de suspendarea plății creditelor contractate, proiectul de ordonanță de urgență în acest sens fiind aprobat, la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul unei ședințe de guvern. După cum v-am informat în paginile ziarului "Viața liberă",…

Silvia Cambir, artistă născută în Hanu Conachi

Scris de Vineri, 26 Ianuarie 2024
Originară din satul Hanu Conachi, comuna Fundeni, pictorița Silvia Cambir, de la nașterea căreia s-au împlinit 100 de ani pe 24 ianuarie, a absolvit Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, la clasa pictorului Camil Ressu, în 1948. În paralel, a frecventat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie, unde i-a avut…

Hramul bisericii gălăţene "Sfântul Grigorie Teologul"

Scris de Vineri, 26 Ianuarie 2024
Parohia gălăţeană care îl are ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Grigorie Teologul și-a sărbătorit hramul joi, 25 ianuarie, în prezența a numeroși credincioși, printre care s-au numărat și elevi de la Școala Gimnazială Nr. 11 din Galați. Programul liturgic şi misionar prilejuit de hram a început în ajunul sărbătorii, cu…

Activități educative în Parohia "Sf.Trei Ierarhi"

Scris de Vineri, 26 Ianuarie 2024
În parohia gălăţeană ocrotită de "Sf. Trei Ierarhi" se desfăşoară în zilele premergătoare hramului o serie de activităţi pastoral-misionare şi social-filantropice menite să aducă binecuvântare, bucurie și speranţă, atât în viaţa copiilor care frecventează gradiniţa parohială, cât şi pentru vâstnicii bolnavi din această comunitate, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. În…

Atelier de povestit cu "Două furnici și un elefant"

Scris de Vineri, 26 Ianuarie 2024
Librăria "Humanitas" Galați și Editura "Humanitas Junior" invită sâmbătă, 27 ianuarie, de la ora 11,30, în strada Domnească nr. 45, copiii și părinții iubitori de lectură la un atelier de povestit, pornind de la cartea "Două furnici și un elefant", de Augustin Cupșa - volum aflat în topul celor mai…

Baciu la (n)oi

Scris de Vineri, 26 Ianuarie 2024
Ana are mere. Guvernul nu are...Citește și Viorel Baciu, artistul stângaci la propriu, nu și la figurat: „Acum trăim într-o dictatură a proștilor”

70 de gălățeni au ajuns la spital, după ce au căzut pe gheață

Scris de Joi, 25 Ianuarie 2024
Luați prin surprindere de poleiul care se instalase joi dimineață, zeci de gălățeni au ajuns la secția de Ortopedie a Spitalului Județean, după ce au căzut pe gheață. Oamenii au luat cu asalt spitalul, pentru a primi îngrijiri medicale și pentru a se asigura că nu vor mai avea de…

Poliţele de garanţii Euroins expiră pe 5 februarie

Scris de Joi, 25 Ianuarie 2024
După ce poliţele RCA emise de Euroins România au încetat de drept pe 8 decembrie 2023, fiind supuse şi unei prelungiri a valabilităţii astfel încât asigurătorii să nu se supraaglomereze cu subscrierea a sute de mii de poliţe noi, a venit rândul altor polițe, notează Mediafax. Acum, cele 3.145 de…

Piața împinge cursul euro spre noi maxime. Leul, afectat de situația socială încordată

Scris de Duminică, 21 Ianuarie 2024
În ultimele ședințe ale pieței valutare se observă o tendință de apropiere a cursului euro de maximul istoric de 4,9783 lei, atins în data de 19 mai 2023. La această evoluție contribuie revenirea cererii de monedă americană, investitorii anticipând întârzierea momentului în care Rezerva Federală va decide o primă tăiere…

A 20-a ediţie "Te cunosc de undeva"

Scris de Sâmbătă, 20 Ianuarie 2024
Emisiunea "Te cunosc de undeva", de la Antena 1, considerată a fi cel mai mare show al transformărilor, a ajuns la sezonul cu numărul 20 Producătorii noii ediții promit surprize și apariții spectaculoase, iar concurenții se pregătesc intens pentru a se ridica la înălțimea așteptărilor. Așa cum și-au obișnuit spectatorii,…

Baciu la (n)oi

Scris de Vineri, 19 Ianuarie 2024
...Trăim bine! Avem zilnic circ și pâine...Citește și Viorel Baciu, artistul stângaci la propriu, nu și la figurat: „Acum trăim într-o dictatură a proștilor”

Depuneri rapide în cont, prin orice oficiu poștal

Scris de Vineri, 19 Ianuarie 2024
Noul serviciu oferit de Poșta Română, denumit MyCash, simplifică gestionarea încasărilor în numerar pentru companii și antreprenori, iar facilitatea este disponibilă în cele peste 5.000 de oficii poștale din urban și din rural, informează Poșta Română. Serviciul MyCash permite companiilor și oricărui client persoană juridică să depună numerar în orice…

Creditele pentru fermieri, pe agenda Guvernului

Scris de Vineri, 19 Ianuarie 2024
Proiectul OUG privind amânarea ratelor la bănci pentru fermierii aflați în dificultate s-a aflat joi, 18 ianuarie, în primă lectură, în ședința de Guvern, urmând să fie obținut avizul BNR privind actul normativ, a declarat ministrul Agriculturii, Florin Barbu, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții agricultorilor. ”Săptămâna viitoare vom intra…

Sâmbătă, comemorare pentru eroii Galațiului

Scris de Vineri, 19 Ianuarie 2024
Anul acesta se împlinesc 106 ani de când aproximativ 3.000 de militari români au apărat orașul Galați de la distrugere și ocupare, luptând împotriva unităților militare bolșevizate, din cadrul Armatei a 6-a ruse, aflate în retragere de pe frontul din Moldova spre Rusia. Muzeul de Istorie "Paul Păltănea" invită gălățenii,…

Pictorița Mariana Popescu-Suciu, 80 de ani de la naștere

Scris de Vineri, 19 Ianuarie 2024
Născută în comuna Independența, județul Galați, pe 19 ianuarie 1944, pictorița Mariana Popescu-Suciu a absolvit Facultatea de Arte Plastice din Bucureşti (1965) După terminarea studiilor, la îndemnul pictorului Ion Ţarălungă, s-a stabilit în oraşul Tulcea şi a activat ca profesoară la Liceul "Spiru Haret" până în anul 2000, când s-a…
Pagina 8 din 588