Phoenix, la un pas de surpriza campionatului

Phoenix, la un pas de surpriza campionatului
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Echipa masculină de baschet Phoenix a pierdut, scor 76-82 (24-44), în fața formației ”U” BT Cluj, într-o partidă contând pentru etapa a noua din Liga Națională.

Cu o primă parte de joc în care gălățenii au avut un joc slab, cu greșeli ușoare, adversarii, de altfel, liderii campionatului, au condus pe tot parcursul celor 20 de minute, cea mai mare diferență în favoarea lor fiind de 20 de puncte, 44-24, scor cu care s-a și intrat la pauză. Revenirea în joc a fost una în forță pentru jucătorii lui Florin Nini, care au reușit să reducă din diferență până la doar cinci puncte, 50-55, la finalul sfertului trei. După coșul de trei puncte realizat de Brandon, chiar la intrarea în ultimul sfert de joc, au urmat alte șapte puncte care au adus prima egalitate pe tabelă, 60-60, ca apoi gălățenii să conducă pentru cinci minute. Cea mai mare diferență în favoarea lor fiind de șase puncte, 68-62 (min 35). Ultima egalitate a partidei a fost cu mai puțin de două minute înainte de finalul partidei (72-72), dar clujenii, cu cele două coșuri de trei puncte, marcate în ultimul minut au reușit să spulbere orice șansă a gălățenilor de a oferi surpriza campionatului.

Căpitanul echipei Phoenix, Pesic spune că dacă vor juca aşa cum a fost partea secundă a meciului, gălăţenii au şansa să aducă şi primele victorii. “Îmi pare rău că am pierdut, după câtă energie am pus în a doua parte a meciului. Am luptat ca o echipă. Vreau să îmi felicit colegii, dar trebuie să jucăm aşa tot meciul, nu doar când avem de recuperat, pentru că atunci e nevoie de mai multă energie. Trebuie să învăţăm din acest meci şi să pornim aşa încă de la începutul jocului, şi să luptăm cum am făcut-o în repriza secundă, şi cu siguranţă că vor veni şi victoriile”, a declarat Pesic.

Cel mai bun jucător al Phoenix a fost Bojovici, cu 21 de puncte, 8 recuperări și 3 pase decisive. Ceilalți realizatori ai formației gălățene au fost: Waters, cu 16 puncte, o recuperare și o pasă decisivă, Pesic (10+6+3), Brandon (10+4+4), Vlaicu (9+6+1), Guțoaia (5+6+5), Milovanovici (5+2+1) și Vizitiu, o recuperare.

După acest, Phoenix se menține pe ultimul loc în clasament, cu 8 puncte. Săptămâna viitoare, Phoenix va susține două partide în deplasare, marți, cu Olimpic Baia Mare (meci restanță din etapa a treia), respectiv, sâmbătă, cu Dinamo.

 

 

Citit 1089 ori Ultima modificare Duminică, 20 Noiembrie 2016 13:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.