SPORT - Viaţa Liberă Galaţi

Întârzierile SALARIALE pun jucătorii pe fugă. Cine a plecat de la CSM Dunărea

Scris de Duminică, 12 Noiembrie 2017
Hocheiştii gălăţeni au făcut, joi şi vineri, două meciuri bune, pierdute la limită, ambele cu scorul de 3-4, în faţa liderului neînvins al Ligii Naţionale, SC Miercurea Ciuc. Starea de spirit din cadrul clubului CSM Dunărea nu este la cei mai buni parametri. După plecarea antrenorului Cornel Chiriţă, care şi-a…

SUCCES pentru VOLEIUL gălăţean. Arcada şi CS Universitatea adună punct cu punct

Scris de Duminică, 12 Noiembrie 2017
Două victorii importante pentru echipele de volei gălăţene, Arcada la masculin, respectiv, CS Universitatea la feminin. În etapa a şaptea a primului eşalon de volei, Arcada a jucat, în deplasare, cu Unirea Dej, de care a dispus cu scorul de 3-0 (18, 23, 23). Chiar dacă s-au impus la zero,…

United, încă o VICTORIE categorică în deplasare

Scris de Duminică, 12 Noiembrie 2017
Fotbaliștii de la United au câștigat, scor 10-1, în fața formației City us - fosta campioana a Ligii I, într-un meci disputat în deplasare, contând pentru returul campionatului. Pentru gălățeni au marcat: Borges 3 goluri, Lașcu, Boubătrân, Crăciun 2, Covaci 2 și Tudose. Acest succes categoric a venit după cel…

OȚELUL a câștigat la limită, dar cade în clasament

Scris de Sâmbătă, 11 Noiembrie 2017
SC Oțelul a câștigat, scor 2-1 (2-0), în fața formației Sporting Liești, în derbiul județean al Seriei I din Liga III. Pentru ”oțelari” au marcat: Bârlădeanu (min 7) și Silvestre (min 34), în timp ce lieștenii au reușit să reducă din diferență prin Adamache, în prelungiri, min 90+3. În urma…

Meciurile de primă ligă se joacă în deplasare

Scris de Sâmbătă, 11 Noiembrie 2017
Weekendul acesta este unul în care toate echipele de primă ligă care joacă în sală îşi vor disputa meciurile în deplasare. Echipa de futsal United va juca, astăzi, de la ora 12,00, cu City us Tg. Mureş (locul 9, cu 6 puncte), într-un meci contând pentru prima etapă a returului…

SC Oțelul şi FC Universitatea, meciuri importante la Galaţi

Scris de Sâmbătă, 11 Noiembrie 2017
Două derbiuri pentru fotbalul gălăţean, unul pentru cel feminin şi altul, judeţean, în Liga a III-a. Duminică, 12 noiembrie, FC Universitatea va avea un nou cuplaj fotbalistic, cu începere de la ora 11,00, pe Stadionul "Siderurgistul", al doilea din acest tur de campionat, când sunt programate două derbiuri. Cel mai…

HOCHEI. Meci spectaculos, dar fără puncte pentru CSM Dunărea

Scris de Vineri, 10 Noiembrie 2017
Echipa de hochei CSM Dunărea a pierdut, scor 3-4 (0-1, 1-3, 2-0), în fața formației SC Miercurea Ciuc, în al doilea meci al ”dublei” din returul Ligii Naționale. ”Dunărenii” au revenit în joc, după ce au fost conduși cu 4-0, schimbarea portarului Lazslo a fost benefică pentru CSM, care cu…

UPDATE | Echipa masculină de BASCHET Phoenix, meci important cu vicecampioana

Scris de Vineri, 10 Noiembrie 2017
UPDATE | Echipa de baschet Phoenix a pierdut, scor 66-92, în fața formației Steaua, în meciul disputat vineri seară, 10 noiembrie, în deplasare. Echipa masculină de baschet Phoenix va juca, astăzi, de la ora 17,00 (Digi Sport), în deplasare, cu formaţia Steaua - vicecampioana en-titre, într-un meci contând pentru etapa…

”Cupa Memorială Daniel Nechita”, în acest weekend

Scris de Vineri, 10 Noiembrie 2017
Gălăţenii iubitori de dans vor avea ocazia în acest weekend să se reîntâlnească cu armonia, frumuseţea şi eleganţa sportivilor cluburilor de specialitate din oraş, dar şi din ţară, la cea de-a şaptea ediţie a Cupei Memoriale "Daniel Nechita", competiţie organizată de Beija Flor. Evenimentul se va desfăşura la Sala ”Siderurgistul”,…

OȚELUL joacă derbiul etapei la Galați | SURPRIZE pentru suporteri

Scris de Vineri, 10 Noiembrie 2017
Echipa de fotbal SC Oţelul va juca, mâine, ora 16,00, cu formaţia gălăţeană Sporting Lieşti, derbiul judeţean din Seria I a Ligii a III-a de fotbal. Oţelul se află pe primul loc, cu 22 de puncte, la egalitate cu gruparea de pe locul secund - Aerostar Bacău, dar cu un…

Arcada, o deplasare de şase puncte

Scris de Vineri, 10 Noiembrie 2017
În acest weekend, voleibaliştii Clubului Arcada au programate două partide în Campionatul Diviziei A1 de volei. Prima - la Dej, cu echipa locală Unirea, programată mâine (ora 18,00), cea de-a doua, luni, 13 noiembrie (ora 12,00), la Cluj. Acest meci este restant din etapa a şasea, conducerea clubului procedând astfel…

MESAJ DUR pentru conducerea clubului gălățean de HOCHEI, la meciul cu Miercurea Ciuc

Scris de Joi, 09 Noiembrie 2017
Hocheiștii de la CSM Dunărea au pierdut, scor 3-4 (1-0, 1-3, 1-1), în fața liderului SC Miercurea Ciuc, în primul meci al ”dublei” din etapa a treia a returului Ligii Naționale. Gălățenii au deschis scorul spre finalul primei reprize, prin Kulemiauskas, făcând față cu brio la cele două inferiorități numerice.…

Echipa gălățeană de FUTSAL, victorie la Reşiţa

Scris de Joi, 09 Noiembrie 2017
Echipa de futsal United Galaţi s-a impus, joi, 9 noiembrie, scor 9-0, în faţa formaţiei Muncitorul Reşiţa, într-o partidă restantă contând pentru etapa a şaptea a Ligii I. United va juca, sâmbătă, de la ora 12,00, în deplasare, la City 'us Tg. Mureș, în primul meci al returului. Memoriul depus…

Cote pentru Cupa Mondiala Rusia 2018 la pariuri sportive online

Scris de Joi, 09 Noiembrie 2017
Joi seara se vor consuma primele partide tur din seria de meciuri contand pentru barajul din preliminariile CM 2018, zona Europa. Croatia - Grecia si Irlanda de Nord - Elvetia sunt meciurile programate pe 9 noiembrie, de la ora 21:45. Gazdele sunt cu siguranta favorite in intalnirea Croatia - Grecia.…

HOCHEI | Președintele Brandabur va conduce jocul cu Miercurea Ciuc

Scris de Joi, 09 Noiembrie 2017
Echipa de hochei CSM Dunărea are programate, astăzi şi mâine (ora 18,30), două meciuri cu SC Miercurea Ciuc - liderul campionatului, contând pentru returul Ligii Naţionale. În tur, ciucanii s-au impus în ambele jocuri, cu scorurile de 7-1, respectiv, 9-0.Înaintea "dublei", Dunărea este pe locul 3 în clasament, cu 17…

Şcoala de Fotbal Oţelul - încă un succes judeţean

Scris de Joi, 09 Noiembrie 2017
La o săptămână după "Trofeul Gheorghe Ola", competiţie organizată pentru echipele de copii de 9 ani, a venit rândul unei alte competiţii, rezervată tot copiilor, dar celor de 8 ani - "Trofeul Gheorghe Ene".Acesta a reunit la start 12 echipe, iar competiţia a avut loc tot în sala de la…

Turneul Speranţelor. Galațiul, lider incontestabil

Scris de Joi, 09 Noiembrie 2017
Competiţia fotbalistică pentru echipele de copii de 14 ani "Turneul Speranţelor" a ajuns înaintea ultimei etape. Duminică, selecţionata judeţului Galaţi a primit vizita echipei judeţului Vrancea, de care a dispus foarte clar, la un scor de forfait: 3-0, prin reuşitele lui Hariuc, Crihană şi Grăsui.În selecţionata gălăţeană au evoluat următorii…

Controversata amânare a derbiului cu Timișoara va fi analizată de FRF

Scris de Marți, 07 Noiembrie 2017
Anularea meciului dintre United Galați și Informatica Timișoara, din motive medicale, a stârnit nemulțumire atât în rândul conducerii clubului gălățean, cât și printre suporteri. Programată pentru marți seară, în deplasare, partida a fost anulată de către bănățeni, pe fondul unor probleme medicale în rândul a opt dintre jucătorii de la…

S-a stabilit noul antrenor al echipei Arcada

Scris de Marți, 07 Noiembrie 2017
Cu două trofee obţinute, în premieră pentru echipa Arcada - ”Cupa României” şi ”Supercupa”, precum şi medalia de bronz în ediţia trecută a campionatului, dar şi cu rezultate notabile în acest început de sezon, cel mai recent fiind victoria în faţa campioanei en-titre, VM Zalău, scor 3-1, anunţul plecării lui…

Zeci de titluri mondiale obținute de karateka gălățeni

Scris de Marți, 07 Noiembrie 2017
Campionatul Mondial de karate tradiţional Fudokan a fost organizat în premieră în România, la eveniment participând peste 1.900 de sportivi, cu vârste între 5 şi 70 de ani, din 40 de ţări. Printre aceştia s-au aflat şi sportivii celor trei cluburi de specialitate din Galaţi, Meikyo, Kodo şi Karate Club,…

United, derbi amânat din cauze ”medicale”

Scris de Luni, 06 Noiembrie 2017
Echipa de futsal United are parte, în această săptămână, de o deplasare foarte lungă, în care trebuia să dispute trei meciuri, la Timișoara, Reşiţa (restanţă din etapa a 7-a) şi Tg. Mureş. Gălăţenii aveau programat, pentru marți, meciul cu Informatica Timişoara, contând pentru etapa a 9-a din Liga I, dar…

”Cutremur” la vârful Arcadei

Scris de Luni, 06 Noiembrie 2017
UPDATE: ”Din cauza unor puncte de vedere diferite privitoare la performanță, dar și a unor probleme familiale s-a convenit de comun acord la încetarea colaborării pe plan sportiv cu domnul antrenor Niki Jeliazkov. Pe această cale, vrem să-i mulțumim pentru munca prestată, care a culminat cu cele două trofee obținute…

HOCHEI. Antrenorul principal al CSM Dunărea şi-a anunţat plecarea

Scris de Luni, 06 Noiembrie 2017
Situaţie tot mai tensionată la echipa de hochei CSM Dunărea Galaţi. După ce, săptămâna trecută, jucătorii au acuzat clubul de întârzieri salariale, în ciuda faptului că, la rectificarea din 25 septembrie, clubului gălăţean i-au fost alocaţi 600.000 de lei din partea municipalităţii, dar şi de lipsa asigurărilor de sănătate, care…

Phoenix, victorie și spectacol la Galați

Scris de Duminică, 05 Noiembrie 2017
 Baschetbaliștii de la Phoenix au făcut spectacol la Galați, după ce au câștigat, scor 89-86 (51-39), în fața formației CSM CSU Oradea, într-un meci contând pentru etapa a cincea a Ligii Naționale. Partida a fost controlată de gazde, orădenii au condus doar în primul sfert al jocului, după numeroase răsturnări…
Pagina 208 din 470