Sfântul Spiridon, Episcopul Trimitundei

Sfântul Spiridon, Episcopul Trimitundei
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

* Astăzi, 12 decembrie, în calendarul nostru este cinstit Sfântul Spiridon, Episcopul Trimitundei *

Este considerat unul dintre Sfinţii Bisericii noastre Făcător de minuni, această dimensiune a vieţii sale fiind cunoscută încă din timpul vieţii pământeşti. A adus ploaia la vreme de secetă, a potolit foametea la vreme de foamete.

Ca orice „vas ales” al lui Dumnezeu şi Sfântul Spiridon a continuat să-i ajute pe creştinii în nevoi prin facere de minuni. El întăreşte creştinii în suferinţă, folosindu-se de singura armă la îndemână - rugăciunea smerită înălţată lui Dumnezeu.

Sfântul Spiridon a trăit pe vremea împăraţilor Constantin cel Mare şi a fiului său, Constanţiu, în al IV-lea veac. Era păstor de oi în Cipru; căsătorindu-se, i-a murit soţia şi şi-a închinat întreaga viaţă lui Hristos. A fost făcut Episcop al Trimitundei, cetate în apropiere de Salamina.

Sfântul prăznuit astăzi a adus ploaie în vreme de secetă şi a oprit-o atunci când (ploaia) a fost peste măsură. A prefăcut şarpele în aur, iar când săracul a ieşit din nevoi, a transformat aurul în şarpe.

A oprit foametea din vremea sa declanşată de vânzătorii de grâne şi a ţinut înlănţuiţi hoţii care veniseră să-i fure oi. Ba chiar, la plecare, le-a dat musafirilor nepoftiţi „un berbec pentru ca privegherea cea de toată noaptea să nu fie în zadar”!

Sfântul Spiridon s-a numărat printre cei 318 Sfinţi Părinţi care au luat parte la Sinodul I Ecumenic din 325, de la Niceea. El a demonstrat „prin materia neînsufleţită taina Prea Sfintei Treimi” (sublinia Prea Fericitul Patriarh Daniel).

Sfântul Spiridon a rămas în istoria Bisericii noastre ca un model de sfinţenie, de blândeţe şi milostenie şi este cel la care creştinii aleargă pentru a-i vindeca de boli, de păcate, de viciile acestei lumi.

Hram la Biserica „Sf. Spiridon”

Astăzi este hramul Bisericii „Sfântul Spiridon” din Galaţi, un motiv în plus ca la această sărbătoare să răspundem invitaţiei părintelui paroh Vasile Mogoş. Este ziua când vor fi sfinţite două importante lucrări din această parohie gălăţeană patronată de un Sfânt Făcător de Minuni.

Prin mâna Înalt Prea Sfinţitului Casian, Arhiepiscop al Dunării de Jos, vor fi sfinţite Cantina socială şi Centrul de zi pentru copii „Sfântul Spiridon”, lucrări la care creştinii de aici, în frunte cu slujitorii săi, lucrează de ani buni.

Citit 626 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.