Un brăilean de 31 de ani a fost depistat drogat la volan. Bărbatul a fost remarcat de oameni legii, luni, 17 iulie, în timp ce se deplasa sinuos pe strada Lunca Siretului din Galați. În timpul verificărilor, brăileanul, care deține permis de conducere valabil, a manifestat un comportament de neliniște și incoerenţă în vorbire, motiv pentru care a fost testat atât pentru consumul de alcool, cât și pentru cel de droguri. În primul caz, rezultatul a fost negativ, însă în cel de-al doilea, aparatul a indicat consum de metamfetamină. Șoferul a fost condus la spital pentru stabilirea prezenței în organism a substanțelor psihoactive, însă a refuzat prelevarea de mostre biologice. În consecință, a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunile de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Prins drogat la volan Scris de Beatrice Dumitriu
Beatrice Dumitriu
Articole recente - Beatrice Dumitriu
Întreruperi de curent în Galați, Tecuci și mai multe comune din județ O casă din Galați a fost cuprinsă de flăcări. Pompieri intervin în aceste momente pentru lichidarea incendiului Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în topul celor mai performante 20 de universități din România Gălățenii care au case în Șendreni se pot branșa la noile rețele de apă și canalizare Poza zilei. Consecințele furtunii de vineri seară
Mai multe din această categorie:

