Există lucruri pe care nu le poți face decât atunci când pui o parte din sufletul tău în ele. Nu poți să îți sacrifici după-amiezile, weekendurile și vacanțele doar din obligație. Nu poți să repeți iar și iar, să obosești, să plângi uneori și apoi să o iei de la capăt, decât dacă sala de repetiții, scena, emoția concursurilor și oamenii de lângă tine au devenit o parte din tine.
Pentru multe persoane, dansul și gimnastica ritmică sunt doar activități extrașcolare, însă pentru elevele de la Palatul Copiilor Galați, ele sunt lecții de viață, prietenii care se leagă pentru ani întregi, amintiri de neuitat și experiențe care le modelează caracterul.
„Princess”, „Rytmic Dance”, „Shining Stars”, „Girls Stars”, „Butterfly”, „Minnie Dance” și „Dance Stars Family”, trupele de dans din cadrul Cercului de Gimnastică Ritmică al Palatului Copiilor Galați, coordonate de profesoara Gianina Felea, au demonstrat în anul școlar 2025-2026 că pasiunea, munca și perseverența pot muta munții din loc. Prin muncă intensă și o determinare de neclintit, aceste gimnaste au făcut ca numele orașului nostru, Galați, să fie rostit de 56 de ori pe podiumurile celor mai prestigioase competiții naționale și internaționale, obținând un palmares impresionant.
Astfel, micuțele dansatoare au obținut de 41 de ori premii I, de șapte ori premii II și nu mai puțin de opt premii speciale și mari trofee. În spatele acestor rezultate extraordinare se află sute de ore de antrenament, disciplină, lacrimi, durere, curaj și dorința de a deveni mai bune cu fiecare zi.
Nimic nu le-a oprit. Nu a contat că au avut multe teme pentru școală, olimpiade la diferite discipline, examenul de Evaluarea Națională de clasa a VIII-a sau faptul că Palatul Copiilor și-a închis temporar porțile, iar condițiile de antrenament nu au mai fost optime.
Gimnastele gălățene au continuat să se antreneze sub atenta îndrumare a profesoarei Gianina Felea, și-au șlefuit talentul și au devenit, pur și simplu, de neoprit.
„Iar cel mai frumos lucru este că nimeni nu le obligă să fie aici. Sunt aici pentru că iubesc ceea ce fac. Pentru că, atunci când nu sunt în sala de antrenament, le lipsesc oamenii, energia, muzica, emoția de dinaintea unui spectacol și bucuria de după. Poate că acesta este cel mai clar semn al pasiunii: atunci când un loc îți devine a doua casă, iar oamenii de lângă tine devin a doua familie. Astăzi, nu putem decât să le aplaudăm, să ne mândrim cu ele și să le mulțumim pentru exemplul pe care îl oferă, atât copiilor, cât și adulților. Părinți, vă mulțumim pentru încredere, pentru susținere, pentru înțelegere și pentru că ați fost mereu alături de acești copii, chiar și în momentele mai puțin plăcute, contribuind astfel la valorificarea aptitudinilor lor, dar și la formarea caracterului pentru viitor”, transmite Gianina Felea.
La finalul unui an plin de emoții și reușite, mesajul său pentru copii și părinți este unul care vine din inimă: „Vă mulțumesc pentru un an minunat! Vă dorim o vacanță plină de soare, odihnă și clipe fericite alături de cei dragi. Abia așteptăm să ne revedem și să dansăm din nou împreună! Cu mult drag, a voastră profă, cu sufletul plin de amintiri frumoase și cu recunoștință pentru fiecare dintre voi.”
Pentru că marile performanțe nu se măsoară doar în medalii și trofee, ci și în oamenii frumoși care se formează în drumul spre ele. Iar aceste fete au demonstrat că, atunci când pasiunea întâlnește munca și iubirea pentru ceea ce faci, rezultatele devin cu adevărat extraordinare.

