Președintele Yoon Suk Yeol, interdicție de a părăsi țara

Președintele Yoon Suk Yeol, interdicție de a părăsi țara
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a primit interdicţia de a părăsi ţara din cauza unei încercări, în cele din urmă eşuată, de a impune legea marţială, a declarat luni un oficial al Ministerului Justiţiei, conform Reuters.

Luni, Ministerul Apărării a declarat că Yoon este în continuare comandant suprem din punct de vedere legal, dar controlul său asupra puterii a fost pus sub semnul întrebării, în condiţiile în care disidenţa creşte în rândul ofiţerilor militari de rang înalt împotriva preşedintelui, iar propriul său partid a declarat că va înfiinţa un grup operativ pentru a gestiona eventuala sa demisie.

Oh Dong-woon, şeful Biroului de investigare a corupţiei pentru oficiali de rang înalt, a declarat că a ordonat interzicerea călătoriilor în străinătate pentru Yoon, când a fost întrebat la o audiere în parlament ce acţiuni au fost luate împotriva preşedintelui.

Yoon a refuzat apelurile, inclusiv unele din propriul partid de guvernământ, de a demisiona, iar viitorul său părea mai incert în weekend, când agenţia de ştiri Yonhap a relatat că este anchetat penal pentru presupusă trădare.

Yoon a dat armatei puteri de urgenţă pe 3 decembrie pentru a elimina ceea ce el a numit "forţe anti-statale" şi oponenţi politici care i-ar fi obstrucţionat activitatea. El a anulat ordinul şase ore mai târziu, după ce parlamentul a sfidat cordoanele militare şi de poliţie şi a votat în unanimitate împotriva decretului.

Citit 366 ori Ultima modificare Luni, 09 Decembrie 2024 15:53

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.