Jurnalistă italiană, eliberată de Iran

Jurnalistă italiană, eliberată de Iran
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Jurnalista italiană Cecilia Sala, arestată la 19 decembrie în Iran din cauză că a ”încălcat legile” Republicii islamice, a fost eliberată şi este în curs să fie repatriată, anunţă miercuri Guvernul italian, relatează AFP, citată News.ro. Cecilia Sala a fost arestată la Teheran, în timpul unui sejur profesional cu o viză jurnalistică, însă autorităţile iraniene nu au comunicat niciodată motivul exact al arestării.

Jurnalista, care urma să se întoarcă pe 20 decembrie în Italia, a fost reţinută la câteva zile după arestarea în Statele Unite şi în Italia a doi iranieni suspectaţi de justiţia americană de transfer de tehnologii sensibile. Teheranul a respins orice ”legătură” între arestarea Ceciliei Sala şi a lui Mohammad Abedini, arestat la cererea autorităților americane.

Jurnalista în vârstă de 29 de ani a fost încarcerată de atunci într-o celulă în închisoarea Evin, la Teheran. Ea lucreează la Chora Media, un site de podcasturi, şi la cotidianul Il Foglio.

Citit 334 ori Ultima modificare Miercuri, 08 Ianuarie 2025 17:03

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.