Un nou spațiu dedicat copiilor se deschide oficial, joi, 20 august, la Galați. Potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei, EDUPLAY BB, centru educațional și spațiu de joacă, își inaugurează sediul de pe bulevardul Marea Unire nr. 11, bloc U3, demisol, cu un obiectiv care merge dincolo de joacă și activități recreative: sprijinirea copiilor proveniți din familii vulnerabile.
La inaugurare sunt așteptați reprezentanți ai Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galați, ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială, organizații care lucrează cu familii vulnerabile, copii beneficiari ai programului și membri ai comunității locale.
EDUPLAY BB SRL funcționează ca întreprindere socială și își propune să ofere lunar, gratuit în cadrul programelor sociale, activități educative și recreative pentru cel puțin 20 de copii aflați în situații vulnerabile.
Ideea proiectului este de a transforma joaca într-o oportunitate pentru dezvoltare și învățare, într-un spațiu în care cei mici să poată primi sprijin și să se bucure de activități potrivite vârstei lor.
„Ne dorim ca EDUPLAY BB să devină un loc în care copiii din familii vulnerabile să găsească sprijin, educație și bucuria jocului, iar comunitatea gălățeană să se regăsească alături de noi în acest demers”, spune Mariana Haltric, reprezentanta EDUPLAY BB SRL.
Proiectul își propune, totodată, să aducă la aceeași masă instituții publice, ONG-uri, companii și membri ai comunității care vor să se implice în sprijinirea copiilor. Cei care doresc să susțină inițiativa sau să se alăture programelor sociale derulate de EDUPLAY BB pot lua legătura cu echipa centrului.

