SUA renunță la rolul de mediator în războiul din Ucraina. Trump cere Kievului și Moscovei să discute direct despre pace

SUA renunță la rolul de mediator în războiul din Ucraina. Trump cere Kievului și Moscovei să discute direct despre pace
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Statele Unite ale Americii își retrag rolul activ de mediator în războiul dintre Rusia și Ucraina, cerând celor două părți să negocieze direct o soluție pentru încheierea conflictului. Anunțul a fost făcut chiar pe 1 mai, de Departamentul de Stat, conform The Kyiv Independent, citat de Mediafax.

Americanii spun că sprijină în continuare eforturile de pace, dar că e timpul ca cele două părți implicate să se așeze singure la masa negocierilor. 

”El (n.r. președintele Donald Trump) știe, de asemenea, că există o altă parte a lumii, un întreg glob care are nevoie de atenție”, a declarat purtătoarea de cuvânt Tammy Bruce, potrivit Mediafax.

„Nu vom zbura în jurul lumii la un moment dat pentru a media întâlniri; aceasta este acum între cele două părți și acum este momentul în care trebuie să prezinte și să dezvolte idei concrete despre modul în care acest conflict se va încheia”, a mai adăugat oficialul american. Schimbarea de strategie vine după luni de eforturi diplomatice fără succes.

Ultimul avertisment, acum două săptămâni

Administrația americană, prin secretarul de stat Marco Rubio și președintele Donald Trump, avertizase deja că dacă nu vor exista progrese, Statele Unite se vor retrage. Trump a spus clar încă din 18 aprilie: „Dacă una dintre cele două părți îngreunează foarte mult situația, vom spune pur și simplu: «Sunteți proști, sunteți nebuni, sunteți niște oameni oribili» și ne vom retrage”. 

Tammy Bruce a confirmat că această schimbare de atitudine este deja în aplicare. 

”Secretarul a precizat, de asemenea, foarte clar că, deși stilul nostru se va schimba, metodologia modului în care vom contribui la acest lucru se va schimba în sensul că nu vom fi mediatori”, a declarat Tammy Bruce.

Ucraina, pe de altă parte, a acceptat propunerea de încetare a focului și continuă să ceară oprirea necondiționată a ostilităților. Pe 1 mai, senatorul republican Lindsey Graham a declarat că cel puțin 72 de senatori sunt gata să voteze pentru noi sancțiuni și taxe vamale împotriva Rusiei, dacă

Putin nu dă semne că vrea negocieri de pace serioase, mai notează Mediafax.

Citit 630 ori Ultima modificare Sâmbătă, 03 Mai 2025 21:41

1 comentariu

  • postat de Traian
    Duminică, 04 Mai 2025 00:02
    86.124.202.***
    Unchiul Sam acum are "sacii urcati in car (sacii cu resursele minerale)". Mai vrea cineva ceva ? Oare cine mai urmeaza ?
    2
    3

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro